____________________________________________________________________________________________



.

Tema 14 - Gradul II

XIV. Proiectarea, implementarea si evaluarea documentelor curriculare (plan, programa, manual, auxiliare). Aplicaţii.




Documente curriculare




Continutul procesului educativ se organizeaza si planifica prin documente scolare ce au rolul de a-i imprima un caracter obiectiv, coerent si unitar , mai ales în conditiile în care pe lânga învatamântul public functioneaza o varietate de scoli particulare. Spunem astfel ca procesul de învatamânt si continuturile educationale se obiectiveaza prin documente scolare sau documente (produse) curriculare.

Exista mai multe tipuri de asemenea produse, dupa importanta lor:
  • obiectivari primare (planul de învatamânt si programele scolare);
  • obiectivari secundare (manuale si metodicile speciale);
  • obiectivari tertiare (orare, planificari calendaristice, proiecte pedagogice).
Produsele curriculare sunt toate documentele normative care rezultă în urma demersurilor curriculare:
-planurile cadru de invatamant
-planificarea calendaristica
-programele scolare
-profil de formare
-schema orara
-standardele curriculare de performanţă
-manualul scolar
-metodicile/materiale suport

1. Planurile-cadru de învatamânt 
Planurile-cadru de învatamânt reprezinta documentul reglator esential care jaloneaza resursele de timp ale procesului de predare-învatare. Planurile-cadru ofera o solutii de optimizare a bugetului de timp: pe de o parte, sunt cuprinse activitati comune tuturor elevilor din tara în scopul asigurarii egalitatii de sanse a acestora; pe de alta parte, este prevazuta activitatea pe grupuri/clase de elevi în scopul diferentierii parcursului scolar în functie de interesele, nevoile si aptitudinile specifice ale elevilor.

Organizarea planurilor de învăţământ pe arii curriculare oferă ca avantaje:

*posibilitatea integrării demersului mono-disciplinar actual într-un cadru interdisciplinar;
*echilibrarea ponderilor acordate diferitelor domenii şi obiecte de studiu;
*concordanţa cu teoriile actuale privind procesul, stilul şi ritmurile învăţării;
*continuitatea şi integralitatea demersului didactic pe întreg parcursul şcolar al fiecărui elev.

Planul de învăţământ este cel mai important  produs al demersului curricular, după experimentare, evaluare, corectare, validare devine un document obligatoriu şi instrumentul fundamental de conducere şi desfăşurare a procesului de invatamant în institutia scolara. Responsabilitatea validării revine, în învăţământul românsc, Ministrului Educaţiei Naţionale. Planul cadru de învatamânt reprezinta un plan generativ, cu caracter de baza de pornire. Astfel, în locul unui plan de învatamânt unic pentru toate scolile de acelasi tip, prin planul cadru se fixeaza un trunchi comun de discipline obligatorii, care are o proportie de 75-80% din totalul disciplinelor, în virtutea principiului autonomiei institutiile scolare având posibilitatea de a decide asupra restului de discipline din programul educativ.

Planul de învăţământ  stabileşte:
a)finalităţile şi obiectivele generale ale pregătirii,
b)competenţele finale şi standardele pregătirii,
c)structura conţinutului pregătirii, grupate modular, sub formă de discipline, inter sau trans disciplinar, etc.
d)Eşalonarea în timp a pregătirii cu precizarea:
1) succesiunii experienţelor de învăţare(parcurgerii disciplinelor)
2) numărul săptămânal şi anual de ore afectate fiecărui obiect de studiu(disciplină);
3) limitele maxime şi minime ale pregătirii(nr. de ani de studiu, posibilităţi de accelerare a studiului); structura anilor de studiu, cu precizarea succesiunii intervalelor de timp afectate studiilor, vacanţelor, etc.;
e)Sistemul de acces şi sistemul de finalizare al pregătirii;
f) Modalităţi de evaluare a competenţelor şi standardelor pregătirii pe parcurs şi finale.
Planul reflectă integral principiile curriculum-ului, exigenţele de proiectare şi exigenţele de reformă curriculară. În structura lui se regăsesc:

a) un core curriculum(nucleu, discipline obligatorii) şi
b)un curriculum secundar (discipline opţionale, - fused curriculum, discipline facultative – curriculum centrat pe cel care învaţă).
Planul este influenţat şi  de etosul pedagogic al educatorilor, al culturii  comunităţii şi de un hidden curriculum (curriculum ascuns). 
Principii ce stau la baza eleborarii planurilor cadru
La baza elaborării Planurilor-cadru de învăţământ stă un sistem de principii generale, care îşi propun să faciliteze formarea unei noi culturi curriculare:

