____________________________________________________________________________________________



.

10. Evaluarea in procesul de invatamant si educatie

1. Conceptul de evaluare. Masurare-apreciere-decizie. Integrarea evaluarii in procesul de invatamant.

2. Functiile evaluarii.

3. Forme/tipuri de evaluare a rezultatelor si progreselor scolare.

4. Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor scolare. Modalitati de perfectionare (testul docimologic, portofoliu, proiectul s.a).

5. Metodologia proiectarii elaborarii, aplicarii si interpretarii probelor de evaluare.

6. Factori perturbatori si erori in evaluarea didactica - modalitati de corectare.

7. Formarea capacitatii de autoevaluaare la elevi.

8. Perfectionarea sistemului de evaluare si examinare in perspectiva reformei invatamantului romanesc.


1. Conceptul de evaluare. Masurare, apreciere, decizie. Integrarea evaluarii in proceesul de invatamant

Evaluarea rezultatelor muncii scolare evidentiaza valoarea, nivelul, performantele si eficienta eforturilor depuse de toti factorii educationali si randamentul muncii de invatare. Randamentul muncii scolare e evidentiat de rezultatele calitative la invatare ale elevilor. Randamentul scolar include evaluarea rezultatelor obtinute sub toate laturile personalitatii elevului, ca si ale intregului proces instructiv–educativ al institutiei scolare, inclusiv eficienta pregatirii si invatamantului in plan social.

Randamentul scolar priveste succesele si insuccesele scolare.

Succesele scolare includ : procent relativ mare de promovabilitate, cu note bune si foarte bune ( 7-10), rezultatele practice de calitate si eficienta capacitatii intelectuale, moral–cetatenesti si profesionale ale elevilor de nivel ridicat si in concordanta cu cerintele contemporane (adaptabilitate, creativitate), respectand disciplinele invatarii scolare, integrarea socio- profesionala eficienta si imediat dupa absolvirea institutiei de invatamant.

Insuccesele scolare includ in general urmatoarele : numar mare de corigente, numar mare de repetenti, de exmatriculati, de abandonuri scolare, numar mare de elevi sanctionati, multe note sub 5 in timpul anului scolar, integrarea socio – profesionala slaba etc.

Conditii ale unui randamentul scolar bun: nivelul si calitatea continutului invatare, calitatea pregatirii profesionale, calitatea metodelor si mijloacelor de predare–invatare, modul de organizare a timpului liber al elevilor, motivatia invatare, calitatea relatiei profesor-elev, existenta conditiilor de studiu (laboratoare, cabinete, biblioteci, material didactic), calitatea influentei educatiei, ale factorilor educatori (familie, mass-media, organizatii de tineret ), a sanatatii elevilor, a calitatii evaluarii cunostintelor.

Evaluarea e actul didactic complex integrat intregului predarede invatare, care asigura evidentierea cantitatii cunostintelor dobandite si valoarea, nivelul, performantele si eficienta acestora la un moment dat (in mod curent, periodic, final). Ofera solutii de perfectionare a actului de predare–invatare. Presupune doua momente distincte: masurarea si aprecierea rezultatelor scolare. Evaluarea este actul didactic care determina promovarea sau nepromovarea elevilor dintr-o etapa de invatare in alta. Din partea profesorilor examinatori se cer urmatoarele calitati: pricepere, corectitudine, obiectivitate si responsabilitate.

A evalua rezultatele scolare inseamna a determina masura in care obiectivele programei de instruire au fost atinse, precum si eficienta metodei de predare-invatare folosite. Prin activitatea de evaluare se desemneaza actiunea de masurare si apreciere a rezultatelor scolare. Prin rezultate scolare se desemneaza: cunostinte, abilitati, dezvoltarea proceselor intelectuale etc.
In planul evaluarii, profesorii sunt preocupati sistematic de masurarea si aprecierea cantitatii si calitatii cunostintelor elevilor, a deprinderilor, abilitatilor, capacitatilor, intereselor si priceperilor posedate de elevi la un moment dat, fie ca rezultat al educatiei, fie ca premisa a acesteia.

