____________________________________________________________________________________________



.

Tema 1 - Gradul II

I. Educatia, invatamantul si societatea cunoasterii in sec. XXI: context, tendinte, reforme. Documente si strategii UE si CE (Lisabona, Bologna, Copenhaga, Berlin).

  1. Educatia, invatamantul si societatea cunoasterii in sec. XXI : context, tendinte, reforme
  2. Documente si strategii UE si CE (Lisabona, Bologna, Copenhaga, Berlin)

1. Educatia, invatamantul si societatea cunoasterii in sec. XXI : context, tendinte, reforme

Ce este educaţia?

- Etimologic:
educatio (lat.), substantiv derivat din educo-educare (a creşte, a hrăni, a îngriji) şi din educo-educere (a ridica, a înălţa).
- I. Kant:
educaţia= activitate de disciplinare, de cultivare, de civilizare şi de moralizare a omului, scopul ei fiind dezvoltarea în individ a întregii perfecţiuni de care acesta este susceptibil.
- Jean Piaget:
transformarea conştiinţei, a psihismului individual în raport cu valorile conştiinţei comune, prin facilitarea şi accelerarea adaptării, cu subprocesele ei - acomodare şi asimilare.
- E. Durkheim:
  1. acţiunea generaţiilor adulte îndreptată asupra generaţiilor tinere, în intenţia inducerii de stări fizice, intelectuale şi morale reclamate de viaţa socială, în general, dar şi de mediul social pentru care sunt destinaţi indivizii.
  2. socializare metodică a tinerei generaţii.
- Şt. Bârsănescu:
activitate conştientă de influenţare a educabilului printr-o triplă acţiune de îngrijire, îndrumare, cultivare, în direcţia sensibilizării sale faţă de valorile culturale şi, ulterior, pentru crearea acestora.
- Cerghit şi Vlăsceanu (coord.):
ansamblul influenţelor exercitate asupra indivizilor umani, de regulă copii şi tineri, în evoluţia şi dezvoltarea lor, de către alţi indivizi umani, de regulă adulţi, indiferent dacă aceste influenţe sunt intenţionate sau spontane, explicite sau implicite, sistematice sau întâmplătoare, dar având un rol mai mare sau mai mic în formarea individului ca om social.

Notiunea de Societatea cunoasterii (Knowledge Society) este utilizata astazi in intreaga lume, fiind o prescurtare a termenului Societate bazata pe cunoastere (Knowledge-based society). Societatea cunoasterii reprezinta mai mult decat societatea informationala (informatica), ingloband-o de fapt pe aceasta.

James W. Michaels prezintă astfel erele prin care a trecut şi trece omenirea:
  • a pietrei
  • a fierului
  • a agriculturii
  • a industriei
  • a tehnologiei
  • a cunoaşterii
Consideraţiile lui James W. Michaels reprezintă probabil prima încadrare conceptuală teoretică a societăţii cunoaşterii în mersul istoriei omenirii. Ar putea să surprindă lipsa erei informaţiei care nu apare explicit, dar ea se împarte probabil între era tehnologiei şi era cunoaşterii care este partea superioară a erei informaţiei. De fapt, omenirea se găseşte după părerea noastră, într-o eră a informaţiei având ca faze succesive societatea informaţională, societatea cunoaşterii şi societatea conştiinţei.

Cunoasterea este informatie cu inteles si informatie care actioneaza. De aceea, societatea cunoasterii nu este posibila decat grefata pe societatea informationala si nu poate fi separta de aceasta. Societatea informationala se caracterizeaza prin democratizarea informatiei, comunicarii, intelegerii si cooperarii. In esenta, aceasta societate se bazeaza pe Internet.

Societatea informatica reprezinta o noua etapa a civilizatiei umane, un nou mod de viata calitativ superior, care implica folosirea intensiva a informatiei in toate sferele activitatii si existentei umane, cu un impact economic si social major.

Avansul catre societatea informationala, bazata pe cunoastere este considerat, pe plan mondial, ca o evolutie pentru asigurarea dezvoltarii durabile in contextul "noii economii", bazata, in principal, pe produse si activitati ntelectual-intensive, precum si pentru realizarea unei civilizatii socio-umane avansate.

Societatea informationala bazata pe cunoastere inseamna mai mult decat progresul tehnologiei si aplicatiilor informaticii si comunicatiilor, ea integrand si dimensiunile:
  • sociala (cu impact asupra ingrijirii sanatatii, solidaritatii si protectiei sociale, muncii si pietei muncii, educatiei si formarii continue etc)
  • ambientala (cu impact asupra utilizarii resurselor si protectiei mediului)
  • culturala (cu impact asupra conservarii si dezvoltarii patrimoniului cultural national si international, a promovarii pluralismului cultural etc)
  • economica (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale si ale noii economii bazate pe cunoastere, inovare, cultura antreprenoriala si manageriala, educatie a cetateanului si consumatorului)

Un vector al societatii cunoasterii este un instrument care transforma societatea informationala intr-o societate a cunoasterii. Au fost definite doua clase mari de vectori ai societatii cunoasterii:
1.vectori tehnologici
2. vectori functionali
Vectorii tehnologici ai societatii cunoasterii sunt:
  • -internetul
  • -tehnologia cartii electronice (digitale)
  • -agentii inteligenti (sisteme de inteligenta artificiala, folositi pentru data mining si chiar knowledge discovery)
  • -mediul inconjurator inteligent pentru activitatea si viata omului
  • -nanotehnologia si nanoelectronica (care va deveni principalul suport fizic pentru procesarea informatiei)
Vectorii functionali ai societatii cunoasterii sunt:
  • managementul cunoasterii pentru intreprinderi, organizatii, institutii, administratii locale si nationale
  • managementul utilizarii morale a cunoasterii la nivel global
  • cunoasterea biologica si genomica
  • sistemul de ingrijire a sanatatii la nivel social si individual
  • protejarea mediuli inconjurator si asigurarea societatii durabile si sustenabile printr-un management specific al cunoasterii
  • aprofundare cunoasterii despre existenta
  • generarea de cunoastere noua tehnologica
  • dezvoltarea unei culturi a cunosterii si inovarii
  • un sistem de invatamant bazat pe metodele societatii informationale si a cunoasterii (e-learning)
Numarul vectorilor functionali va creste datorita faptului ca din ce in ce mai multe domenii de activitate vor fi tot mai dependente de cunoastere.

Societatea informationala este caracterizata de cresterea exploziva a informatiei digitale disponibila prin intermediul produselor tehnologiei informatiei si comunicatiilor. Aceasta inseamna pentru guverne si administratii, servicii publica mai eficiente, mai transparente si mai rapide, mai apropiate de nevoile cetatenilor si mai putin costisitoare.

Accesul cetatenilor la informatie este o cerinta a dezvoltarii societatii romanesti in contextul globalizarii si mondializarii proceselor si fenomenelor contemporane. Intre principalele componente ale societatii informationale pot si amintite:
  • -documentele electronice
  • -reteaua Internet si serviciile oferite
  • -bibliotecile electronice si bibliotecile virtuale
  • -centrele de informare
  • -invatamantul la distanta
  • -comertul electronic si platile electronice
  • -telefonia mobila etc
Societatea cunoaşterii presupune:
  • O extindere şi aprofundare a cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă.
  • Utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii tehnologice şi organizaţionale.
  • Producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare.
  • O diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul şi cartea electronică şi folosirea metodelor de învăţare prin procedee electronice (e-learning).
  • Societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare (capacitatea de a asimila şi converti cunoaş-terea nouă pentru a crea noi servicii şi produse) devine determinant (Economia nouă este economia societăţii informaţionale si a cunoaşterii)
  • Societatea cunoaşterii este fundamental necesară pentru a se asigura o societate sustenabilă din punct de vedere ecologic,
  • Societatea cunoaşterii are caracter global şi este un factor al globalizării.
  • Societatea cunoaşterii va reprezenta şi o etapă nouă în cultură, pe primul plan va trece cultura cunoaşterii care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea artistică, literară.

Astfel se va pregăti terenul pentru ceea ce se va numi Societatea conştiinţei, a adevărului, moralităţii şi spiritului.

Pentru a înţelege în profunzime conceptul de societate bazată pe cunoaştere (knowledge society), trebuie să remarcăm faptul că acesta este utilizat în paralel cu cel de economie bazată pe cunoaştere (knowledge-based economy). Evident, cele două concepte sunt înrudite, nu însă identice. Am remarca mai întăi faptul că utilizarea intensivă a cunoaşterii, inclusiv generarea de cunoştinţe reprezintă esenţa unor procese care au rezultat economic.