  • Principiul egalităţii şanselor – se referă la dreptul fiecărui individ la educaţia comună, realizată în cadrul învăţământului obligatoriu, prin parcurgerea trunchiului comun.
  • Principiul descongestionării – recomandă selectarea, structurarea şi esenţializarea conţinuturilor programelor şcolare şi diminuarea supraîncărcării informaţionale.
  • Principiul descentralizării şi al flexibilizării curriculum-ului – se referă la îmbinarea trunchiului comun cu curriculum-ul aflat la decizia şcolii.
  • Principiul selecţiei şi ierarhizării culturale – a condus la integrarea disciplinelor de studiu într-un sistem şi la interrelaţionarea lor, permiţând structurarea Curriculum-ului Naţional în arii curriculare (consacrarea conceptului de "arie curriculară" s-a realizat cu prilejul actualei reforme din învăţământ).
  • Principiul funcţionalităţii – recomandă adaptarea disciplinelor de studiu şi, implicit, a ariilor curriculare la particularităţile de vârstă ale elevilor şi gruparea programelor de studiu preuniversitare pe cicluri optime.
  • Principiul coerenţei, care se referă la asigurarea echilibrului optim între ariile curriculare şi disciplinare de studiu, în plan orizontal şi vertical.
  • Principiul racordării la social – subliniază necesitatea asigurării unor corespondenţe între instituţiile de învăţământ şi cerinţele sociale, a unor legături optime şi a unor colaborări între instituţiile de învăţământ şi comunitate.
  • Principiul compatibilizării cu standardele europene în învăţământ - cu paradigmele educaţionale promovate la nivel european.

Principiul funcţionalităţii

Vizează racordarea diverselor discipline, precum şi a ariilor curriculare:

* la vârstele şcolare şi la psihologia vârstelor;
* la amplificarea şi la diversificarea domeniilor cunoaşterii.

Conform principiului funcţionalităţii, asociat criteriului psihopedagogic vizând vârstele şcolarităţii, se propune asigurarea condiţiilor pentru trecerea la structura sistemului de învăţământ de tipul 4+5+3(4).

Principiul funcţionalităţii, coroborat cu o serie de strategii de organizare internă a curriculumului, a determinat structurarea procesului de învăţământ în cicluri curriculare.
Principiul coerenţei

Vizează caracterul omogen al parcursului şcolar. Acest principiu are în vedere gradul de integrare orizontală şi verticală a ariilor curriculare în interiorul sistemului, iar, în cadrul acestora, a obiectelor de studiu.

Principiul coerenţei vizează în esenţă raporturile procentuale, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, între ariile curriculare, iar în cadrul ariilor, între discipline.
Principiul egalităţii şanselor

Are în vedere asigurarea unui sistem care dă dreptul fiecărui elev în parte să descopere şi să valorifice la maximum potenţialul de care dispune. Aplicarea acestui principiu impune: obligativitatea învăţământului general şi existenţa trunchiului comun, în măsură să asigure elevilor accesul la "nucleul" fiecărei componente a parcursului şcolar.
Principiul flexibilităţii şi al parcursului individual

Vizează trecerea de la învăţământul pentru toţi la învăţământul pentru fiecare. Acest lucru poate fi realizat prin descentralizarea curriculară.

În învăţământul obligatoriu numărul total de ore alocat prin planurile-cadru variază între un minim şi un maxim. Planurile-cadru prevăd de asemenea, pentru majoritatea obiectelor de studiu, o plajă orară ce presupune un număr de ore minim şi unul maxim. Această variabilitate permite concretizarea la nivelul şcolii a planului-cadru prin schemele orare.

Plaja orară oferă:

* elevilor, posibilitatea opţiunii pentru un anumit domeniu de interes;
* profesorilor, flexibilitate în alegerea unui demers didactic mai adaptat posibilităţilor unei anumite clase de elevi;
* managerilor de şcoli, organizarea unei activităţi didactice corelate cu resursele umane şi baza materială de care dispune şcoala.

