2. Tipuri de comunicare umana: caraceteristici, relatii
3. Comunicare si interactiune didactica: definire, structura cadru, mecanisme, caraceteristici.
4. Relatii de comunicare in actul didactic: tipuri, disfunctii, blocaje.
5. Competenta de comunicare a profesorului. Caracteristici, feedbackul oferit de comunicare in contextul situatiilor didactice.
1. Comunicarea psihopedagogica si psiholingvistica
Comunicarea este un proces relational, in cadrul caruia doi sau mai multi interlocutori fac schimb de informatii, se inteleg si se influenteaza intre ei. A comunica presupune castigarea si activarea competentei comunicative care este deopotriva aptitudinala si dobandita. Codurile folosite in comunicare sunt: cuvantul, gestul, imaginea, miscarea, starile afective etc. Fiind o relatie de schimb de informatii, interlocutorii pot deveni in acest timp atat receptori cat si emitatori, folosind diferita canale: vizual, auditiv, tactil etc.
Comunicarea este relatia bazata pe co-impartasirea unei semnificatii. Informatia este permisa unui act de comunicare; este necesara si intelegerea ei. (O propozitie intr-o limba necunoscunoscuta contine informatie, dar nu o putem intelege din cauza necunoasterii limbii. Comportamentul uman poate deveni comunicare; se poate comunica si fara cuvinte ; absenta intetiei de comunicare nu anuleaza comunicarea – se pot transmiterea nehotararea, nelinistea, blazarea, etc. Comportamentul interlocutorilor are valoare comunicativa. Exista o diversitate de coduri utilizate (sunet, cuvant, gest, imagine, cinetica, pozitie) si acceptarea multicanalitatii comunicarii (auditiv, vizual,tactil,olfactiv).
Comunicarea educationala sau pedagogica este cea care mijloceste realizeaza fenomenul educational in asamblul sau, indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicati. Comunicarea didactica este o forma particulara, obligatorie in transmiterea unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica, asistata. Comunicarea didactica este baza procesului de predare-invatare a cunostintelor in cadru institutionalizat al scolaii si intre parteneri cu roluri determinate: profesor, elevi. Comunicarea educationala si didactica sunt forme specializate ale comunicare umane.
In situatiile scolare de instruire, sursele comunicarii pot fi: mesajul didactic si educational al profesorului, manualul scolar, reviste, carti, atlase, harti, materiale didactice, filme si diafilme didactice, video-text, videodisc, lectii televizate sau radio-difuzate etc.
2. Tipuri de comunicare umana: caracteristici, relatii
Clasificarea comunicarii:
a. comunicare intrapersonala (cu sine; monologul);
b. comunicare interpersonala (intre doua persoane);
c. comunicare in grup mic;
d. comunicare publica (conferinte, miting, radio, TV).
II. dupa statutul interlocutorilor:
a. comunicare verticala (elev-profesor, soldat-ofiter);
b. comunicare orizontala (elev-elev, profesor-profesor).
III. dupa codul folosit:
a. comunicare verbala (C.V.):
- informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce tine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic;
- este specific umana; are forma orala sau scrisa; utilizeaza canalul auditiv sau vizual;
- permite inmagazinarea si transmiterea unor continuturi extrem de complexe.
b. comunicarea paraverbala (C.P.V):
- informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general;
- in aceste categorii se inscriu:
• caracteristicile vocii (tanar-batran, alintat-hotarat, energic-epuizat);
• particularitati de pronuntie (urban-rural, zona de provenienta);
• intensitatea rostirii, ritmul si debitul, intonatia, pauza.
c. comunicarea non-verbala (C.N.V):
- informatia este codificta si transmisa printr-o diversitate de semne legate direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor;
- este obiectul unor cercetari menite sa-i aprofundeze mecanismele si functiile;
- poate exista si ca forma de comunicare de sine statatoare (dans, sport, limbajul surdo-mutilor, pantomima).
Comportamentele comunicative reale pot fi cu dominanta verbala, cu dominanta nonverbala sau mixte. Continuturile afectiv-atitudinale, indispensabile pentru dimensiunea relationala a oricarei comunicari, se transmit in proportii hotaratoare prin C.P.V. si C.N.V.: 55% nonverbal, 38% paraverbal si 7% verbal.