S-a avansat recent ideea unei societăţi a conştiinţei care va urma societăţii cunoaşterii. Vom ajunge în acest secol la un moment în care va trebui să intervină o îmbinare între elementele societăţii cunoaşterii şi a societăţii conştiinţei. De fapt, marea eră a informaţiei va cuprinde epocile societăţii informaţionale, a societăţii cunoaşterii şi a societăţii conştiinţei. Atât cunoaşterea, după cum am văzut, este o formă de informaţie, dar şi conştiinţa este informaţie. Înainte de a aborda îmbinarea dintre societatea cunoaşterii şi a conştiinţei, acum de actualitate este îmbinarea dintre societatea informaţiei şi societatea cunoaşterii.

Fundamente teoretico-metodologice ale potenţării rolului educaţiei în devenirea societăţii în societate a cunoaşterii

Programarea, democratizarea şi informatizarea procesului instructiv-educativ

Planificarea învăţământului face parte dintr-un proces social mai larg precedat de prospectare şi prognoză şi urmat de programare. Prospectarea implică o activitate de cercetare complexă, multidisciplinară care urmăreşte delimitarea liniilor strategice de dezvoltare a educaţiei pe termen lung (2-3 decenii), în strânsă legătură cu evoluţia altor sectoare sociale (demografice, economice, politice, culturale, comunitare). Prognoza educaţiei face apel la trei sisteme de referinţă: funcţiile generale ale sistemului de educaţie, calitatea proceselor activităţii de educaţie, tipologia proceselor proiectate la nivelul şcolii ca ctivităţi de predareînvăţare- evaluare. Prognoza poate fi angajată la nivel strategic, pe terman lung (10-15 ani), la nivel tactic, pe termen mediu (5-10 ani) şi la nivel operaţional, pe termen scurt (3-5 ani). Toate cele trei niveluri sunt reflectate în cadrul procesului social de planificare a învăţământului care reprezintă dimensiunea aplicativă a prognozei.

Planificarea învăţământului transformă fundamentele teoretice stabilite la nivel de prospectare şi de prognoză în norme obligatorii de proiectare, realizare şi dezvolatre a resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) în cadrul organizaţiei şcolare. Planificarea calitativă a educaţiei, proces social complex studiat la nivel de UNESCO, presupune cunoaşterea profundă şi reparizarea raţională a tuturor resurselor pedagogice existente în vederea valorificării lor la nivelul interdependenţelor prezente şi viitoare existente între educaţie şi sistemul social global (cu principalele sale subsisteme: natural, economic, politic, cultural, comunitar). Programarea reprezintă dimensiunea operaţională a planificării învăţământului, realizată pe termen scurt, de la 1-3 ani la 3-5 ani. Programarea constituie acţiunea aflată la baza numeroaselor planuri elaborate în cadrul organizaţiei şcolare: plan general pe ciclu sau treaptă de învăţământ, plan annual,plan pe compartimente de activitate etc. Structura oricărui plan, în calitatea acestuia de instrument al proiectării, realizat prin acţiunea de programare, include:
  • bilanţul critic al activităţii desfăşurate anterior;
  • stabilirea obiectivelor generale; precizarea obiectivelor specifice pe domenii, sectoare; stabilirea obiectivelor concrete şi a resurselor necesare pentru îndeplinirea lor; precizarea mijloacelor de evaluare periodică şi permanentă cu funcţii implicite şi explicite de reglare-autoreglare a activităţii.
Democratizarea învăţământului reprezintă un proces social situat la limita de intersecţie dintre sistemul de educaţie şi sistemul politic, care vizează perfecţionarea activităţii de conducere a şcolii, la toate nivelurile sale. În mod necesar este vorba despre crearea structurilor instituţionale necesare pentru:
  • egalizarea şanselor de reuşită şcolară a tuturor elevilor în cadrul unui învăţământ general şi obligatoriu, între 6 şi 16 ani;
  • promovarea managerilor şcolari, la toate nivelurile sistemului pe criterii de competenţă pedagogică şi socială confirmate la diferite intervale de timp.
Informatizarea învăţământului reprezintă un proces social complex situat la linia de intersecţie dintre sistemul de educaţie şi sistemul cultural, condiţionat în ultimele decenii de cerinţele unei societăţi postindustriale, informatizate. Acest proces complex angajează asimilarea şi valorificarea noilor tehnologii informative în activităţile proiectate la nivelul sistemului de învăţământ, în contextul unor acţiuni specifice de: alfabetizare computerială, însuşire a cunoştinţelor studiate la disciplinele de profil informatic, realizare a gestiunii învăţământului, aplicare a instruirii asistate de calculator.

La nivel de politică a educaţiei, informatizarea învăţământului implică introducerea şi utilizarea tehnologiilor informatice şi de comunicare în condiţiile interacţiunii continue dintre hard-soft-instruirea personalului. Efectele sociale angajate pe termen scurt, mediu şi lung vizează calitatea procesului de învăţământ (esenţializarea informaţiei angajate în cadrul programelor şcolare; promovarea tehnicilor de autoinstruire individualizată) şi a managementului şcolar (optimizarea bazei de date în termeni de selecţie, procesare, stocare, circulaţie în reţea pe orizontala şi verticala sistemului de învăţământ).

Informatizarea învăţământului stimulează activitatea de proiectare, realizare şi dezvoltare a educaţiei la niveluri de competenţă proprii ştiinţei comunicării. Se au in vedere trei categorii de competenţe:
  • competenţa profesorului, ca emiţător de informaţie;
  • competenţa canalelor de comunicare pedagogică devenite publice prin folosirea unor tehnologii informaţionale de largă circulaţie;
  • competenţa elevului/studentului – receptor “dispus să preia mai multă informaţie, care cere şi acordă un interes special produselor mediatice”.
În ceea ce priveşte descentralizarea administrativă a învăţământului, sociologia educaţiei militează pentru asigurarea unui raport optim între cerinţele generale ale domeniului – exprimate în termeni de centralizare ştiinţifică – şi posibilităţile şi cerinţele teritoriale şi locale – asumate în termeni de descentralizare administrativă.

Analiza educaţiei poate fi realizată la nivel de sistem şi de proces. La nivel de sistem avem în vedere sistemul de educaţie şi de învăţământ. La nivel de proces, avem în vedere o serie de aspecte dinamice dezvoltate în cadrul raporturilor existente între educaţie şi principalele subsisteme ale vieţii sociale (de exemplu: evoluţia populaţiei şcolare, planificarea educaţiei, democratizarea educaţiei,informatizarea învăţământului).

Relaţia specială existentă între învăţământ şi societate evidenţiază contribuţia şcolii la:
  • dezvoltarea economică (raporturile existente între succesul şcolar şi cariera profesională);
  • schimbarea socială (raporturile existente între evoluţia şcolii şi stratificarea şi mobilitatea socială);
  • confirmarea unor modele culturale şi comunitare (rolul şcolii în afirmarea modelului cultural al societăţii industrializate sau postindustriale, respectiv rolul şcolii în afirmarea caracterului naţional al educaţiei).
Sistemul de educaţie include ansamblul organizaţiilor sociale (economice, politice, culturale) şi al comunităţilor umane (familie, comunitate locală, naţiune) care, în mod direct sau indirect, intenţionat sau pontan, realizează funcţii pedagogice.

Această definiţie acoperă conceptul de societate educativă sau de cetate educativă, lansat în anii 1970 de UNESCO.

Sistemul de învăţământ este principalul subsistem al sistemului de educaţie,care include ansamblul organizaţiilor sociale specializate în proiectarea şi realizarea unor activităţi de formare-dezvoltare a personalităţii.

Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe şi capacităţi din ce în ce mai bogat. De asemenea, viteza cu care informaţia circulă în volum imens inhibă capacitatea receptorului de interpretare în timp util a acesteia. Societatea contemporană este caracterizată prin dinamism, prin înnoire continuă. Ea nu poate fi cunoscută decât prin interpretări personale, variabile şi în mare măsură subiective, simbolice. P Drucker: ceea ce înţelegem acum prin cunoaştere este „informaţie efectivă în acţiune, informaţie orientată spre rezultate”. Trecerea de la cunoaşterea ca un ansamblu de cunoştinţe, informaţii, date, la cunoaştere ca un ansamblu de competenţe („a şti să faci/ să acţionezi”) determină o mutare de accent în educaţie, de la expunerea „ex-cathedra” la învăţarea prin experienţă/ prin practică, de la transmiterea şi memorarea de informaţii (informare), la formarea de abilităţi, capacităţi, competenţe. Apare nevoia formării unor indivizi capabili, în primul rând, să analizeze situaţiile concrete, noi, şi să răspundă adecvat utilizând capacităţi de gândire logică, de rezolvare de probleme, de gândire critică, de gândire divergentă etc. Trebuie formate deprinderi de învăţare continuă, capacităţi de adaptare la noile situaţii.