Tot la învăţământul obligatoriu, curriculumul la decizia şcolii, prin cele trei variante ale sale: curriculum-nucleu aprofundat, curriculum extins, curriculum elaborat în şcoală, urmăreşte să coreleze mai bine resursele şcolii cu dorinţele copiilor, contribuind în final la valorizarea fiecărei şcoli, la crearea unei personalităţi proprii acesteia prin diferenţierea ofertei de educaţie.

Diferenţierea creată în acest mod între şcoli este echilibrată prin prezenţa în plan a trunchiului comun.

La liceu, curriculumul la decizia şcolii urmăreşte să coreleze mai bine resursele şcolii cu dorinţele elevilor, contribuind în final la valorizarea fiecărui liceu, la crearea unei personalităţi proprii a şcolii prin diferenţierea ofertei de educaţie.

Competiţia între şcoli poate deveni astfel o competiţie a valorilor, având ca efect sporirea calităţii procesului de învăţământ. Diferenţierea creată în acest mod între şcoli este echilibrată prin prezenţa în plan a trunchiului comun.
Principiul racordării la social

Presupune ca planurile să fie astfel concepute încât să favorizeze tipuri variate de ieşiri din sistem. Astfel, gimnaziul oferă orientarea către:
* liceul teoretic
* liceul tehnologic
* liceul vocaţional
* şcoala profesională.
Liceul oferă orientarea către:
* pregătirea universitară
* pregătirea postliceală
* piaţa muncii.

Conform principiului racordării la social, în vederea asigurării legăturii optime dintre şcoală şi cerinţele sociale, este necesar ca, pe termen mediu, bacalaureatul să asigure în mod real diplome diferite ca specializare, singurele în măsură să ofere posibilitatea accesului direct la specializarea universitară. De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea reorientării elevilor, este necesar să existe pasarele de trecere de la o filieră/profil/specializare la alta, în diverse puncte ale parcursului şcolar.


 2. Planificarea calendaristică
Planificarea calendaristică - este un document administrativ alcătuit de profesor care asociază într-un mod personalizat elemente ale programei (obiective de referinţă şi continuturi, respectiv competente si continuturi) cu alocarea de timp considerată optimă de către acesata pe parcursul unui an şcolar.

Planificările calendaristice sunt „pre-proiecte” de transpunere semestrială a programelor de către educatori  pe baza metodicii de specialitate şi a principiilor didactice.
In elaborarea planificarii se parcurg urmatoarele etape:

  • realizarea asociatiei dintre obiective (competente) si continuturi;
  • impartirea materiei an unitati de invatare;
  • stabilirea succesului de parcurgere a unitatii;
  • alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de invatare.

O planificare calendaristică trebuie să cuprindă:
  • a)evaluarea corectă a activitatii didactice;
  • b)datele calendaristice precise de susţinere a fiecărei activităţi;
  • c)obiectivele fiecărei unităţi de conţinut şi activităţile didactice;
  • d)forma de desfăşurare a fiecărei activităţi şi mijloacele de realizare-organizare a experienţei de învăţare;
  • e)instrumentele de evaluare a fiecărei activităţi didactice (teste docimologice, probe de cunoştinţe, etc.);
  • f) modalităţile de simulare a studiului independent al elevilor,
  • g)perioadele , formele, metodele şi instrumentele de organizare a „activităţii de îmbogăţire” pentru elevii capabili de performanţe superioareconsultaţii;
  • h)perioadele , formele , metodele şi instrumentele de organizare a „activităţilor de retrapare” a elevilor cu ritm lent de învăţare;
  • i)  programul propriu al profesorului , de autoperfecţionare pedagogică şi de specialitate.