IV. dupa finalitatea actului comunicativ:
a. comunicare incidentala: se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii, ce nu sunt destinate procesului de invatare (de exemplu constatarea lipsei cretei sau a buretelui);
b. comunicare subiectiva: exprima direct starea afectiva a locutorului din necesitatea descarcarii si reechilibrarii, in urma acumularii unei tensiuni psihice (pozitive sau negative); de exemplu exclamatia de surpriza la un raspuns deosebit: „Bravo, copile! “, tonul ridicat al reprosului, „M-ati suparat!“, elevul care-si rasuceste automat suvita de par, doar, doar va aparea raspunsul, profesorul care-si invarte tot mai nervos ochelarii pe masura ascultarii raspunsurilor;
c. comunicarea instrumentala apare atunci cand sunt reunite o serie de particularitati:
- focalizarea intentionata si vadita, pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor;
- atingerea lui printr-un efect anumit urmarit la nivelul comportamentului receptorului;
- capacitatea de a se modifica in functie de reactia aprtenerilor, pentru a-si atinge obiectivele;
- acest tip de comunicare este dominant in actul didactic, fara ca acest fapt sa excluda si prezenta celorlalte doua.
Comunicarea verbala
E specific umana, are forma orala si/sau scrisa, si utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual. Discursul verbal ocupa un loc principal in predarea-verificarea cunostintelor.
Limbajul are urmatoarele functii:
-de comunicare ;
-de apel (orientata spre destinatar) ;
- expresiva(vizeaza pe cel ce vorbeste);
- metalingvistica(orientata spre cod);
- poetica(are ca obiect enuntul);
Comunicarea nonverbala
Informatia este codificata si transmiterea prin semnele, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor. De ex. (privirea, orientarea corpului, pozitia si distanta dintre parteneri sunt esentiale intr-o comunicare).
Exprimarea verbala este inlesnita de prezenta gesticulatiei, fizionomia si tinuta fizica a educatorului. Mimica fetei si gestica acompaniaza limbajul vorbit, prelungeste sau intregeste semnificatia cuvintelor.
Comunicarea nonverbala se realizeaza prin:
a) paralimbaj (inaltime, ton,volum,tarie)
b)miscarea corpului :
–emblemele- miscari ce se traduc direct in cuvinte(ex. semnul maini pt. „luati loc”):
–ilustratorii –se arata cu mana directia, marimea etc;
–regulatorii – a te pregati sa asculti ridicand ochii, ciulind urechile;
–expozitorii – a rosi de rusine;
–adaptorii –a strange mana, a saluta
c)atractivitate ;
d)impodobirea corpului;
e)spatiul si distanta(ca indicatori ai statului sau intimitatii);
f)atingerea(functional-profesionala, social-politicoasa,calduros-prietenoasa, intimal-erotica);
g)timpul cand/cat are loc Comunicare
Comunicarea incidentala(accidentala)
Se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii, care nu sunt vizate expres de emitator si care sunt destinate proces de invatare dezvoltat de receptor. De exemplu, constatarea lipsei cretei si buretelui in momentul transcrierii la tabla a textului tocmai citit, ii prilejuieste profesorului o remarca-paranteza cu privire la necesitate retroproiectorului, care l-ar fi scutit pe el de nervi si de blam pe elevul de serviciu.
Comunicarea subiectiva
Se caracterizeaza prin faptul ca exprima direct (verbal,nonverbal), starea afectiva a celui care vorbeste din necesitatea descarcarii si echilibrarii, in urma acumularii de tensiuni psihice (pozitive sau negative). De exemplu, exclamatia de surpriza la un raspuns corect: „Bravo copile!” sau tonul ridicat al reprosului: „M-ati suparat!”. Comunicarea subiectiva are si aspectele comunicarii nonverbale: elevul care-si aranjeaza bluza in timp ce raspunde, copilul care face bucati creta in timpul raspunsului oral, profesorul care-si invarte tot mai nervos ochelarii
Comunicarea instrumentala
Apare cand sunt reunite o serie de particularitati:
a)focalizarea intetionata si vadita pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor.
b)urmarirea atingerii lui prin obtinerea unui efect anumit in comportamentul receptorului.
c)capacitatea de a se modifica, in functie de reactia partenerilor, pentru a-si atinge obiectivul. Comunicarea instrumentala este dominata in actul didactic.