Stiinta care se ocupa cu studiul examenelor, concursurilor si notarii, a formelor procedeelor si mijloacelor care asigura aprecierea justa si obiectiva a celor examinati se numeste docimologia.

Scopul evaluarii este de a perfectiona procesul educational.

Componente ale evaluarii: controlul (verificarea), aprecierea, notarea.
Masurarea si aprecierea rezultatelor scolare nu se face in sine si pentru sine, ci prin raportare la obiectivele (competentele), continuturile, metodele si mijloacele de invatare folosite.

2. Functiile evaluarii

Evaluarea initiala (examenul de admitere, testele initiale) are ca functii dominante functia prognostica si functia diagnostica.

Functia prognostica vizeaza precizarea perspectivelor elevilor sau a activitatii educative in general. Functia diagnostica urmareste stabilirea punctelor slabe din pregatirea elevilor ce urmeaza a fi supusa interventiei ameliorative.

Functia prognostica va informa despre acele insusiri ale elevului pe care se va pune accentul in activitatea educativ viitoare. Functia diagnostica devine operanta doar in cadrul testarilor initiale, indicand profesorului sa revina asupra unor insusiri deficitare.

Evaluarea continua (ascultarea la fiecare lectit, extemporalul, verificarile practice curente) are drept functii caracteristice toate functiile proprii activitatii de evaluare in general. Totusi, functia de feed-back si functia ameliorativa sau educativa ii sunt cele mai caracteristice. De aici si folosirea termenului de evaluare formativa pentru acest tip de evaluare.

Deci alaturi de functia prognostica si functia diagnostica, evaluarea continua mai indeplineste:

- functia de constatare a nivelului elevului in perspectiva ameliorarii (functia de feed-back);
- functia de informare a societatii privind nivelul de realizare al unui anumit progres al populatiei scolare;
- functia de decizie (vizeaza atribuirea unui anumit loc in societate fiecarei persoane supuse evaluarii);
- functia educativa (urmareste formarea capacitatii elevilor de a se autoevalua realist).

Evaluarea finala care include formele de verificare periodica si finale (tezele sau examenele finale) are ca functie dominanta functia de ierarhizare sau clasificare si decizie, deoarece aceste forme nu presupun revenirea asupra materiei neinsusite decat in cazuri exceptionale.

O alta enumerare a functiilor evaluarii :

1) Functia educativa - urmareste stimularea obtinerii de performante superioare in pregatirea elevilor.

2) Functia selectiva. - asigura clasificarea elevilor sub raport valoric si al performantelor in cadrul grupului studios. Aceste functii asigura satisfactia si recompensarea elevilor (burse, obtinerea prin concurs a unui loc intr-un nou profil )

3) Functia diagnostica si prognostica - Functia diagnostica, pe baza de testare, evidentiaza valoarea, nivelul si performantele pregatirii elevului la un moment dat. Functia prognostica prevede probabilistic valoarea, nivelul si performantele ce ar putea sa le obtina elevul in perioada urmatoare de pregatire.

4) Functia de feed-back (sau cibernetica) - Are rol in optimizarea procesului de predare-invatare

5) Functia social-economica -evidentiaza eficienta invatarii in plan socio-economic

3. Forme (tipuri) de evaluare a rezultatelor si progreselor scolare

Didactica traditionala a consacrat urmatoarele tehnici de evaluare:

- tehnici de evaluare curenta (ascultarea la fiecare lectie, extemporalul, lucrari practice etc);
- tehnici de verificare periodica (tezele etc);
- tehnici de verificare cu caracter global (bacalaureatul, concursul de admitere); verificarea cu caracter global poate fi orala, scrisa sau practica.

La toate aceste tehnici, masurarea este insotita de aprecierea prin nota.

Didactica moderna grupeaza toate aceste tehnici intr-o viziune noua, dupa cum urmeaza:

- evaluarea initiala;
- evaluarea continua;
- evaluarea finala.

Aceste forme de evaluare difera intre ele prin functiile pe care le indeplinesc.

O clasificare a formelor de evaluare:

1) dupa perioada de studiu:

a) evaluarea initiala, care se realizeaza la inceperea unei noi etape de studiu. Are ca obiectiv diagnosticarea nivelul de pregatire la inceputul anului, la inceputul predarii unei discipline, pentru a se cunoaste de unde se va porni, ce trebuie perfectionat. Se folosesc baremuri minimale.