3.Programele analitice
Reprezinta acel document care configureaza continutul procesului instructiv - educativ la o disciplin a de învatamânt. Programa şcolară este parte a Curriculumului Naţional. Programa scolara, denumită deseori „analitică”, este un „macroproiect pedagogic al disciplinei-domeniului de studiu de regulă strucutrată pe ani de studiu. Detaliază elementele obligatorii de parcurs la o anumită disciplină, modul, devening ghidul fundamental al activităţii parcursului didactic. Acestea transcriu, traduc, în termenii logicii pedagogicea învăţării logica ştiinţifică a domeniului studiat. Programa scolara este instrumentul de la care se porneste în proiectarea didactica, având o valoare operationala si instrumentala deosebita. Ea indica obiectivele, temele si subtemele la fiecare disciplina, timpul afectat pentru fiecare dintre acestea. În unele circumstante, programa poate suplini locul unui manual, dat fiind ca ea cuprinde urmatoarele informatii: importanta disciplinei în planul de învatamânt, valoarea ei instructiv-educativa; obiectivele de atins la disciplina respectiva, pe obiective cadru si de referinta; natura si volumul cunostintelor /abilitatilor ce trebuie predate /însusite de catre elevi concretizate în enumerarea temelor si subtemelor; timpul afectat pentru fiecare capitol, subcapitol, lectie; indicatii metodologice privind predarea si evaluarea; temele suplimentare; referinte bibliografice; standarde de performanta. În functie de tipul disciplinei programa include lucrarile practice circumscrise capitolelor sau lectiilor, numarul de ore de laborator, alte forme de aplicare a cunostintelor.

Structura unei programe scolare conceputa din perspective curriculara, si adaptata actualei reforme curriculare din tara noastra se compune, dintr-o componenta generala, valabila pentru toate ariile curriculare si una particularizata la o arie curriculara anume. Construcţia programei are la bază modelul pedagogic al disciplinei din care pot fi derivate următoarele elemente:

a)  obiectivele generale ale domeniului descrise sub forma competenţelor şi capacităţilor finale;
b) standardele de performanţă ale capitolelor(unităţilor de învăţare) şi modalităţile de testare ale acestora;
c) unităţile de conţinut – care descriu succesiunea în care trebuie parcurse , însoţite eventual de sugestii privind organizarea experienţelor de învăţare pentru atingerea obiectivelor  fiecărei unităţi-secvenţe.

Componenta generala include:
  • prezentarea succinta a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare din planul de invatamant;
  • prezentarea obiectivelor generale ale sistemului de invatamant national;
  • precizarea obiectivelor instructiv-educative ale nivelului si ale profilului de invatamant pentru care au fost concepute programele;
  • planul de invatamant, insotit de precizari si comentarii referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective si relatiile ei cu celelalte arii curriculare propuse;
  • principiile didactice fundamentale, corelate cu obiectivele instructiv-educative urmarite prin programa propusa.
Componenta particularizata la o arie curriculara cuprinde urmatoarele elemente :
  • prezentare a disciplinei sau a ariei curriculare respective;
  • obiectivele generale;
  • obiectivele referentiale (tinta) pe ani de studiu;
  • temele sugerate spre studiere;
  • sugerarea unor activitati de invatare;
  • sugerarea unor metodologii de predare, insotite de recomandari din domeniul curriculum de suport;
  • sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor;
  • precizarea standardelor nationale de performanta ale elevilor (nivel minim, mediu, maxim).

Programele şcolare stabilesc obiectivele cadru, obiectivele de referinţă, exemplele de activităţi, conţinuturile învăţării, precum şi standardele curriculare de performanţă  prevăzute pentru fiecare disciplină existentă în planurile cadru de învăţământ. Programa şcolară descrie oferta educaţională a unei anumite discipline pentru un parcurs şcolar determinat.

Structura programelor şcolare

 1.Nota de prezentare a programei scolare
Este de fapt o prezentare a disciplinei, si  oferă o imagine de ansamblu asupra programei, oferă denumirile disiplinelor studiate şi repartizarea lor pe clase, cu specificarea numărului de ore pe săptămână, elementele care au stat la baza elaborării programei, descrie parcursul disciplinelor, argumentează structura didactică adoptată, sintetizează recomandări semnificative, prezintă dominantele curriculum-ului.
 2.Obiectivele cadru şi de referinţă prezentate in programa scolara
Sunt elementele cu care se operează în programele şcolare proprii învăţământului obligatoriu, respectiv până în clasa a VIII-a (inclusiv în această clasă) sau competenţele generale şi cele specifice (cu care se operează în programele şcolare pentru clasele a IX-a - a XII-a).

Obiectivele cadru sunt obiective cu grad ridicat de generalitate şi de complexitate, care se referă la formarea unor competenţe şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studii. Ele se stabilesc în mod unic, la nivel naţional şi sunt cuprinse în programele şcolare. Cu ele se operează în programele şcolare proprii învăţământului obligatoriu, respectiv până în clasa a VIII-a (inclusiv în această clasă).