Rolul profesorului – de a crea situaţii de învăţare în cadrul cărora elevul îşi conştientizează demersurile de învăţare, rezultatele, neajunsurile şi îşi perfecţionează continuu activităţile de învăţare; aceste abilităţi se educă, se învaţă, se exersează încă din primii ani de şcoală

Exemple de învăţare prin acţiunea proprie a elevului:

  • prin descoperire
  • prin intermediul operaţiilor de gândire (reflexivă: să observe, să compare, să strângă date, să analizeze, să abstractizeze, să sintetizeze etc.) – conduce la formarea unor structuri cognitive
  • prin acţiune (practică, expresivă/ creativă etc.)
  • algoritmică

Învăţământul modern este centrat pe capacităţi şi competenţe; nu trebuie să abuzăm de memorie, dar trebuie să cerem o memorizare (este necesară) de tip logic. Elevii trebuie să opereze şi cu informaţii, cunoştinţe de bază. Operaţiile gândirii, capacităţile cognitive, comportamentul, atitudinile se dezvoltă şi se exersează pe fondul unor cunoştinţe de bază temeinice/ bine consolidate.


Reformele învăţământului, proiectate mai ales după 1969, au încercat să rezolve disfuncţionalităţile apărute în contextul “crizei mondiale a educaţiei”, concretizată, în ultimă instanţă, în contradicţia existentă între cererea şi oferta de instruire/de calitate, între resursele investite şi rezultatele obţinute în timp. Aceste reforme au vizat, mai ales, structura de bază a sistemului, la nivelul învăţământului obligatoriu, conceput, de regulă, ca învăţământ general.

Obiectivele învăţământului obligatoriu, reflectând cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii informatizate, “pot fi grupate în jurul a şase mari nuclee”:
  • “căutarea unei veritabile egalităţi a şanselor”;
  • asigurarea unui învăţământ de bază, cu un trunchi comun de cultură generală, ca ofertă socială destinată întregii populaţii până la vârsta de 16 ani;
  • transmiterea cunoştinţelor şi a respectului pentru patrimoniul cultural şi istoric naţional şi universal”;
  • “pregătirea copilului pentru toate aspectele existenţei de adult”, pentru adaptarea la “o lume care câştigă în complexitate, dar şi în incertitudine”;
  • “motivarea elevilor pentru a continua să înveţe în condiţiile unei lumi în schimbare”, valorificând posibilităţile de formare continuă existente “dincolo de obligaţiile şcolare”;
  • susţinerea interesului pentru şcoală din perspectiva viitorului, dar şi a prezentului.
Analiza acestor tendinţe de evoluţie a educaţiei evidenţiază faptul că învăţământul obligatoriu, prelungit cel puţin până la vârsta de 16 ani, este organizat ca învăţământ general (de cultură generală, de bază) care asigură ridicarea standardului general de instruire a fiecărei ţări, premisa şi garanţia dezvoltării sociale durabile. Practic, este vorba despre afirmarea unei noi politici a educaţiei corepunzătoare cerinţelor de democratizare a şcolii în condiţiile unei economii şi culturi de tip postindustrial, informatizate.

Poziţia învăţământului general şi obligatoriu modifică, în ultimele decenii, şi statutul liceului şi al universităţii:
  • liceul, prin prelungirea trunchiului comun în proporţie de 70-75%, în concordanţă cu cerinţele bacalaureatului internaţional (limba şi literatură; o limbă străină, o ştiinţă socio-umană; matematică, o ştiinţă experimentală; o disciplină opţională);
  • universitatea, prin modelul Harvard bazat pe “opt cursuri obligatorii, care nu trebuie să fie predate la fel – literatură, artă, istorie, analiză socială, filosofie, limbi şi culturi străine, tehnologie – obiectivul fiind de a dota studenţii din primul ciclu cu un bagaj comun de cunoştinţe”. Acest program comun, adaptat la cerinţele unei economii şi culturi informatizate, evidenţiază importanţa socială a universităţii care încetează să mai fie un învăţământ de elită.
Un model teoretic timpuriu privind universitatea ca instituţie centrală a secolului XXI. Referindu-se la “universitatea viitorului”, Mircea Maliţa evidenţiază următorii factori care susţin perenitatea universităţii, raţiuni pentru care universitatea este considerată drept instituţie stabilă a viitorului, ocupând un loc central:
  • universitatea este multidisciplinară;
  • universitatea presupune educaţia permanentă;
  • universitatea integrează ştiinţă, învăţătură şi producţie;
  • universitatea tratează corespunzător informaţia;
  • universitatea are un ritm special de lucru.
Universitatea este multidisciplinară.

Cum viitorul se pronunţă în favoarea mai multor discipline şi a unei specializări largi, este bine ca în fiecare sistem de învăţământ să existe două căi de explorare a unui domeniu: ca profesie şi ca disciplină. Universitatea nu acordă o diplomă profesională, ci o licenţă polivalentă într-un câmp al ştiinţei.
Universitatea presupune educaţia permanentă.
Tot ce este particular în conceptul de universitate, specific sau restrâns ca sferă de aplicaţie devine general,larg şi cuprinzător.În termenii viitorului, se pune problema generalizării învăţământului universitar. Universitatea devine un loc de care eşti legat şi la care revii periodic, care ţine evidenţa atât a pregătirii cât şi a nevoilor de pregătire.
Universitatea integrează ştiinţă, învăţătură şi producţie.
Universitatea este considerată o instituţie capabilă să facă legătura cu ceilalţi factori de cercetare şi de producţie, esenţiali societăţii de mâine.Nu faptul că universitatea are săli de curs îi conferă supremaţie sau ascendent. Laboratorul este partea ei modernă şi semnificativă, în lipsa căruia universităţile devin mai puţin susceptibile de a se adapta la nou .
Universitatea tratează corespunzător informaţia.
Universitatea îşi dezvăluie o nouă vocaţie atunci când promite să fie un centru documentar adecvat uriaşei revărsări informaţionale. Existenţa centrelor de calcul permite universităţilor să facă investigaţii în aşa numita problemă a găsirii informaţiei.
Universitatea are un ritm special de lucru,
ritm criticat uneori pentru lentoarea sa, invidiat alteori pentru absenţa de sarcini instantanee. Lucrări publicate,expuneri, comunicări, descoperiri nu au putut fi încheiate decât după decenii de trudă. Putem să ne întrebăm în favoarea cărui ritm se pronunţă viitorul. Universitatea este o instituţie pe termen lung. Are în structura sa răgazul necesar pentru a urmări obiective fundamentale ale societăţii, ca progresul ştiinţei. Tipul de activitate umană va fi mai apropiat în viitor de tipul investigaţiei universitare.
Pentru România devine esenţială realizarea societăţii informaţionale, dar în condiţiile actuale ea trebuie să se desfăşoare odată cu primele obiective ale societăţii cunoaşterii. Este greşit să se spună: mai întâi societatea informaţională şi apoi societatea cunoaşterii. Nu trebuie să ne condamnăm să rămânem mereu în urmă. Nu: mai întâi societatea informaţională şi numai după aceea societatea cunoaşterii.

România ar trebui să aibă ca model situaţia Finlandei, o ţară fără resurse (în sensul tradiţional al cuvântului) care a ştiut să investească în cercetare şi în înalta tehnologie şi într-o perioadă istorică foarte scurtă a trecut în rândul ţărilor dezvoltate. De exemplu, in 1993, în Finlanda procentul de finanţare din PIB pentru cercetare l-a depăşit pe cel din Uniunea Europeană. În 1995 balanţa de import-export în înalta tehnologie a acestei ţări a devenit pozitivă, iar în 1999 excedentul a ajuns la 60%.

Învăţământul obligatoriu şi societatea cunoaşterii

Curriculumul învăţământului obligatoriu este astfel proiectat, încât să contribuie la o dezvoltare individuală concordantă cu cerinţele unei societăţi a cunoaşterii, ale unei societăţi bazate pe respectul pentru fiinţa umană. În general, relaţia dintre educaţie şi societate trebuie construită astfel încât:
  • membrii societăţii care sunt absolvenţi ai unei trepte de şcolaritate să fie astfel formaţi încât să ajungă să aspire la, şi să practice efectiv, învăţarea continuă prin: creşterea receptivităţii faţă de dinamica schimbării, prospectarea aplicativităţii dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice, afirmarea gândirii critice sau divergente;
  • să permită eliminarea din învăţământ a barierelor dintre educaţia de tip academic şi cea de tip pragmatic, respectiv dintre “a şti” şi “a face”, “a cunoaşte” şi “a aplica”, prin accentul pus pe formarea de competenţe;
  • să stimuleze promovarea prin sistemul de învăţământ obligatoriu, dar şi de către agenţii politici, economici şi sociali, a valorilor asociate cunoaşterii continue şi activităţii eficiente;
  • să asigure existenţa, nu numai ca priorităţi ale curriculumului pentru învăţământul obligatoriu, ci şi în practica efectivă din şcoală, a educaţiei civice, a educaţiei tehnologice şi a educaţiei pentru viaţa privată.
Realizarea acestei relaţii - dintre educaţie şi societatea cunoaşterii - depinde de o varietate de factori. Unii sunt exteriori educaţiei şi depind în prea mică măsură de iniţiativele sau realizările din lumea şcolii. Alţi factori sunt educaţionali şi vizează scoaterea învăţământului dintr-o stare eminamente pasivă, de simplu beneficiar al alocaţiilor de la bugetul de stat sau al intervenţiilor şi/sau sponsorizărilor ce îi sunt exterioare.
  • Este necesară crearea mecanismelor care să permită realizarea unui nou şi veritabil parteneriat între stat, sectorul privat, sindicate şi şcoală, în care şi unii şi alţii să se considere ca ofertanţi şi beneficiari, solicitanţi şi realizatori.
  • Este nevoie, şi încă în mod urgent, de stabilirea unor priorităţi clare într-o politică a educaţiei centrată pe învăţământul obligatoriu, pe relaţiile acestuia cu celelalte niveluri sau cicluri de învăţământ, inclusiv cu cel superior sau terţiar, centrată pe dezvoltarea parteneriatului dintre învăţământ, comunitate, societate, într-o lume a cunoaşterii aplicate.