Exemplu: testul docimologic, concursuri.

b) evaluarea continua (curenta, de progres) – are ca obietiv asigurarea pregatirii sistematice si continue, pentru realizarea feed-back –ului pas cu pas, nu se programeaza si nu se anunta dinainte.

Exemplu: ascultarea curenta.

c) evaluarea finala –are ca obiectiv verificarea capacitatiii de sinteza privind cunoasterea intregii materii care a fost studiata. Reusita scolara anuala se materializeaza prin promovari, sau in caz de insucces scolar, corigenta, repetentie.

Exemplu: examane, examen de corigenta.

2) dupa procedeele de efectuare a evaluarii:

a) evaluarea orala - are dezavantajul ca: subiectivitate, poate aparea inhibitia, intimidarea, nu se pot recorecta raspunsurile; ca avantaj pentru profesori – poate pune intrebari suplimentare elevilor, li se pot pune intrebari ajutatoare.;

b) evaluarea scrisa – avantajul si dezavantajul (in functie de situatie): elevul nu este tracasat, poate lucra independent; exista baremuri, puncatje; ceea ce este scris poate fi corectat, de regula sunt 2-3 subiecte; se poate copia in anumite circumstante;
c) evaluarea practica

d) evaluarea prin examen – asigura promovarea la o disciplina, a unui ciclu de invatamant

Exemplu examenul de corigenta, examenul de capacitate/bacalaureat;

e) evaluarea prin concurs – examen de selectie a valorilor, se ierarhizeaza competente in functie de numarul de locuri sau baremuri.

Exemplu: concursul de admitere, pentru ocuparea posturilor vacante.

3) dupa modul de integrare in predare si invatare:

a) evaluarea cumulativa (sumativa) – vizeaza evaluarea rezultatelor, cu efecte reduse asupra imbunatatirii procesului didactic. Genereaza stres la elevi, are loc o verificare prin sondaj in randul lor si in materia studiata.

Exemplu: verificari partiale;

b) evaluarea continua (formativa) –amelioreaza procesul didactic, scurtand intervalul dintre evaluareaa rezultatelor si perfectionarea activitatii didactice; determina relatia de cooperare intre profesor si elevi, cultiva capacitatea de autoevaluare a elevilor; are loc verificarea tuturor elevilor si a intregii materii, sunt verificari sistematice, pe parcurs.

4) forme optimizate ale evaluarii:

a) testul docimologic (grilele);
b) evaluarea cu ajutorul mijloacelor electronice – calculatoare.

4. Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor scolare. Modalitati de perfectionare (testul docimologic, portofoliu, proiectul s.a).

In cadrul actului de evaluare a rezultatelor scolare un aspect necesar si obligatoriu il reprezinta notarea. Ea se realizeaza fie prin cifre, fie prin scoruri sau calificative. Marea majoritate a profesorilor noteaza dupa tehnica impulsiei globale, ceea ce presupune o buna doza de aproximare.

Exista patru tipuri de tehnici de apreciere:

a. tehnica impulsiei globale (cea mai subiectiva);

b. scarile de specimen (se aleg diferite modele reprezentative ale diferitelor niveluri de calitate, de la slab la excelent; notarea de face prin compararea lucrarilor elevului cu unul din aceste modele);

c. metode analitica (mai multi profesori acorda un numar de puncte pentru fiecare din calitatile alese spre examinare);

d. metoda determinarii frecventelor (consta in stabilirea tipurilor de greseli dupa un studiu diagnostic prealabil, se numara graselile existente, iar nota reprezinta procentul de greseli).

Nota reprezinta singurul mijloc de informare asupra rezultatelor elevilor; caracterul abstract al notei nu permite relevarea in orice moment a detaliilor semnificative care au dus la obtinerea acelui rezultat (efort, constiinciozitate, inteligenta, hazard).

