(vezi tema 15 programa de definitivat )
XV. Succesul şi insuccesul şcolar: cauze şi forme de manifestare. Strategii de abordare psihopedagogică a dificultăţilor în învăţarea şcolară. Programe de intervenţie personalizată. Asistenta psihopedagogica in scoala. Aplicaţii.
1. Succesul si insucesul scolar
2. Strategii de abordare psihopedagogica a dificultatilor in invatarea scolara
3. Asistenta psihopedagogica in scoala
Evaluarea rezultatelor muncii scolare evidentiaza valoarea, nivelul, performantele si eficienta eforturilor depuse de toti factorii educationali si randamentul muncii de invatare. Randamentul muncii scolare e evidentiat de rezultatele calitative la invatare ale elevilor. Randamentul scolar include evaluarea rezultatelor obtinute sub toate laturile personalitatii elevului, ca si ale intregului proces instructiv–educativ al institutiei scolare, inclusiv eficienta pregatirii si invatamantului in plan social.
Randamentul scolar priveste succesele si insuccesele scolare.
Succesele scolare includ : procent relativ mare de promovabilitate, cu note bune si foarte bune ( 7-10), rezultatele practice de calitate si eficienta capacitatii intelectuale, moral–cetatenesti si profesionale ale elevilor de nivel ridicat si in concordanta cu cerintele contemporane (adaptabilitate, creativitate), respectand disciplinele invatarii scolare, integrarea socio- profesionala eficienta si imediat dupa absolvirea institutiei de invatamant.
Insuccesele scolare includ in general urmatoarele : numar mare de corigente, numar mare de repetenti, de exmatriculati, de abandonuri scolare, numar mare de elevi sanctionati, multe note sub 5 in timpul anului scolar, integrarea socio – profesionala slaba etc.
Conditii ale unui randamentul scolar bun: nivelul si calitatea continutului invatare, calitatea pregatirii profesionale, calitatea metodelor si mijloacelor de predare–invatare, modul de organizare a timpului liber al elevilor, motivatia invatare, calitatea relatiei profesor-elev, existenta conditiilor de studiu (laboratoare, cabinete, biblioteci, material didactic), calitatea influentei educatiei, ale factorilor educatori (familie, mass-media, organizatii de tineret ), a sanatatii elevilor, a calitatii evaluarii cunostintelor.
Succesul are o primă accepţiune — aceea de reuşită, desi nu orice reuşită este un ,succes. O altă accepţiune asociată este, victoria în competiţie.
Succesul este rezultatul autorealizării de,sine, cu eforturi mari cu sacrificii, cu muncă asiduă, din trebuinţa de autoexprimare si autorealizare, din trebuinţa de prestigiu
Succesul şcolar este recunoaşterea capacităţii de exprimare, prin performanţele învăţării, valorificându-se la maximum capacităţile si disponibilităţile biopsihice. Succesul şcolar se manifestă prin rezultate maxime la examene, ,concursuri, olimpiade. Succesul şcolar presupune obligatori-u conduita scopului, cunoaşterea de sine, conştientizarea forţelor, mobilizarea în depăşirea obstacolelor, perseverenţa in depăşirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, invingerea proprillor limite fac parte din lupta pentru succes,; este uneori mai grea competiţia eu tine însuţi decăt cu alţii. In spatele succesului şcolar se află renunţări la activităţi plăcute, neliniştea si teama de nereuşită, spectrul eşecului.
Succesul, ca şi opusul său, insuccesul, depind de numeroşi factori social-obiectivi, factori ce ţin de structura individului.
Mediul social-cultural creează ambianta generală a politicii şcolare, fundamentul respectului pentru această instituţie. El creează oportunităţi realizării umane prin şcoală. Mediul familial pregăteşte şi intreţine spiritul de respect pentru şcoală, pregateste şi întretine efortul de invăţare. Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiraţii prosociale, proşcolare, influenţează aspiratiile şcolare şi profesionale.
Factorii interni au o pondere, deosebită in realizarea şcolara si in performanţele recunoscute ca, succes. Starea generală de sanatate condiţionează biologic reuşita în invăţare. Capacităţile intelectuale (perceptive, de memorie, gândire şi imaginaţie) şi abilitatile(deprinderi, aptitudini) sunt cele care determină in cea mai mare măsură înalta performanţă şcolară.