Implicatiile psihopedagogice
a)Randamentul comunicarii: didactica nu se reduce la stapanirea continuturilor verbale. Componenta nonverbala exprima atitudini.
b)Comunicarea nonverbala pregateste terenul pentru mesajul verbal. Elevul are sentimetul de importanta continutului ce i se propune, transmis de profesor concomintent cu mesajul verbal al demonstratiei. Rolul afectivitatii este important, informatiile receptate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine retinute.
c)O comunicare complexa (verbala si nonverbala) usureaza realizarea unor sarcini diferite. De exemplu, verbal se ofera o explicatie, (paraverbal pot fi atentionati cei neatenti prin ridicarea tonului vocii) si nonverbal se solicita caietul unui elev pentru verificarea consemnarii unei informatii anterioare.
d)Folosirea multicanalitatii in transmiterea si receptarea mesajului, se faciliteaza prelucrarea si retinere unei mari cantitati de informatii. Se elimina monotonia lectiei.
e)Combinarea variata a mesajelor verbale si nonverbale reprezinta un spor de claritate(de exemplu, cand se explica notiunea de spirala, e mult mai clar atunci cand se schiteaza in aer o spirala), iar pentru intelegerea mesajului se realizeaza astfel o economie de timp.
3. Comunicare si interactiune didactica: definire, structura cadru, mecanisme, caracteristici
Comunicarea didactica este o comunicare instrumentala convergenta direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare. Este o comunicare instrumentala, direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare. In aceasta definire a comunicarii didactica se observa ca nu apar restrictii de continut (invatarea poate fi centrata pe dobandirea de cunostinte, formari de deprinderi, motivatii, atitudini), de cadru institutional (comunicarea didactica poate exista si in afara procesului de invatare) sau privitoare la parteneri. Actul de invatare da unei comunicari statutul de comunicare didactica. Astfel, comunicarea didactica apare si in prezenta urmatoarelor „cupluri”: elev-elev, manual-elev, carte-persoana care invata, instructor-instruiti, antrenor-antrenati etc.
Modelul comunicarii didactice este unul interactiv; este bazat pe o multitudine de coduri (ganduri, gusturi). Comunicarea este predominant verbala, se bazeaza pe dialogul scolar. Dupa felul atitudinii (pozitiva sau negativa), ea poate facilita actul comunicarii didactice. Comunicarea didactica este complexa si convergenta; faciliteaza realizarea mai multor sarcini didactice. Verbal informeaza prin cuvant, paraverbalul atentioneaza prin intonatie, nonverbalul actioneaza prin gest. Comunicarea didactica este un tip instrumental pentru ca se bazeaza pe un scop precis.
In aceste acceptiuni nu apar:
- restrictii de continut;
- restrictii de cadru institutional;
- restrictii privitoare la parteneri.
Schema unei comunicari cuprinde:
- factorii comunicarii (actorii, personajele, agentii comunicarii);
- distanta dintre ei;
- dispozitia asezarii;
- cadrul si contextul institutional;
- situatia enuntiativa (interese, dezbateri, lectii);
- repertoriile active sau latente.
Caracteristici:
- dimensiunea explicativa a discursului didactic este pronuntata deoarece vizeaza, prioritar, intelegerea celor transmise;
- comunicarea didactica trebuie structurata conform logicii pedagogice (aceasta are ca prima cerinta facilitarea intelegerii unui adevar si nu simpla lui enuntare);
- rolul activ pe care-l are profesorul fata de continuturile stiintifice cu care va opera (profesorul actioneaza ca un filtru ce selectioneaza, organizeaza, personalizeaza continuturile, ghidat fiind de programa in vigoare si de manualul pentru care a optat);
- pericolul transferarii autoritatii de statut asupra continuturilor, sub forma argumentului autoritatii (riscul ca un lucru sa fi considerat adevarat sau fals nu pentru ca faptul acesta este demonstrabil, ci pentru ca provine de la o sursa „cu autoritate“);
- combinarea celor doua forme verbale, oralul si scrisul, duce la o serie de particularitati:
• de ritm;
• de forma;
• de continut.
- personalizarea continutului didactic (in functie de propriile particularitati de structura psihica si de filozofia educatiei la care adera, profesorul accentueaza una sau alta dintre dimensiunile comunicarii: cea informatica, cea relationala, cea pragmatica).