Didactica traditionala aseaza la baza evaluarii numai indicatori de ordin cognitiv (cat stie elevul). Pedagogia contemporana considera acesti indicatori ca fiind insuficienti: evaluarea trebuie sa se extinda si asupra altor indicatori, fie tot de ordin cognitiv (ca de exemplu capacitatea de aplicare a cunostintelor in practica sau nivelul dezvoltarii intelectuale), fie privind personalitatea elevului si conduita sa (ca de exemplu aptitudinile, interesele, valorile, convingerile, atitudinile).

Pentru masurarea tuturor acestor indicatori sunt recomandate o serie de metode speciale, precum:

- observarea
- convorbirea
- chestionarul de personalitate
- testul de personalitate.

Aceste aspecte joaca un rol hotarator in special cand este vorba de valorificarea functiei decizionale a evaluarii.

Pedagogia contemporana atrage, de asemenea, atentia asupra necesitatii nuantarii mai bogate si a folosirii mai flexibile a tehnicilor de evaluare existente. Schema traditionala a tehnicilor de evaluare este considerata prea saraca, asa ca s-au experimentat si s-au produs metode noi precum testul docimologic.

Instrumente de evaluare:

a. traditionale:

- probe scrise;
- probe orale;
- probe practice.

b. alternative (moderne):

- observarea sistematica a elevului;
- investigatia;
- proiectul;
- portofoliul;
- tema de lucru in clasa;
- evaluarea cu ajutorul calculatorului;
- autoevaluarea.

Investigatia:

- desi sarcina poate fi scurta, timpul este relativ lung;
- incepe, se desfasoara si se termina in clasa;
- poate fi individuala sau de grup;
- pot fi urmarite urmatoarele caracteristici ale elevilor:
• creativitatea si initiativa;
• participarea in cadrul grupului;
• cooperare si preluare a conducerii;
• flexibilitate si deschidere catre idei noi.

Proiectul:

- activitate mai ampla decat investigatia care incepe in clasa prin definirea si intelegerea sarcinii, se continua acasa (timp mai lung in care elevul se consulta cu profesorul) si se incheie tot in clasa prin prezentarea in fata colegilor.

Portofoliul:

- este o metoda flexibila, complexa, include rezultatele procesului de evaluare a performantei scolare a elevilor, obtinute prin alte metode de evaluare (probe scrise, orale, practice, proiecte, autoevaluari);
- portofoliul stimuleaza creativitatea, ingeniozitatea, implicarea personala a elevului in activitatea de invatare;
- poate reprezenta o alternativa viabila de inlocuire a tezelor.

Metodele utilizate in evaluare


Verificarea orala consta in realizarea unei conversatii prin care profesorul urmareste identificarea cantitatii si calitatea instructiei.
Avantajele constau in faptul ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi, feed – back –ul este mai rapid. Metoda favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor. Obiectivitatea ascultarii orale este periclitata uneori de: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate al intrebarilor, starea psihica a celor evaluati; nu toti elevii pot fi verificati, asculatarea fiind realizata prin sondaj.

Verificarea scrisa se concretizeaza in lucrari de control sau teze. Elevii isi prezinta cunostintele fara interventia profesorului; este usor de realizat si anonimatul lucrarii, fapt ce duce la diminuarea subiectivitatii profesorului.
Avantaje: se pot verifica un numar mare de elevi intr-un interval de timp determinat, avantajand elevi timizi sau pe cei care care au o exprimare defectuoasa pe cale orala. Verificarea scrisa implica un feed –back mai slab, unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ prin interventia profesorului.

Verificarea prin probe practice se realizeaza la o serie de disciplina specifice si vizeaza identificarea capacitatii de aplicare in practica a cunostintelor dobandite, a priceperilor si deprinderilor, concretizate in suporturi obiectuale sau activitati materiale.

5. Metodologia proiectarii elaborarii, aplicarii si interpretarii probelor de evaluare.

A stabili o strategie de evaluare in invatamant inseamna a fixa cand evaluezi, sub ce forma, cu ce metoda si mijloace; verificarea cunostintelor trebuie sa se efectueze continuu si sistematic pentru a stabili volumul si calitatea cunostintelor dobandite de elevi si pentru a-i obisnui sa-si indeplineasca la timp si constiincios sarcinile scolare:

- tipuri de itemi;

- „calitatea“ instrumentelor de evaluare:

• validitatea;
• obiectivitate;
• fidelitate;
• aplicabilitate.