Insuccesul, cu forma sa gravă de ,eşec, inseamnă nereuşită, infrângere sub povara propriei neputinţe sau a greutăţilor exterioare. Insuccesul şi eşecul sunt respinse de societate, de colectivitate, de individ. Ca reacţii faţă de insucces apar dispreţul, dezamăgirea, cumpasiunea care pe, unii ii alină, pe alţii ii umileşte.
Conduita insuccesului este, deplorabilă influenţează in rău ambianţa relaţiilor cu alţii. Atitudinile ce se exprimă din cauza insuccesului a eşecului sunt fie contestatare, de revoltă neputincioasă sau agresivă, fie de resemnare apăsătoare. In mod normal, în favoarea se tinde spre ieşirea din insucces, reabilitatea sau compensarea lui.
Fenomenul negativ persistent cu care se confruntă şcoala este insuccesul. Se reflectă in randamentul deficitar al invăţării, sub nivelul cerinţelor şi obiectivelor şi, uneori sub nivelul propriilor capacităţi. Insuccesul şcolar se manifestă sub două aspecte: rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar şi eşecul şcolar sub două forme: abandon şi repetenţie.
Rămânerea in urmă la invăţătură sau retardul scolar se manifestă prin incapacitatea temporară de a face faţă activitatilor şcolare, incapacitatea sau refuzul de a invăţa, de a nu avea rezultate in concordanţă cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate să inveţe, dar refuza, ii lipseşte motivaţia. Retardul este de scurtă durată, explcat prin dificultăţi temporare - oboseală, stare de boală, după vacanţă, evenirnente stresante din viaţa intima sau de familie; sunt şanse mari de redresare. Retardul poate fi de lungă durată, cu şanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor să-1 ajute, se apropie de o forma a eşecului.
Eşecul şcolar este forma severă a insuccesului şcolar şi se manifestă prin abandon şi prin repetenţie, aceasta este o sancţiune a neindeplinirii obligaţiilor scolare. Insuccesul şcolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale şi profesionale şi asupra relaţiilor de convieţuire cu semenii.
Mediul social-cultural deteriorat în anumite perioade de frământări, convulsii sociale influenţează negativ si politica şcolară şi calitatea organizării pedagogice a instituţiilor de invăţământ. Din acest punct de vedere, mai cu seamă, deficienţele activităţii de predare şi erorile de evaluare au cea mai rnare influenţă negativă asupra randamentului invatarii. Nedreptăţirea frecventă prin notare şi excesele de severitate, blochează şi demobilizează elevul. Evenimentele stresante in viata de familie (boală, divorţ, conflicte), dezinteresul familiei faţă de şcoală si mediul prietenilor ostili şcolii influenţează negativ atitudinile faţă de obligaţiile şcolare.
Factorii interni au un rol ,esenţial in exprimarea refuzului de a invăţa. Bolile acute şi, cronice, perioadele de convalescenţă, intrerup ritmul invăţării. Lacunele instalate împiedica recuperarea retardului. Deficienţele intelectuale, aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.
Cauzele obiective derivă din factorii externi, ponderea cea mai mare având-o cauzele generate de organizarea şcolară, programe încărcate, orare incorect intocmite, lipsa de pregătire şi experienţă a profesorilor, lipsa lor de tact, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale şi temperamentale, erorile de evaluare. Derutează în activitatea de învăţare neinţelegerile dintre profesori, conducerea incompetentă a clasei şi a şcolii.
Mediul familial este o altă sursă a cauzelor insuccesului şcolar: condiţiile precare de viaţă, atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a părinţilor faţă de şcoală, atmosfera incordată de neinţele¬geri şi conflict, poziţia defavorabilă între fraţi .
Cauzele subiective ţin de structura biopsihică a elevului. Sănătatea afectată de boli cronice şi acute (respiratorii, circulatoril, digestive, nervoase, psihice), de perturbări ale fazelor de maturizare pubertară si adolescentină împiedică reuşita şcolară. Indispoziţia provocată de oboseala provenită din suprasolicitare şi subsolici¬tare impiedică angajarea în efortul învăţării.
Structura biopsihică a elevului afectată de deficienţe intelectuale (atenţie, memorie, gândire), afective (hiperemotivitate, apatie, nevroze, psihoze), tulburări de comportarnent (instabilitate psihomotorie, delincvenţă), deteriorează mediul clasei şi deviază preocupările de invăţare.