Pe termen scurt şi/sau mediu, politicile aplicate în învăţământul obligatoriu ar trebui:

1. Să conducă la afirmarea acestuia ca un nivel educaţional integral, distinct şi specific, bazat pe continuitatea stadiului primar şi a celui gimnazial. Aceasta implică operarea cu ciclurile curriculare definite pe baza psihologiei vârstelor şi a învăţării în cadrul integrat al învăţământului obligatoriu. În acest sens, se propune:
  • considerarea duratei (cls.I - a IX-a) şi a activităţilor curriculare din învăţământul obligatoriu ca un tot integral;
  • operarea, în cadrul structurii formale a învăţământului, cu cele trei cicluri curriculare succesive: ciclul achiziţiilor fundamentale (grupa pregătitoare a grădiniţei urmată de clasele I şi a II-a); ciclul de dezvoltare (de la clasa a III-a până la clasa a VI-a); şi ciclul de observare şi orientare (de la clasa a VII-a până la clasa IX-a), aşa cum sunt definite acestea în documentele reglatoare ale Curriculumului Naţional;
  • încadrarea cu personal didactic specializat pe cele trei cicluri curriculare, în mod progresiv (de exemplu: educator/învăţător pentru primul ciclu, profesor/ învăţător/institutor pentru al doilea ciclu, profesor pentru al treilea ciclu curricular);
  • îmbunătăţirea coerenţei curriculumului din învăţământul obligatoriu în funcţie de ciclurile curriculare, succesiunea lor şi integrarea într-un tot unitar;
  • definirea de descriptori de performanţă/criterii de notare pe cele trei cicluri, în concordanţă cu standardele curriculare de performanţă, care să genereze evaluarea progresului în învăţare şi care, în ultimă instanţă, să genereze evaluarea comprehensivă prin examenul de capacitate;
  • organizarea examenului de capacitate, ca examen naţional, pe baza standardelor curriculare de performanţă existente în Curriculumul Naţional.
2. Să includă, fără discriminări, prin aplicarea principiului echităţii sociale şi al egalităţii şanselor de şcolarizare, toţi copiii de vârstă corespunzătoare, oricare ar fi mediul (social, rezidenţial, etnic etc.) din care provin şi oricare ar fi capacităţile lor intelectuale. Şcolarizarea tuturor şi eliminarea abandonului şcolar sunt menite să genereze o rată maximă de participare a copiilor în învăţământul obligatoriu. Nici o justificare contrară acestei opţiuni nu poate fi acceptată. Este necesară o analiză în scopul inventarierii categoriilor de situaţii de abandon şcolar şi adoptarea unor soluţii flexibile şi eficiente, corelate cu situaţia respectivă.

3. Să recupereze, prin modalităţi şi căi specifice, pe toţi cei care, dintr-o raţiune sau alta, au abandonat şcoala sau nu au fost deloc şcolarizaţi. În acest sens, este necesară elaborarea unui mecanism legislativ care să asigure dezvoltarea de alternative eficiente de reşcolarizare/recuperare şcolară.

4. Să conducă la elaborarea şi aplicarea unor descriptori/criterii de performanţă care să permită testarea relativ standardizată a cunoştinţelor şi a abilităţilor operatorii teoretice şi practice ale elevilor.

5. Să ajungă la consolidarea, în cel mult zece luni – pe baza unor analize şi discuţii extinse, transparente şi bine focalizate – a curriculumului naţional al învăţământului obligatoriu cu durata de 9 ani şi a ponderilor disciplinare măsurate prin timpul şcolar alocat şi sarcinile de învăţare asociate. Aceasta va asigura, în anul şcolar 2003-2004, aplicarea unui curriculum corespunzător învăţământului obligatoriu cu clasele I – a IX-a, în concordanţă cu principii clare şi dezvoltări bine definite logistic. Anii şcolari 2001-2002 şi 2002-2003 oferă suficient timp şi destule oportunităţi pentru analize, opţiuni şi elaborări cu valoare anticipativă. Totodată, agenţii principali ai reformei pot fi angajaţi atât în elaborare, cât şi în aplicare, având astfel şansa de a fi din timp informaţi, ceea ce permite să se evite eventuale stări de improvizare sau aglomerare de ultim moment. Consolidarea unor achiziţii valoroase şi anticiparea schimbărilor ce vor fi introduse – acestea trebuie să fie opţiunile fundamentale ale unei politici şcolare consecvente, unde nu este loc pentru fluctuaţii de amploare pe perioade scurte de timp, în afara celor minor-corective.

6. Să asocieze ponderea curriculumului la decizia şcolii (CDS) cu specificul contextului comunitar şi al intereselor elevilor şi părinţilor, facilitând astfel integrarea şcolii în comunitate, responsabilizarea autorităţilor locale şi a părinţilor faţă de calitatea şcolarităţii locale.

7. Să afirme în şcoală şi în relaţiile elevilor şi părinţilor cu şcoala o cultură a exigenţei, a gândirii disciplinate, a curiozităţii nelimitate şi a muncii independente, a comunicării active şi neîngrădite.

8. Să promoveze în mod consecvent valorile democraţiei, ale respectului pentru drepturile individuale, inclusiv dreptul la tratament nediscriminatoriu, şi ale responsabilităţilor individuale faţă de comunitate şi societate ca întreg. Să accentueze educaţia elevilor ca personalităţi, asimilarea abilităţilor şi cunoştinţelor necesare integrării în viaţa publică şi în cea privată.

9. Să faciliteze afirmarea fiecărei şcoli obligatorii în parte, în mod independent de grupurile şcolare integratorii (adică de licee, şcoli profesionale etc.), dispunând de o gestionare clară şi explicită a propriilor activităţi, inclusiv pe plan bugetar-financiar, capabilă să răspundă aşteptărilor şi contribuţiilor membrilor comunităţii în care funcţionează.

10. Să asigure reorganizarea reţelei şcolare astfel încât să se evite situaţii de alocare ineficientă a resurselor, găsind soluţii economice pentru accesul tuturor elevilor la un învăţământ de calitate. Fragmentarea ineficientă şi neproductivă a sistemului, ilustrată de multiplele şcoli rurale cu predare simultană din comunităţi lipsite de viabilitate economică ar trebui stopată prin integrarea copiilor din aceste localităţi în şcoli care oferă facilităţi sociale şi culturale corespunzătoare. În multe situatii, însă, s-a dovedit ca este mai scump şi mai neproductiv ca o şcoală rurală cu doar câţiva elevi să fie desfiinţată prin ‘comasări’ pline de riscuri. Pentru rezolvarea situaţiilor, este nevoie de analize prealabile, detaliate şi competente, evitându-se deciziile arbitrare, de tip globalist sau bazate pe jocuri de interese care ar ignora şcolarizarea copiilor în relaţie cu comunităţile din care provin.