Metodologia elaborarii probelor de verificare

1) Precizarea obiectivelor – trebuie sa se asigure concordanta continutului cu obiectivele propuse

2) Documentarea stiintifica

3) Formularea primei ipoteze – prin conceperea/selectionarea problemelor reprezentative pentru intreaga materie de verificat. Operatiile ce trebuie efectuate sunt:


a) stabilirea obiectivelor concrete specifice temei;
b) precizarea continutului in corelatie cu obiectivele;
c) impartirea continutului in unitati;
d) stabilirea numar de itemi pentru fiecare unitate.

4) tipul testului – modul de redactare al testului este in functie de forma sa: de invatare (test care verifica gradul de cunoastere a materiei de verificat), test de discriminare (de clasificare);

5) experimentarea testului – pentru verificarea accesibilitatii lui.

6) analiza statistica –urmata de operatii de ameliorare a testului : dificultate, timp ded lucru
7) Validarea, etalonarea, realizarea fidelitatii testului.

Clasificarea itemilor:

1) itemi cu raspunsuri deschise (orale, verbale)

a) itemi „redactare”;

b) itemi „raspunsuri scurte”, cele doua sunt complementare.

2) itemi cu raspunsuri inchise (raspunsuri la alegere)–alegere multipla.

3) itemi adevarat/fals

4) itemi „pereche” (exemplu: „refractia”, „lumina”, „terra”, „miscarea de rotatie”)

6. Factori perturbatori si erori in evaluarea didactica - modalitati de corectare.

Factorii perturbatori ai evaluarii:

a. factori legati de personalitatea profesorului;
b. factori legati de personalitatea elevului;
c. factori legati de situatia concreta de evaluare;
d. factori legati de natura disciplinei;
e. efectul Oedip (teoria etichetarii).

Tendintele de subiectivitate ale profesorului se manifesta in mai multe forme dintre care mentionam:

- aprecierea elevilor nu in raport de obiective si de continut conform programei, ci in functie de nivelul clasei; din aceasta cauza apare eroarea de generozitate, profesorul fiind mai indulgent pentru a afisa rezultate mai bune, mascand astfel esecul scolar al unor elevi;

- supraaprecierea unor elevi datorita imputinarii generatiei foarte bune sau pentru a servi pe cineva;

- subaprecierea unor elevi, desi obtin rezultate din ce in ce mai bune, numai pentru faptul ca un asemenea elev a raspuns la examen dupa unul foarte bun si de aici efectul contrastant;

- starea afectiva variabila a profesorului: este nerabdator, obosit sau stresat de anumite stari conflictuale, este generos, egocentric, nu se implica afectiv, este exagerat de exigent, afectiv sau indiferent.

Modalitatile de corectare a erorilor:

- recurgerea la examene externe (profesorii de la alte scoli vor realiza corectarea);
- secretizarea lucrarilor.

O alta abordare a acestei chestiuni:

a) efectul „halo”.

Aprecierea unui elev, la o anumita materie se face potrivit situatiei obtinute la alte materii. Elevii cei mai expusi sunt, in general, elevii fruntasi sau cei slabi. Pentru diminuarea consecintelor negative, generate de acest efect, se poate recurge la examene externe, in care vor fi atrasi profesionale de la alte scoli si vor realiza ei corectarea. Se pot da si lucrari cu caracter secret, care asigura anonimatul celor evaluati.

b) efectul oedipian sau Pygmalion.

Aprecierea rezultatelor obtinute de elev este influentata de parerea pe care prfesorul si-a format-o despre capacitatile elevului; increderea in posibilatiile elevilor si convingerea ca sunt capabili de reusite reprezinta modalitati de diminuare sau de anihilare a consecintelor acestui efect.

c) efectul de contrast

Elev bun, elev rau; elev cuminte, elev cu abateri, etc. Efectul apare prin accentuarea a doua insusiri contrastante care survin in timp si spatiu. Se intampla ca acelasi rezultat sa primeasca o nota mai buna daca urmeaza dupa evaluarea unui rezultat mai slab sau sa primeasca una mediocra daca urmeaza imediat dupa raspunsurile excelente ale unui candidat.

d) de ordine

Unii profesori sunt exigenti intr-o anumita parte a zilei (dimineata, la pranz,) intr-o anumita parte a anului scolar/semestrului. Profesorul trebuie sa dovedeasca o constantza in evaluare, indiferent de partea zilei/anului scolar/semestrului

e) ecuatia personala a examinatorului.

