____________________________________________________________________________________________



.

Tema 2 - Gradul II

(Aproape la fel cu tema 2 definitivat)

II. Managementul calitatatii în educaţie. Domenii, criterii, standarde si mecanisme de asigurare a calitatii procesului si sistemului de invatamant din Romania.


1. Managementul calitatii in educatie
2. Domenii, criterii, standarde si mecanisme de asigurare a calitatii procesului si sistemului de invatamant din Romania


1. Managementul calitatii in educatie


Conform Cadrului Naţional de Calificări Profesionale, calitatea reprezintă nivelul de satisfacţie pe care îl oferă eficacitatea ofertei educaţionale din domeniul învăţământului şi formării profesionale, stabilit prin atingerea unor standarde cerute şi a unor rezultate excelente care sunt solicitate şi la care contribuie participanţii la procesul de învăţare şi ceilalţi factori interesaţi.

Controlul calităţii include activităţile operaţionale desfăşurate pentru îndeplinirea cerinţelor de calitate prin reglementarea performanţelor. Este un proces de menţinere a standardelor, şi nu de creare a acestora.

Asigurarea calităţii include procesele planificate şi sistematice necesare asigurării unui grad adecvat de încredere că oferta de învăţământ profesional va satisface cerinţele de calitate specificate. Activităţile de asigurare a calităţii nu controlează în mod direct calitatea. Acestea implică de obicei autoevaluarea organizaţiei pe baza unor standarde prestabilite. Prin urmare, aceste activităţi stabilesc capacitatea organizaţiei de a furniza calificări profesionale la un anumit standard.

Pentru a fi capabili să ne adaptăm la o piaţă a muncii specifică unei societăţi bazate pe cunoaştere, precum este cea europeană, este necesară implementarea unei politici a asigurării calităţii la nivelul EFP. Această implementare se va face treptat şi va putea fi în timp generalizată la întreg sistemul de învăţământ şi formare profesională, inclusiv educaţia adulţilor.

Calitatea este legată de valorile şi aşteptările a trei grupuri principale de utilizatori: participanţii la procesul de învăţare, angajatorii şi societatea în general. Accentul cade pe îmbunătăţirea calităţii procesului de EFP (Educatie si Formare Profesionala), cu accent pe rezultatele învăţării, orientare profesională, sprijin şi evaluare. Se promovează învăţarea pe parcursul întregii vieţi, prin stimularea în rândul tinerilor a unei culturi de stimulare a angajamentelor de învăţare pe parcursul întregii vieţi. Astfel, participanţii la procesul de învăţare şi experienţa de învăţare a acestora reprezintă centrul de interes al sectorului EFP. De maximă importanţă sunt nevoile participanţilor angajate în procesul de învăţare, precum şi cerinţele comunităţii şi ale angajatorilor, exprimate într-un mediu mai bine planificat, bazat pe coordonare şi cooperare.

Iniţiativele europene privind asigurarea calităţii în EFP privesc îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a unui loc de muncă, o mai bună corespondenţă între cererea şi oferta de formare şi o îmbunătăţire a accesului la EFP. Mai mult, în procesul de elaborare şi implementare a cadrului de asigurare a calităţii din România trebuie să existe o reprezentare adecvată a factorilor interesaţi, în special a partenerilor sociali.

Asigurarea calităţii educaţiei este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizaţia furnizoare de educaţie satisface standardele de calitate. Asigurarea calităţii exprimă capacitatea unei organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie, în conformitate cu standardele anunţate. Ea este astfel promovată încât să conducă la îmbunătăţirea continuă a calităţii educaţiei.