Obiectivele cadru sunt finalităţi educaţionale cu grad ridicat de generalitate şi de complexitate, care se referă la formarea unor competenţe şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studii; ele se stabilesc în mod unic, la nivel naţional şi sunt. Obiectivele cadru conţin finalităţi de reper care definesc achiziţiile care se pot interioriza de către educabili prin studiul disciplinei respective, în comun cu celelalte discipline de învăţământ din aria curriculară respectivă (D. Ungureanu, 1999, p.153).

Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă, care se stabilesc în mod unic, la nivel naţional. Acestea cuprind rezultate aşteptate ale învăţării pentru fiecare an de studiu şi ele:
-    oferă imaginea dezvoltării progresive în achiziţii, de la un an de studiu la altul
-     creează premisele pentru centrarea actului didactic pe aspectele formative ale învăţării
-    oferă o hartă a evoluţiei, urmăresc progresia în achiziţia de competenţe, capacităţi şi cunoştinţe specifice disciplinei.

    Competenţele generale şi competenţele specifice

    Competenţele reprezintă ansambluri integrate de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi de aplicare, operare şi transfer al achiziţiilor, care permit desfăşurarea cu succes a unei activităţi, rezolvarea eficientă a unei probleme sau a unei clase de probleme/ situaţii; competenţele au componente cognitive/ intelectuale, afectiv-atitudinale şi psihomotorii.

    Competenţele utilizează, integrează şi mobilizează cunoştinţe, resurse cognitive, dar şi afective şi contextuale pertinente pentru a trata cu succes o situaţie, însă nu se confundă cu aceste resurse. O competenţă presupune o serie de operaţii: mobilizare de resurse adecvate, verificarea pertinenţei acestor resurse, articularea lor eficientă, abordarea situaţiei, verificarea corectitudinii rezultatului ş.a. Competenţele cresc valoarea utilizării resurselor, pentru că le ordonează, le pun în relaţie astfel încât ele să se completeze şi să se potenţeze reciproc, le structurează într-un sistem mai bogat decât simpla lor reunire aditivă. 

    Competenţele specifice se derivează din cele generale, pentru un an de studiu şi lor le sunt asociate unităţi de conţinut, valori şi atitudini, care ar putea fi construite în interdependenţă cu formarea competenţelor educaţionale generale şi specifice, precum şi sugestii metodologice generale. Corelaţia propusă între competenţele specifice şi unităţile de conţinut are în vedere posibilitatea ca orice competenţă specifică să poată fi atinsă prin diferite unităţi de conţinut, neexistând o corespondenţă biunivocă între acestea. Pe baza competenţelor specifice, se formulează competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul activităţii educaţionale.

    Specialiştii consideră că un curriculum centrat pe competenţe poate răspunde mai bine cerinţelor actuale ale vieţii sociale şi profesionale, ale pieţei muncii, prin centrarea demersurilor didactice pe achiziţiile concrete ale elevului. În cadrul procesului de învăţământ se vizează formarea şi dezvoltarea de competenţe educaţionale funcţionale, de bază, necesare elevilor pentru a-şi continua studiile şi/ sau pentru a se încadra pe piaţa muncii. O programă centrată pe competenţe, valori şi atitudini reflectă achiziţiile cercetărilor psihologiei cognitive conform cărora, graţie deţinerii competenţelor, individul poate realiza, în mod exemplar, transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a abilităţilor în contexte şi situaţii noi şi dinamice. Competenţele formate pe parcursul educaţiei de bază răspund condiţiei de a fi necesare şi benefice pentru individ şi pentru societate în acelaşi timp. Aşadar, specialiştii consideră că un curriculum centrat pe competenţe poate răspunde mai bine cerinţelor actuale ale vieţii profesionale şi sociale, ale pieţei muncii, prin centrarea demersurilor didactice pe achiziţii integrate ale elevilor. Opţiunea pentru un curriculum centrat pe competenţe, atitudini şi valori are în vedere accentuarea dimensiunii acţionale în formarea personalităţii elevilor şi focalizarea pe achiziţii finale ale învăţării.
3.Valori şi atitudini  in programa scolara
Reprezinta un set de inventare/ seturi de finalităţi de ordin general, care nu pot fi exprimate în termeni de acţiuni sau comportamente observabile şi uşor evaluabile, la a căror dezvoltare contribuie disciplinele studiate.
4.Sugestii metodologice in programa scolara
Sunt oferite ca sprijin pentru realizarea demersurilor didactice, referitoare la: desfăşurarea proceselor formative de predare, învăţare şi evaluare; organizarea activităţilor de învăţare şi a situaţiilor de învăţare; construirea şi utilizarea strategiilor de instruire şi învăţare; alegerea şi utilizarea metodelor de învăţământ; necesitatea asigurării conexiunilor conceptuale şi metodologice; asigurarea potenţialului educativ al disciplinei; asigurarea unei comunicări didactice eficiente, asigurarea unui mediu de învăţare stimulativ, care să promoveze învăţarea activă, atitudinea pozitivă şi responsabilă; selectarea şi valorificarea resurselor materiale necesare;  manifestarea flexibilităţii în gândire şi a creativităţii cadrului didactic.
 5.Standardele curriculare de performanţă 
Reprezintă un sistem de referinţă comun şi echivalent la sfârşitul unei trepte de şcolaritate, care permite evidenţierea progresului realizat de elevi de la o treaptă de şcolaritate la alta (sunt standarde naţionale) Ele sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare, specificări de performanţă care indică gradul în care sunt atinse obiectivele curriculare, sunt însuşite cunoştinţele, sunt formate capacităţile şi comportamentele stabilite prin curriculum.