Fiecare profesor are criterii proprii de apreciere. Unii sunt mai generosi, folosesc valorile „de sus” ale scarii valorice, altii sunt mai exigenti, folosind valorile intermediare sau „de jos” ale scarii valorice. Unii profesori folosesc nota ca stimulare, sau pentru constrangerea elevului in a depune anumite eforturi. Unii apreciaza mai mult originalitatea solutiilor.

f) efectul referitor la raportul dintre evaluarea cunostintelor si comportarea elevilor.

La stabilirea notelor pentru cunostinte nu se iau in considerare faptele, comportamentul, decat in cazul copiatului (nota 1); pentru comportament exista nota purtare, conform regulamentului scolar.

g) lipsa notarii ritmice –cauza programa incarcata, profesorul este preocupat de predare.

7. Formarea capacitatii de autoevaluaare la elevi.

O modalitate de evaluarea este autoevaluarea elevilor, care poate fi autoapreciere verbala sau chiar autonotare. Implicarea elevilor in aprecierea propriilor rezultate are un efect benefic in activitatea scoalra:

a) profesorul primeste confirmarea aprecierilor sale in opinia elevilor
b) ii ajuta pe elevi sa aprecieze rezultatele obtinute si sa inteleaga eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite.
c) cultiva motivatia invatarii, atitudinea pozitiva, responsabila fata de propria activitate.

Calitatea evaluarii realizata de profesor se percuteaza direct asupra capacitatii de autoevaluarea a elevului. Profesorii au diverse cai de formare si de educare a spiritului de autoevaluarea la elevi, si anume:

1) autocorectarea sau corectarea reciproca – elevul e solicitat sa-si depisteze propriile erori, sau ale colegilor. Depistarea acestor erori, chiar daca nu sunt sanctionate prin note, constituie un prim pas in constientizarea competentelor in mod independent.

2) autonotarea controlata – in cadrul unei verificari, elevul este solicitat sa-si acorde o nota. Profesorul sa argumenteze daca nota este corecta.

3) notarea reciproca – elevii vor nota proprii colegi, prin reciprocitate, fie la lucrarile scrise, fie la raspunsurile orale. Trebuie neaparat notate.

4) metoda aprecierii obiective a personalitatii – consta in atrenarea intregului colectiv al clasei in vederea evidentierii rezultatelor obtinute de acestia, prin confruntarea a cat mai multor informatii si aprecieri, in vederea formarii unor reprezentari cat mai complete despre posibilitatile fiecarui elev in parte si ale tuturor la un loc.

Cand o proba de control este insotita si de puntaj creste simtitor coeficientul de corelatie intre aprecierea elevului si a profesorului.

Posibilitatile de atoapreciere sunt in functie si de nivelul clasei, raportul dintre nivelul rezultatelor elevului si cele ale clasei. Un elev cu rezultate bune dintr-o clasa slaba are tendinta de supraapreciere a posibilitatilor sale. Acelasi elev dintr-o clasa de nivel ridicat tinde spre subapreciere, traieste un sentiment de neliniste ca nu ar putea atinge rezultatele caracteristice clasei din care face parte.

Este necesara formarea la elevi a capacitatii de autoevaluare pe baza raportarii rezultatelor obtinute la obiectivele lectiilor si la criteriile de apreciere. Ca metode si tehnici de autoevaluare se pot folosi: instruirea programata care ofera posibilitatea confruntarii imediate a raspunsurilor, testele de cunostinte si deprinderi aplicate dupa lectii si capitole, autonotarea, autocorectarea, notarea reciproca, corectarea reciproca si metoda aprecierii obiective a personalitatii (antrenarea intregului colectiv al clasei in vederea formarii unor reprezentari cat mai complete despre posibilitatile fiecarui elev in parte si tuturor la un loc).