Metodologia asigurării calităţii în educaţie se bazează pe relaţiile ce se stabilesc între următoarele componente:
  • a) criterii;
  • b) standarde şi standarde de referinţă;
  • c) indicatori de performanţă;
  • d) calificări.
Calitatea în educaţie este asigurată prin următoarele procese:
  • a) planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării;
  • b) monitorizarea rezultatelor;
  • c) evaluarea internă a rezultatelor;
  • d) evaluarea externă a rezultatelor;
  • e) îmbunătăţirea continuă a rezultatelor în educaţie.
Componentele şi procesele de asigurare a calităţii şi relaţiile dintre ele se diferenţiază în funcţie de:
  • a) nivelul de învăţământ şi, după caz, al calificării;
  • b) tipul organizaţiei furnizoare de educaţie;
  • c) tipul de program de studii.
Managementul calităţii – asigură calitatea programelor de învăţare şi promovează îmbunătăţirea continuă, cele două coordonate ale unei culturi a excelenţei. Conducerea elaborează misiunea, viziunea, valorile, politicile şi strategiile instituţiei şi este responsabilă de monitorizarea permanentă a sistemelor şi a proceselor.
Responsabilităţile managementului
  • este caracterizat prin eficacitate în ceea ce priveşte calitatea şi dezvoltarea curriculumului/ învăţării.
  • Sprijină activ şi se implică direct în dezvoltarea şi asigurarea calităţii programelor de învăţare.
  • Dezvoltă şi menţine parteneriate eficiente cu factorii externi interesaţi.
  • Cunoaşte nevoile şi aşteptările factorilor interesaţi interni şi externi.
Managementul resurselor (fizice şi umane)

Organizaţia oferă elevilor un mediu sigur şi armonios, care le oferă sprijin. Spaţiile de învăţare sunt echipate adecvat, răspund nevoilor colective şi individuale ale elevilor. Resursele, metodele de predare şi spaţiile aferente permit accesul şi participarea activă a tuturor elevilor. Angajarea personalului se face după criterii clare (standarde minime privind calificările şi experienţa) de recrutare şi selecţie, organizaţia defineşte o fişă a postului, pune la dispoziţia personalului programe de iniţiere şi de formare continuă.
Proiectare şi dezvoltare – organizaţia este receptivă la nevoile indivizilor, agenţilor economici şi comunităţii (factori interesaţi externi), dar şi la diferitele nevoi ale elevilor (factori interesaţi interni). Organizaţia este preocupată permanent de proiectarea şi dezvoltarea unor programe de studiu care să răspundă nevoilor factorilor interesaţi, programe ce plasează elevul în centrul lor de interes. Acestea au un caracter de includere socială, asigurând accesul şi egalitatea şanselor pentru elevi.


2. Domenii, criterii, standarde si mecanisme de asigurare a calitatii procesului si sistemului de invatamant din Romania


Context European


Calitatea, echitatea si eficienta sunt cei trei piloni ai reformelor educationale din ultimele decenii din Europa si din lume, care trebuie avute în vedere la construirea sistemelor nationale de management si de asigurare a calitatii, inclusiv a celui din România. Aceasta aliniere este necesara nu numai pentru a se asigura o integrare reala si functionala, din punct de vedere educational, a României în Uniunea Europeana, ci si, pe de alta parte, pentru ca initiativele românesti din acest domeniu sa fie consonante, din punct de vedere teoretic si metodologic, cu ceea ce se întâmpla acum în lume. O ramânere în urma în privinta conceptiei sistemelor de management si de asigurare a calitatii, a valorilor subsumate si a metodologiilor aferente ar face extrem de grea nu numai integrarea, dar chiar si întelegerea reciproca.

Mentionam aici, doar câteva documente europene – toate subsumate proceselor „Bologna” si „Lisabona” – prin care se încearca construirea unui spatiu educational comun european în domeniul calitatii:
  • „Recomandarea Parlamentului si a Consiliului privind cooperarea europeana în evaluarea calitatii educatiei scolare”. Documentul, aparut ca propunere în anul 20001, recomanda ca statele membre sa sprijine îmbunatatirea calitatii educatiei scolare.
  • „Raportul european privind indicatorii calitatii învatarii permanente”, publicat în 2002. Acest raport propune un numar de 15 indicatori de calitate aplicabili învatarii permanente.
  • Raportul privind stabilirea principalelor tinte („Benchmarks”) în educatia europeana din 2002.3
  • „Standarde si linii directoare privind asigurarea calitatii în cadrul Ariei Europene a Învatamântului superior” – care creioneaza un sistem comun de management al calitatii la nivelul învatamântului superior european. Mentionam în acest sens si activitatea Retelei Europene pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Superior (ENQA).
  • "Elemente Fundamentale ale Cadrului European pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Profesional si Tehnic – CQAF-VET” – care va sta la baza unui sistem comun de asigurare a calitatii în învatamântul profesional si tehnic din Europa, având în vedere si noul Cadru European al Calificarilor (EQF) A fost creata si o retea europeana pentru implementarea acestui sistem comun – ENQA-VET care cuprinde „Puncte nationale de referinta”. În România, a început sa functioneze, în aprilie 2006, „Grupul National pentru Asigurarea Calitatii în educatie si formare profesionala”, cu rol de „punct national de referinta” pentru ENQA-VET.
Aceste tendinte sunt sustinute si de evolutiile internationale. Nu întâmplator, raportul EFA6 pe 2005 al UNESCO se focalizeaza pe problemele calitatii: a devenit evident ca tintele programului EFA (în special universalizarea educatiei de baza) nu se pot realiza doar prin crestere cantitativa, fiind necesara si o crestere a calitatii educatiei.