4. Relatii de comunicare in actul didactic: tipuri, disfunctii, blocaje
Blocajele de comunicare sau distorsiunea informatiei pot interveni atunci cand: emitatorul nu stapaneste textul, are o expunere neclara, vorbeste prea incet sau prea repede, nu creeaza motivatii, elevii nu au unostintele necesare pentru a intelege comunicarea sau acele cunostinte nu sunt bine fixate, influentandule negativ pe cele noi, prin producerea de interferente ce le modifica (distorsioneaza) continutul. Blocajele apar si cand informatia nu corespunde problemelor pe care elevii le au de rezolvat, fiind prea abstracte, iar ei nefiind dispusi sa le asimileze; comunicarea este multilaterala sau chiar bilaterala, dar cu efective scazute, neangajand elevii in elaborarea cunostintelor, care sa duca la formarea si dezvoltarea de noi structuri cognitiv-senzoriale, psihomotrice sau afectiv-motivationale.
5. Competenta de comunicare a profesorului. Caracteristici, feed-back-ul oferit de comunicare in contextul situatiilor didactice
EMITATOR (profesorul):
- emite mesajul didactic prin canalul de transmitere;
- recepteaza raspunsul (feed-back I);
- analizeaza metodele (feed-back II).
- recepteaza mesajul prin canalul de transmitere;
- stocheaza informatia;
- prelucreaza informatia;
- emite raspunsuri (feed-back I);
- recepteaza mesajul ameliorat (feed-back II).
Comunicarea didactica prin dialog apare ca un model interactiv, profesorul si elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor, creandu-se intre ei relatie de schimb de idei si cercetari.
In teoria psihopedagogica, feed-forward este abia semnalat, iar feed-back-ul este temeinic analizat.
Feed-back-ul poate fi privit ca fiind comunicarea despre comunicare si invatare. Actul didactica impune existenta a doua feed-back-uri, diferite prin sens si functie. Un prim feed-back aduce informatii de la receptor la emitator-numit, prin conventie fb I, si care regleaza activitatea de transmitere a informatiilor.
Feed-back-ul indeplineste functiile de control, de reglare si autoreglare a informatiilor transmise, prin eliminarea la timp a unor eventuale perturbari si distorsiuni.
Al doilea feed-back (fbII) este oferit de emitator – receptorului si are ca scop sa regleze activitatea dominata a celui din urma. In cazul comunicarii didactice, dominata pentru receptor este activitatea de invatare. Prima forma de feed-back poate fi intalnita in orice tip de comunicare umana. A doua forma de feed-back este proprie unei comunicari ce vizeaza invatarea sistematica. Emitatorul este si sursa de informatii (Ei) si educator (Ee). Cel care invata, ca beneficiar al mesajului, este receptor de informatii (Ri), a caror emitere o sustine prin feed-back I, si este si o persoana disponibila la transformare, prin actiune (Ra), in urma unui proces de invatare ce incorporeaza si informatia primita, cand intervine ca mijloc indispensabil de orientare a actului de invatare fb II.
Eficienta comunicarii depinde atat de pregatirea si aptitudinile de a comunica ale profesorului, cat si de capacitatatile intelectuale ale elevului. Comunicarea se autoreagleaza cu ajutorul unor retroactiuni (feed-back si feed-forward), inlaturand blocajele care pot aparea pe parcurs.
Exista mai multe tipuri de feed-back: verbal, individual, colectiv, periodic, continuu etc. O clasificare mai riguroasa s-ar putea face in functie de urmatoarele criterii:
1) dupa activitatea reglata:
-fbII (al invatarii) –nota, comentarea raspunsului,reactia la tema.
2) dupa nivelul feed-back-ului:
-feed-back-0: cu fbI: lectia prin TV,radio si fbII: extemporal neadus, nota comunicata ;
-feed-back-insuficient: cu fbI: indici ai neintelegerii fara detalii despre cauze, iar fbII: nota in serie ;
-feed-back optim cu fbI: indicii edificatori asupra cauzei reactiei copiilor, iar fbII: evaluarea (nota) explicativa;
-feed-back redundant cu fbI: reluarea aceleiasi informatii, exces pe aceeasi tema, iar fbII abundenta penalizarilor/incurajarilor, pt. aceeasi realizare: nota, lauda, premiere etc.
3) dupa calea urmata de feed-back:
-feed-back direct: fbI-reactia spontana a clasei, fbII-nota,lauda, blamul personal;
-feed-back indirect-fbI interventia unui intermediar (diriginte, parinte, situatie); fbII- informatia ocolita care ajunge la elev prin: coleg, parinte, diriginte,carte etc.