Caracteristicile standardelor curriculare de performanţă:
  • asigură conexiunile necesare între curriculum şi evaluare
  • îşi propun să motiveze elevii pentru învăţarea activă
  • permit evidenţierea progresului elevului de la o treaptă de şcolarizare la alta, constituind un sistem de referinţă comun pentru toţi elevii la sfârşitul treptei de şcolarizare respective
  • se elaborează în funcţie de finalităţile educaţionale ale treptei de şcolaritate şi ale ciclului de şcolaritate, de obiectivele cadru şi de referinţă, de particularităţile psihologice ale elevilor şi de alţi factori.
6.Exemple de activităţi de învăţare in programa scolara

Sunt variante care propun posibile modalităţi concrete şi diverse de organizare a activităţii educaţionale în clasă. Ele sunt construite astfel încât să valorifice experienţa cognitivă a elevilor, să îi sprijine constructiv în activitatea de cunoaştere şi să permită valorificarea unor strategii didactice în contexte variate de învăţare.
7.Conţinuturile  in programa scolara
Sunt continuturi care pot fi valorificate pentru atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă şi a competenţelor generale şi specifice solicitate prin curriculum; conţinuturile sunt structurate şi organizate în jurul unor teme.
 4.Profilul de formare
Profilul de formare reprezinta o componenta reglatoare a Curriculum-ului National, care descrie asteptarile exprimate fata de elevi la sfârsitul învatamântului obligatoriu si care se fundamenteaza pe cerintele sociale exprimate în legi si în alte documente de politica educationala, precum si pe caracteristicile psiho-pedagogice ale elevilor. Capacitatile si atitudinile vizate de profilul de formare au un caracter transdisciplinar si definesc rezultatele învatarii, urmarite prin aplicarea noului curriculum.



5.Schema orară
Schema orară reprezinta o particularizare a planurilor-cadru de învatamânt pentru o anumita clasa, în functie de optiunea exprimata pentru completarea trunchiului comun cu diferite tipuri de CDS. Schema orara pune în relatie discipline obligatorii si discipline optionale cu numarul de ore pentru care s-a optat.

 6.Standardele curriculare de performanţă 
Standardele curriculare de performanţă- sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de învatare. Ele reprezinta enunturi sintetice în masura sa indice gradul în care sunt atinse obiectivele fiecarei discipline de catre elevi, la sfârsitul fiecarei trepe de învatamânt obligatoriu.
 
7. Manualul şcolar

Manualele scolare concretizeaza programele scolare in diferite unitati didactice sau experiente de invatare, operationalizabile in relatia didactica profesor-elev. In cadrul manualului, continuturile invatarii sunt sistematizate pe capitole, subcapitole, lectii, teme. Manualul scolar are urmatoarele functii pedagogice :
  • funcfia de informare, realizata prin mijioace didactice si grafice specifice;
  • functia de formare a cunostintelor si capacitatilor vizate de obiectivele instructiv educative;
  • functia de antrenare a capacitatilor cognitive, afective, psiho-motrice, sau a disponibilitatilor aptitudinale;
  • functia de autoinstruire, ce evidentiaza mecanismele de conexiune inversa interna existente la nivelul actiunilor didactice promovate prin intermediul programei, respectiv tehnicile de autoevaluare.