Ca urmare, strategia ARACIP se bazeaza pe cele mai recente evolutii în teoria si practica managementului calitatii si pe documentele programatice europene în acest domeniu.


Calitatea educatiei in Romania


1) Scoala - furnizor de calitate în educaţie

Organizaţia reprezintă o colecţie structurată pe resurse umane şi non-umane dirijate spre atingerea unor finalităţi prestabilite. Astfel, ea constă, în esenţa din scopuri, structura (de comunicare, decizionale, de raportare, de roluri, de putere) şi interacţiuni (relaţii rezultate efectiv în cadrul sistemului).


Privind şcoala din perspectiva sistemică, principala ei funcţie este de a transforma “intrările” (elevii, profesorii, cunoaşterea şi valorile culturale, resursele financiare etc) în “ieşirile” dorite (rezultatele educaţiei şcolare, oameni educaţi cu noi informaţii şi cunoştinţe, noi valori, alte elemente culturale, chiar produse şi bani).

Întreaga structură este subordonată misiunii organizaţionale, care este educaţia. Pentru aceasta managerul îndeplineşte funcţiile manageriale în cadrul domeniilor funcţionale prin care sunt atinse finalităţile organizaţionale (proiectul, organizarea, conducerea operaţională, controlul)

Prin urmare, şcoala este o organizaţie în comunitate dar şi o instituţie care reprezintă o activitate socială structurată printr-un set de norme şi modele de comportament socialmente recunoscute.

Şcoala este o organizaţie înalt diferenţiată (pe niveluri şi ani de studii, pe clase şi grupe, pe tipuri de unitate şcolare) dar şi înalt integrată – trecerea de la o structură organizaţională la alta, fiind subiectul unor condiţii foarte precise.

Pentru a realiza un “produs finit” de calitate, adică omul educat, este necesară o colaborare foarte strânsă între “elementele organizaţionale si, ca urmare trebuie foarte clar definite substructurile organizaţionale, precum şi rolul fiecăreia (legăturile dintre ele, prin neclaritate ducând la disfuncţii majore.

Astfel modul concret de organizare interna pe subunităţi organizaţionale (pe catedre sau arii curriculare pentru profesori şi “clasele” pentru elevi la care se adaugă structura matriceală (sau pe proiecte) defineşte autoritatea funcţională a unei şcoli.

Principii in formarea calităţii educaţionale

Formarea continuă a personalului din sistemul de învăţământ , ca răspuns la nevoile şi interesele indivizilor, dar şi la cerinţele specifice ale pieţei muncii, trebuie să respecte un curriculum specific care să se sprijine pe principii similare celor care au generat noul curriculum (naţional şi local).

Principii referitoare la politica eucationala:
  • Principiul descentralizării şi al flexibilizării (caracterul orientativ al parcursului si demersului curricular, astfel încât formarea continuă să răspundă nevoilor specifice).
  • Principiul eficienţei = o folosire cât mai profitabilă a resurselor umane si a materialelor suport care prin modalităţi structurale si procedurale să asigure atât formarea de calitate, cât şi co-formarea si dezvoltarea personalităţilor.
  • Principiul compatibilităţii sistemului de formare românesc cu standardele europene.