Realizarea acestor opţiuni în învăţământul obligatoriu depinde de:

  • optimizarea, la nivelul Ministerului Educaţiei, a mecanismelor de elaborare, aplicare, monitorizare şi evaluare a politicilor de dezvoltare a învăţământului obligatoriu;
  • creşterea performanţelor manageriale ale inspectoratelor şcolare judeţene, mai ales în condiţii de descentralizare şi regionalizare;
  • dezvoltarea optimă a sistemului de monitorizare a pregătirii şi evoluţiei în carieră a personalului didactic, în care accentul să fie pus pe instruirea profesională adecvată şi pe recompensarea corespunzătoare; afirmarea clară a identităţii profesionale a corpului didactic;
  • pregătirea în domeniul managementului educaţional, prin cursuri adecvate, a membrilor administraţiei locale cu responsabilităţi în învăţământ (inclusiv a celor aleşi);
  • dezvoltarea unor instituţii autonome de cercetare şi ofertante de servicii educaţionale în domenii ale elaborării materialelor de învăţare, ale aplicării noilor tehnologii de informare şi comunicare, ale evaluării şi examinării, managementului şi administraţiei şcolare etc.;
  • Sectorul învăţământului obligatoriu trebuie, aşadar, să fie definit ca o componentă de sine stătătoare a sistemului de învăţământ, evitându-se includerea sa într-un tot construit pe dihotomia universitar - preuniversitar (întemeiată pe o orientare tradiţională, preponderent academică, a învăţământului românesc). Crearea unei societăţi a învăţării este puternic dependentă de un învăţământ obligatoriu performant şi eficient, care trebuie să-şi creeze propriile instituţii de susţinere a calităţii în strânsă legătură cu interesele regionale şi comunitare, economice, culturale şi sociale, cu obiective şi finalităţi clare şi relativ independente de cele ale celorlalte niveluri de învăţământ.
Gratuitatea studiului în şcoala obligatorie este o opţiune naţională incontestabilă. Dar aceasta presupune introducerea unor mecanisme şi reglementări clare privind modul de gestionare economică şi de implicare a comunităţilor regionale şi locale, concomitent cu respectarea unor standarde naţionale precis definite şi monitorizate.



2. Documente si strategii UE si CE (Lisabona, Bologna, Copenhaga, Berlin)



În contextul unei preocupări strategice internaţionale în domeniul educaţiei, putem vorbi de o strategie comună a învăţământului, în contextul globalizării, la care şi România se raportează. Începand cu anul 1997 s-au produs la nivelul Uniunii Europene progrese în realizarea efectivă a unui spaţiu european extins al educaţiei.

  • Lisabona 1997
  • Sorbona 1998
  • Bologna 1999
  • Praga 2001
  • Copenhaga 2002
  • Berlin 2003
  • Bergen 2005
  • Londra 2007
Următoarea reuniune va fi găzduită de către Belgia în Louvain-la- Neuve, 28 – 29 aprilie 2009.

Ridicând la rang de principiu respectarea identităţii naţionale, politica educaţională promovată la nivel european plasează întreaga dezvoltare a sistemelor educaţionale şi de formare profesională în perspectiva cerinţelor societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere. Reperele decizionale majore pentru fundamentarea procesului de reformă a învăţământului, în special a celui universitar, din România sunt clar identificate – atât în documentele programatice elaborate de Guvernul României cât şi în cele elaborate de instituţiile europene, respectiv în documentele agreate în comun de Guvernul României şi instituţiile europene. Astfel:


Convenţia de la Lisabona (1997)


Conventia de la Lisabona este o conventie cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei. Dintre articolele sale enumeram:

  • SECŢIUNEA III – PRINCIPII DE BAZĂ REFERITOARE LA EVALUAREA CALIFICĂRILOR
    Posesorii calificărilor eliberate în una din Părţi, la cerere adresată organului competent, vor avea acces adecvat la o evaluare a acestor calificări. Nu se va face nici o discriminare în legătură cu originea solicitantului în dependenţa de sex, rasă, culoare, limbă, opinie politică sau de alta natură, origine etnică sau socială, asociere cu o minoritate naţională, proprietate, naştere sau alt statut, sau în baza oricărei alte circumstanţe care nu se referă la valoarea calificărilor, recunoaşterea cărora este necesară.
  • SECŢIUNEA IV – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR CARE OFERĂ ACCES LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
    Fiecare Parte va recunoaşte calificările eliberate de către celelalte Părţi, care satisfac cerinţele generale pentru accesul la învăţământ superior în acele Părţi, în scopul autorizării accesului la programele aparţinând sistemului său de învăţământ superior.Va fi suficient pentru o Parte de a-i oferi deţinătorului unei calificări eliberate în una din alte Părţi posibilitatea de a obţine o evaluare a acelei calificări, la cererea deţinătorului. În cazul în care admiterea la o instituţie şi/sau program de învăţământ superior este selectivă, procedurile de admitere vor fi stabilite astfel încât să asigure că evaluarea calificativelor străine este realizată în conformitate cu principiile de cinste şi nediscriminare
  • SECŢIUNEA V – RECUNOAŞTEREA DURATEI STUDIILOR
  • Fiecare Parte va recunoaşte durata studiilor finisate în cadrul unui program de învăţământ superior în alta Parte. Această recunoaştere va include acele perioade de studii efectuate pentru încheierea unui program de învăţământ superior în Partea în care recunoaşterea este necesară, cu condiţia să nu fie diferenţe substanţiale demonstrate între durata studiilor finisate în altă Parte şi partea de program de învăţământ superior pe care ar trebui să o înlocuiască în Partea în care recunoaşterea este necesară.
  • SECŢIUNEA VI – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR
  • În măsura în care o decizie de recunoaştere se bazează pe cunoştinţe şi aptitudini certificate prin calificări ale învăţământului superior, fiecare Parte va recunoaşte calificările de învăţământ superior conferite în altă Parte, excepţie fiind cazurile în care o diferenţă substanţială ar putea apare între calificarea a cărei recunoaştere este solicitată şi calificarea corespunzătoare în Partea în care recunoaşterea este necesară.

  • SECŢIUNEA VII – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR POSEDATE DE REFUGIAŢI, PERSOANE DEPORTATE ŞI PERSOANE CU STATUT SIMILAR CELUI DE REFUGIAT
  • Fiecare Parte va lua toate măsurile rezonabile în cadrul sistemului său educaţional pentru a elabora, în conformitate cu prevederile sale constituţionale, juridice şi de reglementare, procedurile necesare de evaluare corectă a faptului dacă refugiaţii, persoanele deportate şi cele cu statut similar de refugiat îndeplinesc cerinţele de bază pentru a avea acces la învăţământ superior, la programele postuniversitare sau la angajarea în câmpul muncii, chiar dacă calificările obţinute în una din Părţi nu pot fi dovedite prin probe documentare.

  • SECŢIUNEA VIII – INFORMAŢIA CU PRIVIRE LA EVALUAREA INSTITUŢIILOR ŞI PROGRAMELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR
  • - Fiecare Parte va oferi informaţie adecvată referitoare la orice instituţie care face parte din sistemul său de învăţământ superior, precum şi referitoare la orice program operat de aceste instituţii, cu scopul de a oferi posibilitatea autorităţilor competente ale altor Părţi de a determina dacă calitatea calificărilor eliberate de aceste instituţii.
    - Fiecare Parte va elabora prevederi adecvate pentru dezvoltarea, menţinerea şi asigurarea:unui rezumat referitor la diferitele tipuri de instituţii de învăţământ superior ce aparţin sistemului său de învăţământ superior,unei descrieri a programelor de învăţământ superior;unei liste a instituţiilor educaţionale amplasate în afara teritoriului său, pe care Partea le consideră ca parte a sistemului său instituţional.
  • SECTIUNEA X – MECANISMELE DE IMPLEMENTARE
    Sunt stabilite autoritatile care vor promova si facilita implementarea conventiei (Comitetul Conventiei, Reteaua ENIC)


Baza legala a acestei conventii este Tratatul Uniunii Europene, care prevede in articolul 149 că Uniunea Europeană trebuie să contribuie la dezvoltarea calităţii în educaţie cu condiţia respectării diversităţii culturale şi lingvistice.

Obiectivul strategic este ca “Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică durabilă, cu mai multe locuri de muncă şi o mai mare coeziune socială” .

Obiectivele sistemelor educationale si de formare continua sunt:

O1. Creşterea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale şi de formare profesională în uniunea europeană

1.1. Îmbunătăţirea educaţiei şi formării cadrelor didactice şi formatorilor

Elementele cheie:

-Sprijinirea corespunzătoare a cadrelor didactice şi forma-torilor astfel încât ei să răspundă provocărilor unei societăţi bazate pe cunoaştere.
-Definirea competenţelor, incluzând aici şi competenţe minime de ICT, pe care cadrele didactice şi formatorii ar trebui să le deţină
-Asigurarea unei calificări adecvate noilor intraţi în profesie, la toate materiile şi nivelurile precum şi asigurarea unei mai mari atractivităţi profesiei de cadru didactic sau formator
1.2. Dezvoltarea de competenţe pentru societatea cunoaşterii
Elementele cheie:

-Identificarea pachetului de competenţe de bază, cum pot fi menţinute şi cum poate fi evitată o supraîncărcare a curriculei în perioada de şcolarizare obligatorie.
-Asigurarea acestor competenţe de bază pentru toţi, în par-ticular, pentru cei mai puţin avantajaţi în şcoli.