4) dupa momentul aparitiei feed-back-ului:
-feed-back uletrior: fbI: raspunsurile la ascultare curenta/recapitulativa; fbII: corectarea temei, examenului, concursul
-feed-back inconsistent: fbI: reactiepozitiva la predare, raspunsuri slabe a doua zi; fbII: evaluare gresita, inconsecventa in cerinte.
6) dupa modalitatea de codificare:
-feed-back paraverbal : prin intonatie, accent, pauza semnificativa ;
-feed-back nonverbal: mimica, gestica,privire, miscarea clasei;
- feed-back mixt : combinarile celor de mai inainte
7)dupa sursa feed-back-ului :
- feed-back individual fbI:unul sau altul dintre elevi; fbII: prof, cartea, un coleg ;
- feed-back colectiv fbI: clasa sincronia ei interactionala ; fbII: reactia clasei la activitatea elevului
-feed-back negativ: fbI: lipsa nesincroniei, neatentia; fbII: blamul, admonestarea, nota slaba;
- feed-back alb reactii neclasificabile prin „opacitatea” lor, gen „fata de poker”
9)dupa continut :
-feed-back limitat :-indiferent de forma (verbal, nonverbal) el „spune” doar Da/Nu ;
-feed-back liber : orice informatie necesara lamuririi profesorului sau elevului.
I. Feed-back-ul de tip I
Elevii (receptorul) ii ofera emitatorului (profesorul) informatii cu privire la modul in care a comunicat. Daca are abilitatea de a folosi aceste informatii, profesorul va obtine o crestere a eficientei mesajului sau. Pentru obtinerea informatiilor despre comunicare, emitatorul:
- poate folosi, ca mijloace verbale, interogarea receptorilor, daca au inteles sau nu, comentariile auditoriului;
- poate observa semnele nonverbale: neatentia, dezinteresul, oboseala, preocuparile laterale, privirea si mimica exprimand concentrare etc.
II. Feed-back-ul de tip II
Poate fi ilustrat, de la emitator la receptor, prin urmaatorul exemplu: profesorul de fizica expune elevilor modul in care trebuie sa se desfasoare un experiment din laborator. Receptorii, pe cale verbala sau nonverbala, il informeaza pe profesor daca au inteles sau nu; profesorul reia explicatia, apoi elevii trec la actiune, incecrcand sa execute experimentul conform indrumarilor primite. Acum are loc cel de-al II-lea tip de feed-back, in momentul in care pe cale verbala sau nonverbala, profesorul aproba sau dezaproba ceea ce fac elevii si regleaza din mers comunicarea didactica. Ca sa poata avea loc acest tip de feed-back trebuie sa lasam elevilor initiativa actiunii.
Retroactiunea anticipata (feed-forward) poate fi obtinuta prin inversarea ordinii clasice: informare-exercitii practice. Daca exercitiile sunt asezate inaintea comunicarii, elevii vor pusi in situatia de a cauta, de a cerceta si vor ajunge sa simta necesitatea informarii. Ei vor formula anumite intrebari emitatorului, care-si va organiza din mers comunicarea, anticipand informatii de care au nevoie elevii in continuare.
Inaintea oricarei comunicari didactice, profesorul va efectua mai multe operatii: stabilirea obiectivelor si a continutului esential al comunicarii, a unor explicatii, exemple, fapte, date cu valoare motivationala, a intrebarilor-problema, a intrebarilor retorice, sau care determina reflectii (Ce se intampla daca? Din ce cauza? Ar putea fi si altfel? La ce credeti ca va folosesc aceste informatii?). De asemenea profesorul va preciza si strategia comunicarii (inductiva, explicativ-demonstrativa, euristica, deductiva, prin analogie sau combinata), precum si mijloacele audio-vizuale, a caror folosire sporeste receptia.
Dintre factorii care genereaza un climat psihosocial pozitiv in clasa, favorizand invatarea, ii mentionam pe cei socio-afectivi (relatii de simpatie sau antipatie), motivationali-aptitudinali, cognitivi-axiologici (cunoasterea interpersonala, conceptii, convingeri), instrumentali (relatii de cooperare, competitie, stilul de conducere al profesorului), factori de structura (varsta si numarul elevilor din clasa) si factori proiectivi anticipativi (scopuri, idealuri, nivelul de aspiratie). Respiratia si viteza vorbirii sunt factori importanti ce pot optimiza sau distorsiona expunerea. O expunere lenta este enervanta, in timp ce alta prea rapida nu poate fi urmarita.
Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereCu multa placere!
RăspundețiȘtergere