Principii curriculare :
  • Principiul selecţiei si al ierarhizării culturale = formarea continuă in raport cu domeniile cunoaşterii umane şi cu interesele şi nevoile identificate ale formabililor.
  • Principiul funcţionalităţii – racordarea temelor propuse la vârste, la stadiul de dezvoltare personală al participanţilor, la punctul în evoluţia în cariera în care se află aceştia, la particularităţile psihologice specifice generaţiilor diferite.
  • Principiul coerenţei – integrarea tematicilor de formare oferite pe diferite componente şi filiere de formare, articularea experienţelor de învăţare pe verticală si pe orizontala astfel încât sa se formeze învăţarea deplină, dobândirea de deprinderi şi cunoştinţe funcţionale, operaţionale.
  • Principiul egalizării şanselor prin educaţie şi al asigurării parcursului individualizat – perfecţionarea atât pe domeniul de cunoaştere propriu cât şi pe domenii secundare, cerute pe piaţa muncii, asigurând posibilitatea schimbării locului de muncă fără traumatisme şi frustrări ale indivizilor.
  • Principiul racordării la social, reducându-se eşecul social şi frustrările consecutive acestui eşec.


Scoala – instituţie pentru formarea continuă de calitate

Comunitatea care învaţă , respectiv organizaţia care învaţă reprezintă un concept nou in prezent, concept că poate fi integrat realităţii şcolare ca potenţial loc de formare împreună a oamenilor şcolii.

O comunitate şcolară in care angajaţii îşi părăsesc atitudinea competitivă pentru a-şi împărtăşi experienţele de învăţare, demersurile care i-au condus la succes, respectiv situaţiile – problemă care au rămas probleme reprezintă un mediu de învăţare activă , centrată pe nevoile indivizilor, este o comunitate care învaţă. Membrii unei organizaţii care învaţă participă activ la învăţare nu pentru ca le este cerut de către autoritate sau li se impune din afară, ci pentru că doresc să exploreze situaţiile enumerate de comun acord pe agenda grupului.

Organizaţiile care învaţă nu pot fi obligate să existe; presiunea exercitata de autoritate (inspector, director), ca deţinător al informaţiei corecte, unice, precum şi presiunea exercitată de oferirea continuă de informaţii gata digerate, explicate blochează, paralizează învăţarea activă a grupului.

Şcoala încurajează , prin regulile si procedurile stabilite prin consens, prin responsabilităţile şi rolurile liber asumate, prin procedurile şi instrumentele de monitorizare şi evaluare a procesului – un tip diferit de inteligenţă faţă de abordările educaţionale tradiţionale; în loc să se apeleze la recunoaşterea cunoştinţelor sau la manevrarea detaliilor, şcoala se focalizează pe capacitatea participanţilor de a învăţa, de a înţelege situaţia – problemă cu care se confruntă.

Majoritatea profesorilor şi elevilor sunt interesaţi de învăţarea unor informaţii utile şi relevante şi de exersarea unor deprinderi ca fiindu-le necesare.

Predarea care integrează formarea şi dezvoltarea deprinderilor cu un context relevant este cunoscută sub numele de instruire contextualizată . Deşi aceasta oferă celor care învaţă oportunităţi pentru a-şi lărgi cunoştinţele proprii şi să construiască scheme sau cunoştinţe structurate (proceduri de structurare ) a cunoştinţelor care lărgesc înţelegerea, deoarece îmbunătăţeşte deprinderile de bază , există puţine resurse (materiale suport ) care să integreze ambele componente.

Profesorii au nevoie să-şi înţeleagă propriul mod de gândire pentru a deveni mai eficienţi şi pentru a facilita si amplifica dezvoltarea gândirii elevilor lor. Dacă au dobândit o înţelegere a naturii sociale şi situaţionale a învăţării, o apreciere a importanţei contextelor autentice, obişnuinţă de a reflecta asupra propriilor experienţe şi dorinţa , disponibilitatea de a se interoga asupra propriilor credinţe şi supoziţii, atunci ei vor fi mai pregătiţi să creeze pentru elevi medii de învăţare care să faciliteze elevilor sa înveţe lecţii care contează într-adevăr şi care să fie de calitate


Proiecte care asigura un invatamant de calitate

In domeniul educaţiei se disting 3 tipuri de proiecte :


  • Proiectul educaţional , cu activitate de interes general ce configurează orientările esenţiale ale educaţiei : concepţia despre om, idealul educaţional, valorile societăţii. El ţine de politica educaţională şi se concretizează in programe de reformă sau de dezvoltare a sistemului educaţional ca întreg.