1.3. Asigurarea accesului la ICT pentru toţi

Aspectele importante:

-Creşterea numărului de echipament şi software educaţional astfel încât ICT să fie aplicat cu succes în practicile de predare şi formare.
-Adaptarea metodelor de predare şi rolul cadrelor didactice şi formatorilor de a utiliza la maxim tehnicile de predare şi învăţare “reale” şi “virtuale”.

1.4. Creşterea recrutării în studiile ştiinţifice şi tehnice

Elementele importante:


-Creşterea numărului de tineri care aleg să studieze şi să urmeze cariere în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, în particular în domeniul cercetării şi a disciplinelor ştiinţifice unde se înregistrează o scădere a numărului de personal calificat.
-Asigurarea unui echilibru între bărbaţi şi femei care studiază matematica, ştiinţa şi tehnologia.
-Creşterea numărului de cadre didactice calificate, dezvoltarea unor metode şi materiale mai atractive de predare şi creşterea utilizării facilităţilor e-learning în aceste discipline.
1.5. Utilizarea mai bună a resurselor
Elementele importante:

-Asigurarea unei echitabile şi efective distribuiri şi utilizări a resurselor financiare în cadrul sistemelor educaţionale şi de formare.
-Sprijinirea evaluării şi asigurării calitative a sistemelor prin utilizarea indicatorilor şi bench marking.
-Exploatarea potenţialului parteneriat public-privat.
-Dezvoltarea de analize cost-beneficiu în ceea ce priveşte investiţiile în educaţie şi formare.

O2. Facilitarea accesului pentru toţi la sistemele de educaţie şi formare

2.1. Un mediu deschis învăţării
Aspecte importante:

-Furnizarea educaţiei şi formării astfel încât adulţii să poată participa efectiv, să combine participarea lor în procesul educa-ţional cu alte activităţi familiale şi profesionale.
-Asigurarea accesului populaţiei vârstnice la învăţare.
-Asigurarea unui transfer mai uşor al studenţilor între diferitele componente ale sistemelor educaţionale şi de formare.
2.2. Realizarea unui proces al învăţării mai atractiv

Elemente importante:

-Încurajarea tinerilor de a rămâne în sistemul educaţional şi de formare după terminarea perioadei de educaţie obligatorie
-Motivarea adulţilor să rămână în legătură cu sistemele educaţionale şi de învăţare de-a lungul vieţii.
-Înlăturarea barierelor tradiţionale între învăţarea formală şi non-formală
-Asigurarea unui transfer mai uşor al studenţilor între diferitele componente ale sistemelor educaţionale şi de formare.
2.3. Sprijinirea unei cetăţenii active, oportunităţi egale şi coeziune socială

Elemente importante:

-implicarea instituţiilor educaţionale şi de formare în promovarea solidarităţii, toleranţei, valorilor democratice şi interesului pentru cultura celuilalt şi pregătirea indivizilor pentru o participare activă în societate;
-integrarea completă a echităţii în obiectivele şi funcţionarea instituţiilor educaţionale şi de formare;
-competenţele de bază să fie accesibile pentru toţi cei care în prezent beneficiază mai puţin de sistemul educaţional şi de formare, precum: persoanele handicapate, populaţia vârstnică, imigranţii sau cei care au dificultăţi de învăţare.
O3:Deschiderea sistemelor educaţionale şi de formare către lume

3.1. Întărirea legăturilor cu viaţa economică, cercetare şi societate
3.2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial
3.3. Îmbunătăţirea învăţării limbilor străine

Obiective urmărite:

-Încurajarea fiecărei persoane să înveţe cel puţin două limbi ale Uniunii Europene, pe lângă limba maternă.
-Îmbunătăţirea modului de predare a limbilor străine în şcoli.
3.4. Creşterea mobilităţii şi schimburilor





Elementele importante:

-Participarea instituţiilor educaţionale mai puţin privilegiate la programele de mobilităţi.
-Măsurarea şi certificarea competenţelor dobândite şi a competenţelor dezvoltate prin mobilitate.
3.5. Întărirea cooperării europene


Obiectiv realizat prin:

-Asigurarea compatibilităţii sistemelor de acreditare şi control al calităţii, astfel încât calificările obţinute să fie egal valorizate în Europa.
-Creşterea flexibilităţii şi diversităţii sistemelor de învăţare prin promovarea transparenţei şi recunoaşterii calificărilor.

România este unul din primele state care au ratificat Conventia de la Lisabona si care au aderat la procesul de la Bologna, în cadrul caruia Comunicatul ministrilor educatiei din Europa semnat la Praga în anul 2001 reafirma rolul si responsabilitatea guvernelor în sustinerea educatiei, privita ca bun public.


Declaraţia de la Bologna 1999



“Spaţiul European al Învăţământului Superior ”

Declaratia de la Bologna, cunoscuta si ca "Procesul (Agenda) Bologna" este o declaraţie comună a Miniştrilor Educaţiei din Europa Convenită la Bologna, 19 iunie 1999 (Declaraţia de la Bologna a fost semnată de către miniştrii educaţiei din 29 de ţări europene cu ocazia CRE / Conferinţa Confederaţiei Rectorilor din Uniunea Europeana.Direcţiile luate de către diverse reforme în ceea ce priveşte învăţământul superior, lansate în acelaşi timp în Europa, au dovedit hotărârea multor guverne de a acţiona pe ideea unei asigurari a unei mai bune compatibilităţi şi a unei comparabilităţi a sistemelor de învăţământ superior. Semnatarii acestei declaratii se angajeaza in dezvoltara unor politici care sa atinga in celmai scurt timp urmatoarele obiective:
  • Adoptarea unui sistem de diplome uşor de comparat şi de recunoscut, prin implementarea ideii de supliment la diplomă, în vederea promovării angajabilităţii cetăţenilor Europei şi competitivităţii internaţionale a sistemului de învăţământ superior.
  • Adoptarea unui sistem bazat în mod esenţial pe doua cicluri, de "undergraduate" şi "graduate". Accesul la al doilea ciclu va necesita completarea cu succes a studiilor din primul ciclu, care ar putea dura cel puţin trei ani. Diploma primită după absolvirea primului ciclu va fi, de asemenea, relevantă pentru piaţa de muncă europeană ca un nivel anume de calificare. Al doilea ciclu ar trebui să ducă spre diploma de master şi/sau de doctor, aşa cum se întâmplă în multe ţări ale Europei.
  • Stabilirea unui sistem de credite echivalent cu sistemul ECTS. Creditele ar putea fi obţinute şi în contexte care nu implică învăţământ superior, care includ învăţarea pe tot parcursul vieţii, atât timp cât sunt recunoscute de către universitate.
  • Promovarea mobilităţii prin depăşirea obstacolelor către exerciţiul efectiv al circulaţiei libere, punându-se în special accent pe: studenţi,profesori, cercetători şi personalul administrativ, recunoaşterea şi valorificarea perioadelor petrecute în concursul european, prin cercetare, predare şi formare, fără a fi prejudiciate drepturile lor statutare.
  • Promovarea cooperării europene în asigurarea calităţii unei viziuni legate de ideea de a dezvolta criterii şi metodologii comparabile. Promovarea dimensiunilor necesare europene legate de învăţământul superior, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea curriculară, cooperarea inter-instituţională, schemele de mobilitate şi programele integrate de studiu, formare şi cercetare.
Din partea Romaniei a semnat ministru Andrei Marga.


Declaratia de la
Copenhaga 2002

Declaratia de la Copenhaga este declaraţia Miniştrilor Europeni ai Educaţiei şi Formării Profesionale şi a Comisiei Europene, adoptată la Copenhaga, 29-30 noiembrie 2002, privind întărirea cooperării europene în domeniul formării profesionale.

În cadrul reuniunii de la Copenhaga, ministrii educatiei din Europa au analizat strategii si politici educationale de intensificare a cooperarii în domeniu, între statele membre si statele candidate, pe baza concluziilor Consiliului European de la Barcelona din martie 2002 si a obiectivelor privind educatia si sistemele de formare profesionala stabilite de Conferinta de la Lisabona din aprilie 2002.

Conferinta şi-a propus, de asemenea, adoptarea unei Declaratii comune privind cresterea cooperarii în domeniul educatiei si formarii profesionale în raport cu consolidarea dimensiunii europene, cresterea transparentei si dezvoltarea politicilor de informare si orientare profesionala, identificarea unor metode optime pentru recunoasterea calificarilor si a competentelor profesionale si asigurarea calitatii în educatie si formare profesionala.