8. Perfectionarea sistemului de evaluare si examinare in perspectiva reformei invatamantului romanesc.

Aprecierea rezultatelor scolare se face in functie de obiectivele pedagogice. Orice activitate de evaluarea nu se limiteaza la masurare, ci, consta si in formularea unor judecati de valoare, cu privire la situatia estimata. Sunt posibile doua modalitati de apreciere a rezultatelor obtinute:

- compararea starii constatate, a rezultatelor estimate, cu cele care caracterizeaza grupul din care face parte elevul;
-compararea rezultatului inregistrat cu cel asteptat, care sa poata fi definit prin obiectivele stabilite la inceputul activitatii; situatia constatata poate sa coincida cu nivelul asteptat, evaluareaa confirmand indeplinirea obiectivelor, sau numai realizarea lor partiala. Orice evaluarea trebuie sa fie obiectivaa si uniforma, aprecierile emise de diferite persoane asupra unor rezultate asemanatoare sa fie pe cat posibil apropiate.

Evaluarea efetuata in afara unor obietivelor are un caracter global, care constituie o conditie care se afla la originea variatiilor in aprecierile efectuate de mai multe persoane. Absenta obiectivelor face ca criteriile sa fie fixate in mod diferit, deci nu poate fi vorba de o evaluarea exacta. Unii profesori tin la reproducerea exacta a celor explicate, in timp ce alti profesori pun pret pe nota personala a raspunsurilor, pe interpretarea datelor etc.

Determinarea obiectivelor are efecte pozitive asupra evaluarii din din punctul de vedere al muncii elevilor. Acestia dobandesc repere utile in autoevaluarea propriilor progrese. Necunoasterea de catre elevi a obiectivelor, sau determinarea lor eronata au efecte nedorite in ceea ce priveste atitudinea elevilor. Acestia dobandesc repere utile in autoevaluarea propriilor progrese, au efecte nedorite in atitudinea elevilor fata de scoala.

In tara noastra activitatea de invatare porneste de la enuntarea obiectivelor generale. Programele scolare pentru diciplinele de invatamant incep prin a enunta obiectivele specifice fiecarei discipline, oferind un ghid celor care le folosesc; profesorii stabilesc sisteme de lectii si fiecarei lectii in parte la vor stabili obiectivele operationale. Acestea devin repere ale activitatii de predare-invatare si criterii de evaluarea a progreselor inregistrate de elevi, a eficacitatii activitatii.

(vezi subpunctul 4)

Directii de perfectionare:

- acordarea unei ponderi mai mari evaluari formative, raporturi la obictive, la progresul inregistrat de elevi si la posibilitatile lor de dezvoltare in diverse planuri (intelectual, moral, estetic, profesional);
- orientarea actului evaluativ spre determinarea, cu precadere, a nivelului de dezvoltare a elevilor, a calitatii cunoasterii si a capacitatii lor de a opera cu ele, acordand un rol secundar cantitatii de cunoastinte;
- extinderea constatata a evaluarii asupra procesului de invatamant pentru a gasi punctele slabe sau forte
ale celor doua procese corelate;
- reducerea efectelor stresante ale evaluarii prin intelesuri de catre elevi a cerintelor si criteriilor de notare si apreciere;
- accentuarea functiei formative si reglatorii a evaluarii;
- formarea capacitatii de autoevaluare la elevi constituie o directie foarte importanta de perfectionare a evaluarii.

8 comentarii:

  1. De curand am descoperit blogul dvs.Multumesc!Ma ajuta f. mult dar nu stiu cati colegi stiu de el.Este atat de util.Sper sa existe modalitati a a-l descoperi usor...

    RăspundeţiȘtergere
  2. Cu multa placere!

    Da, stiu ca e o problema cu popularizarea blogului, am sa studiez o modalitate de indexare la un motor de cautare, dar mai intai vreau sa postez temele care au mai ramas.

    Spor la invatat!

    RăspundeţiȘtergere
  3. Materialele de pe site ... foarte folositoare, de cinci stele.
    Multumesc.

    RăspundeţiȘtergere
  4. Un material util. Multumesc :)

    RăspundeţiȘtergere