Educaţia personalităţii umane se înfăptuieşte în ciclul : a şti, a învăţa să faci, a vrea să fii, a învăţa să fii împreună cu alţii, a învăţa să fii şi să devii.

Orientarea educaţională a evoluat in mod considerabil sub influenţa schimbărilor sociale fundamentale, de la simpla achiziţie de cunoştinţe (“a şti”)şi de la formarea deprinderilor (“a învăţa să faci”) la dezvoltarea atitudinilor (“a vrea să fii”) şi a personalităţii în întregul ei (“a învăţa să fii”) si a competenţelor sociale si profesionale (“a învaţă să fii împreună cu alţii”), toate aceste domenii concurând la potenţarea dezvoltării si devenirii individului in cadrul societăţii (“a învăţa să devii”).
  • Proiectul curricular , ca acţiune de configurare si anticipare a activităţilor si procesele educaţionale concrete privind îndeosebi activitatea educatorilor si a educabililor precum si relaţiile între aceştia.
Constituie reprezentarea demersului cu caracter aplicativ ce urmăreşte dezvoltarea de deprinderi, abilităţi în activitatea pe o anumită temă.
Calitatea actului educaţional depinde de aceste proiecte , care sunt nu numai extrem de utile, dar absolut necesare în perioadele de tranzacţie punându-se accent pe calitate în actul educaţiei şcolare.
  • Proiectul instituţional , ca instrument al politicii manageriale a directorului, centrat pe schimbare, pe inovarea şi dezvoltarea şcolii în plan structural si funcţionale, fiind un instrument de coordonare a tuturor activităţilor din şcoală


Comisia pentru evaluarea si asigurarea calitatii si ARACIP


La nivelul fiecărei organizaţii furnizoare de educaţie din România se înfiinţează Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii.

Organizaţia furnizoare de educaţie elaborează şi adoptă propria strategie şi propriul regulament de funcţionare a Comisiei. Conducătorul organizaţiei este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii este formată din 3-9 membri. Conducerea ei operativă este asigurată de conducătorul organizaţiei sau de un coordonator desemnat de acesta. Componenţa Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul preuniversitar cuprinde, în număr relativ egal:

a) reprezentanţi ai corpului profesoral;
b) reprezentanţi ai părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar sau gimnazial sau ai elevilor, în cazul învăţământului profesional, liceal şi postliceal;
c) reprezentanţi ai consiliului local.
Politica de asigurare a calităţii va preciza Cadrul Naţional de Asigurare a Calităţii (CNAC) în conformitate cu Cadrul Comun de Asigurare a Calităţii (CCAC) în EFP, precum şi cu Ghidul European privind Autoevaluarea Furnizorilor de EFP, elaborate de către Grupul Tehnic de Lucru pentru Asigurarea Calităţii în EFP organizat la nivelul Comisiei Europene. Racordarea sistemului de ÎPT (Învăţământ Profesional şi Tehnic) românesc la cel european se va realiza conform unor indicatori de performanţă puşi la dispoziţie de către CNAC.

Sunt necesare dezvoltarea unui cadru naţional de asigurare a calităţii, acreditarea unui organism de acordare a calificărilor profesionale şi de certificare a rezultatelor învăţării, identificarea unui cod unic al competenţelor acreditate, monitorizarea şi evaluarea externă a calităţii şi standardelor din EFP. Toţi furnizorii de EFP trebuie să efectueze o autoevaluare anuală pe baza tuturor cerinţelor CNAC, valorificând punctele tari şi încercând să rezolve punctele slabe.