Următoarele priorităţi majore vor fi urmărite prin cooperarea susţinută din domeniul educaţiei şi formării profesionale:
  • Dimensiunea europeană
Consolidarea dimensiunii europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu scopul îmbunătăţirii cooperării strânse care să faciliteze şi să promoveze mobilitatea şi dezvoltarea cooperării inter-instituţionale, parteneriatele şi alte iniţiative transnaţionale, toate acestea pentru a accentua profilul european al educaţiei şi formării profesionale în context internaţional, astfel încât Europa să fie recunoscută ca punct de referinţă mondial pentru cei care învaţă.
  • Transparenţă, informaţie şi orientare
-Creşterea transparenţei în domeniul educaţiei şi formării profesionale prin implementarea şi raţionalizarea reţelelor şi a mijloacelor de informare, inclusiv integrarea instrumentelor existente, cum ar fi CV european, completări ale certificatelor sau diplomelor (engl., diploma supplement), cadrul european comun de referinţă pentru limbi şi EUROPASS într-un singur cadru.
-Consolidarea politicilor, sistemelor şi practicilor care sprijină informarea,consilierea şi orientarea, în special în ce priveşte accesul la educaţie şi formare şi transferabilitatea şi recunoaşterea competenţelor şi a calificărilor, pentru a sprijini mobilitatea geografică şi ocupaţională a cetăţenilor din Europa.
  • Recunoaşterea competenţelor şi a calificărilor
Creşterea sprijinului acordat dezvoltării competenţelor şi calificărilor la nivel sectorial
Elaborarea unui set comun de principii privind validarea învăţării non-formale şi informale, în scopul asigurării unei mai mari compatibilităţi între abordările din diferite ţări şi de la diferite niveluri.
  • Asigurarea calităţii
- Promovarea cooperării în domeniul asigurării calităţii, punându-se accentul în special pe schimbul de metode şi modele, precum şi pe criterii şi principii comune ale calităţii în formarea profesională.
- Luarea în considerare a nevoilor de învăţare ale profesorilor şi formatorilor în toate formele de educaţie şi formare profesională.
Măsurile ulterioare acestei declaraţii vor avea în vedere următoarele aspecte, pentru a se asigura succesul şi eficienţa implementării cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale:

1. Implementarea unei cooperări susţinute în domeniul educaţiei şi formării profesionale va deveni treptat o componentă a procesului ulterior raportului privind obiectivele.

2. Grupul de lucru existent la nivelul Comisiei, va continua activitatea în vederea asigurării eficacităţii implementării şi coordonării procesului de cooperare susţinută în domeniul educaţiei şi formării profesionale.

3. Atenţia se va concentra pe domenii concrete în care activităţile au început deja, de exemplu, elaborarea unui singur cadru transparent, transferul de credite în formarea profesională şi elaborarea instrumentelor de calitate. Alte domenii, care vor fi în scurt timp incluse:
  • orientarea pe tot parcursul vieţii
  • învăţarea non-formală
  • formarea profesorilor şi a formatorilor în domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Comunicatul de la Berlin 2003

„Formarea Spaţiului european de învăţământ superior”

Este un comunicat al Conferinţei Miniştrilor responsabili pentru învăţământul superior Berlin, si a avut loc in data de 19 septembrie 2003.

Pe data de 19 iunie 1999, la un an după Declaraţia de la Sorbona, miniştrii responsabili pentru învăţământul superior din 29 de ţări ale Europei au semnat declaraţia de la Bologna. Ei au convenit asupra unor obiective comune importante pentru dezvoltarea coerentă şi armonioasă în domeniul învăţământului superior pentru anul 2010. La următoarea conferinţă ce a avut loc la Praga pe data de 19 mai 2001, numărul obiectivelor a crescut, iar miniştrii şi-au reafirmat obligaţiunile de a forma Spaţiul european de învăţământ superior către anul 2010. Pe data de 19 septembrie 2003 miniştrii responsabili pentru învăţământul superior din 33 de ţări ale Europei s-au întâlnit în Berlin cu scopul de a analiza progresele obţinute în domeniu şi de a stabili priorităţile şi noile obiective pentru anii următori cu scopul de a accelera formarea Spaţiului european de învăţământ superior.

Miniştrii au accentuat importanţa tuturor elementelor Procesului Bologna pentru formarea Spaţiului european de învătământ superior şi au accentuat necesitatea de a intensifica eforturile la nivel instituţional, naţional şi european. Totuşi, pentru a da procesului un impuls în continuare, ei s-au angajat să intermedieze priorităţile pentru următorii doi ani. Ei vor intensifica eforturile pentru a promova efectiv sistemele de asigurare a calităţii, pentru a accelera implementarea efectivă a sistemului bazat pe doua cicluri şi pentru a îmbunătăţi sistemul de recunoaştere a titlurilor şi a perioadelor de studii.

Ei au convenit asupra următoarelor consideraţii, principii şi priorităţi.

  • Asigurarea calităţii
Calitatea învăţământului superior s-a dovedit a fi baza formării Spaţiului european de învăţământ superior. Miniştrii s-au angajat să susţină dezvoltarea în continuare a sistemului de asigurare a calităţii la nivel instituţional, naţional şi european. Ei au accentuat necesitatea de a elabora criterii mutual acceptate şi metodologii de asigurare a calităţii. Ei au accentuat că responsabilitatea de bază pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior aparţine fiecărei instituţii în parte şi acest lucru formează temelia unei responsabilităţii autentice a sistemului academic în cadrul naţional.
De aceea, ei au căzut de acord ca până în anul 2005 sistemele naţionale de asigurare a calităţii să includă:
  • Definirea responsabilităţilor organelor şi instituţiilor implicate.
  • Evaluarea programelor sau instituţiilor, inclusiv evaluarea internă, analiza externă, participarea studenţilor şi publicarea rezultatelor.
  • Un sistem de acreditare, certificare sau proceduri comparabile.
  • Participarea internaţională, cooperarea şi organizarea reţelelor.

  • Structura titlurilor: Adoptarea unui sistem bazat în esenţă pe două cicluri
Miniştrii au avut satisfacţia să menţioneze faptul că în baza angajamentului lor referitor la sistemul de doua cicluri, definit în declaraţia de la Bologna, s-a dat cursul unei restructurări comprehensive a peisajului învăţământului superior european. Toţi miniştrii s-au angajat să înceapă implementarea sistemului de doua cicluri către anul 2005.

Miniştrii au încurajat ţările membre să elaboreze un cadru de calificări comparabile şi compatibile pentru sistemele de învăţământ superior, care ar căuta să descrie calificările în termeni de abilităţi de lucru, pe nivele, conform rezultatelor procesului de învăţare, competenţelor şi profilului.
  • Promovarea mobilităţii
Mobilitatea studenţilor, a personalului academic şi administrativ reprezintă baza pentru formarea Spaţiului european de învăţământ superior. Miniştrii au accentuat importanţa acestui fapt atât pentru domeniul academic şi cultural, precum şi pentru cel politic, social şi economic. Ei şi-au exprimat satisfacţia referitor la faptului că după ultima lor întâlnire, cifrele ce caracterizează mobilitatea au crescut, de asemenea, şi datorită suportului din partea programelor Uniunii Europene
  • Implementarea sistemului de credite
Miniştrii au accentuat rolul important jucat de Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS) în facilitarea mobilităţii studenţilor şi în dezvoltarea curriculumului internaţional. Ei apreciază faptul că ECTS devine, pas cu pas, o bază generalizată pentru sistemele naţionale de credite. Ei susţin evoluţia către obiectivul ce prevede ca ECTS să devină nu doar un sistem de transfer, ci şi unul acumulativ.
  • Recunoaşterea titlurilor
Adoptarea unui sistem de titluri comparabile şi bine definite Miniştrii au subliniat importanţa Convenţiei de la Lisabona referitoare la recunoaşterea titlurilor.

Ei au stabilit ca obiectiv faptul că începând cu anul 2005 fiecare absolvent va primi suplimentul la diplomă automat şi fără plată. Acest document trebuie emis într-o limbă larg răspândită de circulaţie europeană.
  • Instituţiile de învăţământ superior şi studenţii
Miniştrii au salutat angajamentul instituţiilor de învăţământ superior şi a studenţilor faţă de Procesul Bologna şi au recunoscut necesitatea participării active şi directe a tuturor partenerilor în procesul care va asigura succesul pe termen lung.Miniştrii au remarcat participarea constructivă a organizaţiilor de studenţi în Procesul Bologna şi au subliniat necesitatea de a include studenţii încă de la stadiul incipient în activităţile ulterioare. Studenţii sunt participanţi cu drepturi depline la guvernarea învăţământului superior.Miniştrii au accentuat importanţa unor condiţii adecvate de studii şi de trai pentru studenţi, pentru ca aceştia să-şi poată finisa cu succes studiile într-o perioadă rezonabilă de timp, fără obstacole de ordin social sau economic. Ei, de asemenea, au accentuat necesitatea colectării unor date mai comparabile referitor la situaţia economică şi socială a studenţilor.
  • Promovarea dimensiunii europene în învăţământul superior
Miniştrii au remarcat faptul că, urmare a apelului formulat la Praga, continue să se dezvolte modulele adiţionale, cursurile şi curriculumul cu conţinuturi, orientare şi organizare europeană.