Manualul şcolar reprezintă un document şcolar oficial de politică educaţională care asigură concretizarea programei şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor într-un mod sistematic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, în special, din perspectiva elevului/studentului: capitole, subcapitole, grupuri de lecţii/cursuri, seminarii, secvenţe de învăţare. 
Din perspectivă curriculară are calităţile unui proiect pedagogic deschis. Manualele alternative propun structuri de operaţionalizare a conţinutului echivalente valoric, stimulând realizarea obiectivelor generale şi specifice stabilite unitar la nivelul unei programe unice, deschisă pedagogic din persepctiva proiectării şi a dezvoltării curriculare.

Manualul reprezinta instrumentul de lucru cel mai important, atât pentru elevi cât si pentru profesori, deoarece el îndeplineste trei functii fundamentale: de informare, de selectie a informatiilor, simplificari si organizari a cunostintelor conform cu programa scolara; de structurare logica a învatarii si de ghidare a învatarii în functie de metodele de predare- învatare privilegiate si de principiile didacticii. 
Pentru profesor, manualul reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid, de orientare a activităţii didactice, respectiv de selectarea conţinuturilor ştiinţifice valorificabile în vederea atingerii finalităţilor urmărite; la îndemâna profesorului stau şi alte surse de informare: alte manuale alternative, cărţi, tratate, Internet etc. 
Pentru elevi, manualul constituie un instrument de lucru important, cu ajutorul căruia ei se informează şi se formează; un manual bun nu este doar un depozitar de informaţii, ci şi prilej de dezvoltare a gândirii, a capacităţilor şi dispoziţiilor intelectuale, voliţionale, morale, estetice. Manualul este cel mai important instrument de lucru pentru elevi, urmează îndeaproape programa analitică detaliind într-un limbaj adecvat ceea ce este necesar pentru ca elevii să poată atinge obiectivele pedagogice stabilite prin programa şcolară în condiţiile definite prin principiile pedagogice generale şi specifice.

Un manual bun propune un mod de structurare a informatiei pe criteriul progresiei si sistematicitatii cognitive (în parti, capitole, subcapitole, lectii), prin respectarea programei scolare care vizeaza egalitatea sanselor. Fiecare unitate curriculara de baza (lectia) va include secvente distincte de informatii, explicatii, comentarii, corelatii intra si inter-disciplinare, exerciti, rezumate, întrebari, teste, referinte bibliografice.

Ca expresie a democratizarii învatamântului si cresterii autonomiei institutiilor de învatamânt în tara noastra functioneaza în prezent manualele alternative. Acestea sunt considerate o necesitate atât pentru formatori cât si pentru elevi, întrucât nici unii nici altii nu sunt identici, profesorii având posibilitatea de a alege manualul care raspunde cel mai bine cerintelor diferite ale elevilor. Programele scolare definesc în termeni generali informatiile necesare fiecarei unitati de continut. Ramâne la latitudinea autorului de manual si a profesorului sa organizeze informatia în functie de obiectivele si continuturile prevazute în programa si de propriile optiuni privind progresia, abordarea metodologica si interesele, nevoile, ritmurile diferite ale elevi lor.

Problematica actuala a manualelor alternative presupune din partea profesorilor practicieni competente psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adapteaza cel mai mult caracteristicilor psiho-comportamentale ale elevilor, precum si propriilor aptitudini si stiluri didactice.

Elaborarea unui manual este totodată o operă care presupune ingeniozitate pedagogică şi talent artistic;

Condiţii pentru realizarea manualului:

- este o carte a elevului şi nu a profesorului, este scris din perspective elevului, „traduce în limba elevilor limba savanţilor nu este chiar la îndemâna oricui, nici măcar a savanţilor”;
- trebuie elaborat astfel incat să poată fi folosit ca instrument de autodidaxie, este o carte exclusiv pentru studiu independent;
- este o carte riguroasă din p.d.v. pedagogic trebuind să cuprindă:
a) obiectivele pedagogice urmărite enunţate –formulate pe înţelesul elevului;
b) sarcinile de lucru (de învăţare conexe obiectivelor;
c) informaţiile utile realizării sarcinilor de lucru-învăţare într-o formă clară, precisă, sugestivă (ilustrate corespunzător, scheme, grafice, etc.);
d) sarcinile de lucru suplimentare pentru aprofundarea studiului;
e) sursele suplimentare pentru completarea cunoştinţelor(audio, video, etc.),
f) exerciţii de autoevaluare, autolistele, etc.