CNAC din România include cinci elemente intercorelate, fiecare având criterii cheie de calitate:
  • Planificare
  • Implementare
  • Evaluare
  • Analiză şi schimbare
  • Metodologie.
Aplicarea acestora la sistemul de învăţământ profesional din România, în reţeaua de 22 de şcoli cu rol de centre de resurse ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării demonstrează progresul realizat în crearea unui CNAC pentru educaţia şi formarea profesională în ansamblu. Acest cadru a fost definitivat în etapa pilot a implementării politicii de AC. Se aşteaptă ca această etapă să conducă la dezvoltarea unor planuri de îmbunătăţire a proceselor de predare şi învăţare şi la familiarizarea altor furnizori de EFP cu abordarea bazată pe autoevaluare.

ARACIPUL este instituţie publică de interes naţional, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.

A.R.A.C.I.P. realizează:
  • evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi de alte organizaţii furnizoare de educaţie;
  • autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
Activităţile ARACIP-ului sunt:
  • realizează activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din invăţământul preuniversitar;
  • efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei şi cercetării, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
  • realizează, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerului Educaţiei şi Cercetării activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
  • efectuează, cel puţin o dată la 3 ani, evaluarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acreditate;
  • propune Ministerului Educatiei şi Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
  • elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Pentru orice altă organizaţie furnizoare de educaţie, Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii cuprinde următoarele categorii:
  • a) reprezentanţi ai furnizorului;
  • b) reprezentanţi ai beneficiarilor direcţi;
  • c) reprezentanţi ai angajatorilor.
Atribuţiile Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii sunt:
  • a) elaborează şi coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, aprobate de conducerea organizaţiei furnizoare de educaţie;
  • b) elaborează, anual, un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivă. Raportul este adus la cunoştinţa tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare şi este pus la dispoziţia evaluatorului extern;
  • c) elaborează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei;
  • d) cooperează cu agenţia română specializată pentru asigurarea calităţii, cu alte agenţii şi organisme abilitate sau instituţii similare din ţară sau străinătate, potrivit legii.
Autoevaluarea este un proces continuu şi se bazează pe dovezi solide colectate de furnizorii de EFP, rezultatele fiind evidenţiate într-un raport anual. Pentru ca dovezile să fie solide, acestea trebuie să fie: valide, cuantificabile, suficiente, actuale, exacte.

Jucând un rol central în procesul de asigurare a calităţii ofertei de educaţie şi formare profesională, autoevaluarea are multiple beneficii concrete pentru elevi, angajatori, autorităţi publice, cât şi pentru furnizorii de EFP.


Beneficii pentru elevi:

  • standarde ridicate pentru învăţarea individuală;
  • capacitate de ocupare a unui loc de muncă;
  • egalitatea şanselor;
  • buna informare privind oferta educaţională;
  • implicarea activă în programul de învăţare;
  • responsabilizarea privind propria evoluţie academică şi profesională;
  • satisfacţie cu privire la rezultate.
Beneficii pentru angajatori:
  • număr mare de angajaţi cu competenţe de bază solide;
  • creşterea nivelului de competenţă al angajaţilor din posturi specializate;
  • aport la profitabilitatea organizaţiei;
  • încredere în calitatea învăţământului şi a competenţelor dobândite.
Beneficii pentru autorităţii publice:
  • abilităţi sporite şi creşterea şanselor de angajare;
  • standarde mai ridicate în oferta de învăţământ;
  • competenţe de bază mai bune;
  • un nivel mai ridicat al abilităţilor pentru atragerea investiţiilor interne;
  • încredere în calitatea învăţământului şi a competenţelor dobândite.
Beneficii pentru furnizorii de EFP:
  • informaţii privind practici şi experienţe de succes;
  • comparaţia cu alţi furnizori de EFP;
  • încredere în propria ofertă şi în capacitatea de a promova programele de învăţare în mod corespunzător;
  • maximizarea potenţialului de angajare al elevilor;
  • dovezi privind calitatea ofertei pentru organismele finanţatoare;
  • contribuţie la dezvoltarea regională şi a comunităţii locale;
  • legitimitate şi recunoaştere sporită.