Ei au accentuat necesitatea includerii în programele comune de calificare a unei perioade substanţiale de studii peste hotare, precum şi o prevedere adecvată pentru diversitatea lingvistică şi procesul de învăţare a limbilor.
  • Promovarea caracterului atractiv al Spaţiului european de învăţământ superior
Miniştrii au declarat ca schimburile transnaţionale în învăţământul superior trebuie guvernate în baza calităţii şi valorilor academice şi au convenit să activeze într-un format comun în acest sens.Ei au încurajat cooperarea regională din alte părţi ale globului prin deschiderea seminarelor şi conferinţelor Bologna pentru reprezentanţii din aceste regiuni.
  • Învăţământul continuu
Miniştrii au subliniat contribuţia importantă a învăţământului superior în transformarea instruirii continue.Au impulsionat instituţiile de învăţământ superior să extindă posibilităţile instruirii continue la treapta de învăţământ superior, inclusiv şi prin recunoaşterea studiilor anterioare.
  • Spaţiul european de învăţământ superior şi Spaţiul european de cercetare - doi stâlpi ai societăţii bazate pe cunoştinţe
Miniştrii consideră necesar de a merge mai departe de actuala configuraţie cu doua cicluri a învăţământului superior şi de a include nivelul doctoral ca al treilea ciclu al Procesului Bologna.Ei accentueaza importanţa cercetării şi a pregătirii în acest domeniu şi promovarea interdisciplinarităţii în menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior şi în asigurarea competitivităţii învăţământului superior european. De asemenea se doreste o o mobilitate crescândă la nivel doctoral şi postdoctoral. Se urmareste intensificarea si intarirea parteneriatelor intre institutiile de invatamant .
  • Continuitatea procesului
Ţările, care fac parte din Convenţia Culturală Europeană trebuie să fie eligibile în calitate de membru al Spaţiului european de învăţământ superior. Miniştrii au decis sa accepte cererile de a deveni membri si procesului de la Bologna, primite din partea Albaniei, Andorei, Bosniei şi Herzegovinei, Sfântului Scaun, Rusiei, Serbiei şi Muntenegrului, fostei Republici Iugoslave, a Macedoniei şi să salute aceste state ca noi membri, extinzând procesul la un număr de peste 40 de ţări europene.

28 de comentarii:

  1. multumim mult pt gestul pe care l-ati facut
    primele doua subiecte pentru examen erau intradevar de negasit

    RăspundețiȘtergere
  2. a facut cineva un conspect la materialul pt. definitivat?

    RăspundețiȘtergere
  3. Voi sustine gradul 2 in august.Voiam sa va multumesc pentru materiale, pentru gestul pe care l-ati facut.Unele subiecte chiar nu le gaseam

    RăspundețiȘtergere
  4. Thanks for such warm words - those are like honey on my heart! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pt ideea de a aduna aceste materiale. Tocmai ce mi-ati facut ziua mai buna.
    Cu stima, Miha

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna.
    Am si eu niste nelamuriri.
    Am cartea lui Cucos numota Psihopedagogie pt examene de definitivare si grade didactice.
    Am comparat cateva teme cu cele de pe site si sincer unele sunt total diferite.
    As dori sa stiu care ditre aceste doua surse sunt mai bune: cartea lui Cucos sau cele de pe site.
    P.S. unele teme sunt dezbatute mai pe larg pe acest site.
    Va multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt o autoritate in pedagogie asa cum este dl. Cucos. Dar atunci cand am tratat aceste teme am rasfoit niste carti de specialitate - printre care si editia veche a Pedagogiei lui Cucos. O sa-mi satisfac si eu curiozitatea, cumparandu-mi editia noua a Pedagogiei dumnealui.

    Cei care au "locuit" anul trecut pe acest blog mi-au trimis feedback spunandu-mi ca au trecut fara probleme la pedagogie (multi au luat nota maxima).

    In trecut aveam un disclaimer pus aici, in header - in care spuneam ca toate materialele ce la gasiti aici sunt oferite ca ajutor pentru cei care au de invatat la pedagogie.

    Va doresc spor la invatat, indiferent de unde invatati. :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc pt. teme.Intr-adevar in Cucos si in Jinga altfel sunt abordate temele,dar aici parca sunt mai logice.Am o rugaminte:stie cineva cum a fost examenul grad 2 la ASE Bucuresti anul trecut? Multumesc inca o data pt.teme.Mihaiela

    RăspundețiȘtergere
  9. Sarut mana pentru altruismul de care dati dovada!Ca si alti suferinzi in domeniu,am pus burta pe carte si munca dvs m-a salvat la ananghie,dat fiind temele mai pretentioase introduse;si asa pt un inginer TCM,erau suficient de pretentioase.Mai am o singura rugaminte la toti vizitatorii: tineti-mi pumnii!Am sa fac la fel pt voi!!!catalin1205

    RăspundețiȘtergere
  10. Catalin, multumesc pentru cuvintele dumneavoastra. Promit sa tin degetele "incarligate" pentru toti "suferinzii". Aveti incredere, "boala" asta nu e chiar atat de ... grava precum pare, in toamna imi veti da dreptate. E greu, dar nu imposibil, iar profesorii examinatori nu cer decat o discutie lejera pe un anumit subiect din aceste teme.

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua! Am gasit 2 variante de programa pt definitivat la biologie. Stiu ca programele s-au schimbat doar cele pentru titularizare, nu si cele de grade didactice...poate stie cineva mai mult. Va multumesc...O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  12. Bună seara! Nu cunosc programa la specialități, o puteți găsi pe situl edu.ro. Aici. după cum puteți vedea, sunt tratate doar temele din programa de psihopedagogie pentru toate specializările.

    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua!
    Urmeaza sa sustin si eu acest examen iar tema 1 mi se pare foarte "nesuferita". Am o mare rugaminte si anume, sa imi spuneti, daca se poate, ce bibliografie ati consultat pentru acest material.
    Va multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  14. Bună seara, Alina! Bibliografia este menționată în capitolul "Programa pedagogie" (http://pshihopedagogie.blogspot.com/2008/05/temele-din-noua-programa.html). În ceea ce privește documentele UE, cred că e redundant să spun de unde am găsit informații, site-urile oficiale ale UE abundă de astfel de date din categoria "istorie recentă".

    Aș putea completa informațiile trate mai sus cu date despre conferința de la Louvain-La-Neuve (Belgia), 28 – 29 aprilie 2009 (http://www.upt.ro/pdf/calitate/9_Leuven_Comunicat_RO.pdf), cu date de la Conferinţa de Aniversare Bologna găzduită în comun de Austria şi Ungaria, în Budapesta şi Viena, la 11-12 martie 2010 (http://centre.ubbcluj.ro/cdu/publicatii/NewsletterCDU7.pdf).

    Pentru viitor putem avea în vedere și şedinţa ordinară a Conferinţei ministeriale ce va fi găzduită de România în Bucureşti, în aprilie 2012, iar următoarele Conferinţe ministeriale vor avea loc în 2015, 2018 şi 2020.

    Spor la învățat, și multă baftă la examene!

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt cu adevarat de folos aceste teme va multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
  16. Pentru un examen oral la psihopeda cam cat ar trebui sa vorbesti la un astfel de subiect si ce ar fi mai important?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde de examinator. In general discutia este relativ relaxata, iar daca discursul celui examinat este destul de fluent atunci examinatorii nu intervin. Poate nu ar strica ca in anumite situații sa aveti pregatite exemple practice din actviitatea dumneavoastra de la catedra.

      Mult succes!

      Ștergere
  17. Buna ziua,
    Variantele acestea sunt si in format pdf sau word?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Alin!

      La finalul fiecarei teme exista un buton verde, "print pdf".

      Ștergere
  18. Sa-ti dea D-zeu sanatate si ce vrei tu, cel care ai pus temele noi de la gradul 2 (iti pun si acatiste)
    F bine documentate, m-ai scutit de f multa munca, eu, in criza de timp.
    In mod normal, ce ai facut tu s-ar vinde pe bani grei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ingrid, mulțumesc pentru aprecieri și pentru urări. Binele nu vine neapărat din puterea banului.

      Ștergere
  19. Multumesc pentru materiale, sunt aur pentru mine!

    RăspundețiȘtergere
  20. Aveti tratate si temele psihopedagogie institutori?? Va multumesc !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Temele din acest blog sunt tratate la modul general, astfel incat fiecare sa isi poata realiza propriile sinteze in functie de nivel (institutor/profesor etc).

      Mult succes!

      Ștergere
  21. Buna ziua! Nu reusesc sa descarc materialele!Va rog, ma puteti ajuta si pe mine in acest sens? (gradul II)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adina,

      La sfărșitul fiecărei tematici există un buton verde cu optiunea Print/pdf. Succes!

      Ștergere