8. Metodicile/ materiale suport

 Auxiliarele curriculare, ghidurile metodice, îndrumătoarele, normele metodologice şi materiale le didactice de suport/ ajutătoare descriu condiţiile de aplicare şi de monitorizare ale procesului currricular şi conţin sugestii metodologice. Aceste resurse sunt conexe manualelor, fac parte din curriculum-ul de suport şi facilitează demersurile didactice practice de valorificare a programelor şcolare şi/ sau a manualelor şcolare. Pentru a-şi valorifica valenţele didactice, aceste auxiliare curriculare sunt utilizate în spiritul concepţiei sistemice, articulate despre curriculum-ul disciplinelor de învăţământ şi despre componentele acestuia.
Metodicile sunt „manuale ale profesorilor”, sunt „didactici de specialitate”, conţin în mod obligatoriu
  • a) modulul pedagogic al disciplinei;
  • b) tabloul complet al finalităţilor şi obiectivelor disciplinei;
  • c) standardele de performanţă pe ani de studiu, semestre, capitole(unităţi de conţinut, module, etc.);
  • d) proiecte pedagogic model pentru toate activităţile didactice esenţiale;
  • e) baterii de teste docimologice(predicitive, formative, sumative);
  • f) consideraţii teoretico-pedagogice privind specificul disciplinei(domeniului);
  • g)recomandări bibliografice pentru aprofundarea pedagogică şi de specialitate a domeniului.
Distingem 3 categorii de obiectivări ale demersurilor curriculare:

1. obiectivări primare: planul de învăţământ şi programele analitice
2. obiectivări secundare: manuale(pentru elevi) şi metodicile (manualele profesorilor)
3. obiectivări terţiare: programe(orare) şcolare, planificări calendaristice,  ale materiei (semestriale, anuale), proiecte pedagogice.
Dintre materialele suport folosite mai amintim ghiduri metodologice, portofolii, culegeri, manualul profesorului.  

Alte suporturi curriculare

Curriculum suport, constand in materiale didactice sau de documentare destinate elevilor si profesorilor, devine deosebit de necesar in strategia actualei reforme curriculare. Libertatea de optiune oferita profesorilor necesita abilitare curriculara prin care sa se formeze si sa se dezvolte competente didactice diferite fata de cele reclamate de rolul de profesor dirijat de autoritatea centrala. O parte integranta a strategiei de abilitare curriculara o constituie elaborarea si difuzarea de ghiduri metodologice, pachete de formare si de autoformare, liste de teme pentru diverse arii curriculare si inventarii de sugestii de realizare didactica a lor etc. Pentru elevi, in completarea manualelor, se cer elaborate si diversificate culegeri de texte literare, filosofice, culegeri de exercitii si probleme, soft didactic, atlase, etc.

În contextul accelerarii mutatiilor din mediul tehnic si informational, dar si din politica educationala, în ultimele ghiduri metodologice de aplicare a noului curriculum din tara noastra, se vorbeste tot mai mult de noile tehnologii ale formarii. Acestea cuprind:
  • pe de o parte, suporturi pedagogice (scrise, audio si vizuale) altele decât manualul si culegerea sau caietul didactic traditionale si aici intra tabla magnetica sau de hârtie, casetele audio, transparentele, diapozitivele, casetele video, videoscopul;
  • pe de alta parte, mijloacele multimedia care se refera la limbajele de programare (cu aplicatie în matematica, geometrie, informatica, contabilitate, gramatica, limbi straine, de la nivel initiere, la nivel avansati), jocurile educative, CD-Rom-ul, CD-interactiv, internetul, bazele de date, e-learning, învatamântul la distanta asistat de calculator.

Un comentariu:

  1. Proiectarea, implementarea si evaluarea ...........unde sunt????!!!!

    RăspundețiȘtergere