Motivaţii ale asigurării calităţii educaţiei în România
  • Necesitatea generării unei încrederi tot mai consistente, pe termen mediu şi lung, în capacitatea şi performanţele universităţilor româneşti pe piaţa europeană/ mondială a învăţământului superior (în contextul intensificării competiţiei pentru studenţi şi resurse, la nivel european şi mondial).
  • Necesitatea armonizării standardelor, procedurilor şi practicilor universitare româneşti cu cele existente în statele membre ale UE, în scopul recunoaşterii automate pe piaţa europeană a diplomelor şi titlurilor obţinute în România, al realizării SEIS - Spaţiul European al Învăţământului Superior şi al asigurării liberei circulaţii a persoanelor din România în spaţiul european
  • Necesitatea reducerii duratei de acomodare la angajatori a absolvenţilor de universităţi deveniţi angajaţi, prin adecvarea tot mai accentuată a ofertei educaţionale la nevoile, aşteptările şi cerinţele agenţilor economici angajatori.
Exista trei categorii de obstacole ale asigurarii calitatii in educatie:
  1. obstacole teoretice ale asigurării calităţii în educaţie
  2. obstacole culturale ale asigurării calităţii în educaţie
  3. obstacole materiale ale asigurării calităţii în educaţie

1. Obstacole teoretice ale asigurării calităţii în educaţie
  • Absenţa/ insuficienţa cunoştinţelor/ deprinderilor în domeniul managementul calităţii la persoanele implicate în asigurarea calităţii în educaţie
  • Tehnicile şi instrumentele managementului calităţii sunt de multe ori considerate a fi un scop în sine
  • Concepţia: “Calitatea se obţine prin detectarea problemelor/ neconformităţilor şi corectarea/ soluţionarea lor” (inclusiv “acţiuni corective”) şi nu prin prevenirea apariţiei acestora (inclusiv “acţiuni preventive”).
  • Absenţa/ insuficienţa/ inadecvarea obiectivelor (cu indicatori şi valori ţintă), politicilor, strategiilor în domeniul calităţii, pe termen scurt, mediu şi lung
  • Încrederea excesivă în documentele sistemului calităţii (inclusiv în certificarea sistemului calităţii) în detrimentul deciziilor manageriale şi acţiunilor regulate vizând asigurarea calităţii
2.Obstacole culturale ale asigurării calităţii în educaţie

  • Mentalităţi, atitudini şi comportamente contraproductive (în locul celor proactive).
  • Instruire inexistentă/ insuficientă/ inadecvată a personalului universitar şi preuniversitar implicat în managementul calităţii
  • Perceperea asigurării şi îmbunătăţirii calităţii ca fiind o “datorie” exclusivă a personalului de execuţie. Neimplicarea managerilor (de vârf, medii şi de bază) ai instituţiilor vizate
  • Absenţa/ insuficienţa orientării client în abordarea asigurării calităţii.
  • Prioritatea acordată obiectivelor cantitative, în detrimentul celor calitative.
  • Comunicarea ineficace/ ineficientă (inclusiv uni-direcţională) cu partenerii de interese (mai ales în cadrul piramidei ierarhice şi între compartimentele aceleiaşi instituţii).
  • Ignorarea reticenţei şi rezistenţei la schimbare precum şi a metodelor/ tehnicilor de reducere a acestora.

3. Obstacole materiale ale asigurării calităţii în educaţie

  • Absenţa/ insuficienţa/ inadecvarea resurselor materiale alocate la nivel local şi central asigurării calităţii în educaţie.
  • Absenţa/ insuficienţa resurselor financiare disponibile pentru investiţii în echipamente de laborator, tehnologia informaţiei şi echipamente multimedia precum şi în mentenanţa acestor echipamente şi în materialele consumabile aferente lor.
  • Absenţa/ insuficienţa/ inadecvarea programelor şi proiectelor de finanţare naţionale, regionale şi/ sau europene în asigurarea calităţii în educaţie (inclusiv prin sprijinirea financiară a proiectării, realizării şi implementării sistemelor de asigurare a calităţii în universităţi şi şcoli precum şi a certificării acestora).



Un comentariu:

  1. Ma intereseaza ceva despre Obiectivele predarii/invatarii limbii spaniole conform curriculumului national actual
    Multumesc

    RăspundeţiȘtergere