In fenomenul complex a insuccesului şcolar cauzele devin efecte si efectele devin cauze. Tulburările de comportament şi personalitate sunt cauză şi efecte a inaceptării realităţii şcolare, a inacceptării obligatiilor şcolare. Terapia preventivă şi curativă au ca punct de plecare depistarea cauzelor, eliminarea sau diminua¬rea acţiunii lor.
Frecventa cu care se produce ,,esecul scolar" in institutiile de invatamant si, mai ales, aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate sa-l dobandeasca adeseori ne determine sa-l privim cu toata responsabilitatea. Un esec scolar cronicizat este periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si va ajunge sa dezvolte o teama de esec, cat si in plan social, fiindca un esec scolar permanentizat „stigmatizeaza", induce o marginalizare sociala a elevului in cauza (respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesionala autentica si la exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).
Dintre indicatorii care sunt utilizati de obicei pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar, mentionam:
a) Un esec scolar de tip cognitiv, care se refera la nerealizare de catre elevii in cauza a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta niveluri scazute de competenta la elevii respective provocand rezultate slabe la examene si concursuri scolare, respectiv corigente, repetentie. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelectuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational, de genul:
Se poate observa din cele expuse mai sus cu privire la cele doua tipuri de esec ca acestea au ca numitor comun notiunea de ineficienta. Daca acceptam ideea ca, in plan psihologic, eficienta consta in depasirea si rezolvarea contradictiilor interne dintre solicitarile obiective, impuse din exterior, si starea de dezvoltare psihica la care a ajuns elevul, atunci putem defini insuccesul scolar ca acea situate care exprima gradul de inadecvare dintre nivelul dezoltarii psiho-fizice a elevului si solicitarile obiective ce i se adreseaza in procesul de invatamant.
Desigur, in evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam in considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci cand el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci cand situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine: de exemplu, o amplitudine redusa, atunci cand insuccesul se manifesta doar in raport cu anumite materii sau sarcini de invatamant, ca expresie a lipsei de interes si de inclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii. Acest insucces partial, daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta a elevilor in cauza sau la examene restante. Cand esecul vizeaza toate materiile de invatamant, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobandeste un caracter generalizat. Un astfel de elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta, aversiune fata de invatatura si dispret fata de autoritatea scolara in general, iar in clasa perturba orele prin tachinarea colegilor si realizarea unor glume de prost gust (bufonerie). Trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca, pe langa aceste situatii de esecuri reale, exista in realitatea scolara si numeroase situatii de false esecuri scolare, sau incercari de exagerare ori diminuare de catre unii elevi a nereusitelor lor de moment. Aceste situatii evidentiaza faptul ca insuccesul scolar reprezinta, in mare masura, o notiune subiectiva, deoarece autoaprecierea negativa si neincrederea manifestata in propriile capacitati sunt atitudini care pot influenta formarea rapida a impresiei de incompetenta personala sau de nereusita in raport cu sarcina propusa. Astfel, timizii autentici, indecisii, resemnatii apreciaza, de obicei, in mod exagerat dificultatea sarcinilor scolare de moment, considerandu-le chiar de netrecut, deoarece nu au incredere in propriile posibilitati de actiune. Cel mai mic esec inregistrat ii determina pe acesti elevi sa se devalorizeze si mai mult si sa dezvolte o teama de esec, pe care-l vor privi ca pe o fatalitate.
Faptul ca esecul scolar reprezinta, in mare masura, un fenomen subiectiv reiese si din urmatoarea situatie: acelasi rezultat obtinut de doi elevi poate fi considerat de catre unui din acestia ca un succes, iar de celalalt ca un esec. Acest lucru depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel, pentru un elev mai putin ambitios si care este constient de faptul ca dispune de capacitati intelectuale mai modeste, nota 7 este apreciata ca fiind foarte buna, in timp ce pentru un elev orgolios, supramotivat, aceasta nota reprezinta un regres (o deceptie).
Aceste aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul ca el are un pronuntat caracter individual, depinzand nu numai de factori obiectivi exteriori, ci si de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele, il obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub aspect psihologic, pentru a intelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi sa fie in permanenta nemultumiti in raport cu sine si sa se considere in situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze frecvent intr-un mod pozitiv si sa aprecieze ca sunt intr-o reala situatie de succes scolar. Esecul scolar trebuie privit, asadar, atat ca un fenomen obiectiv, cat si ca unui subiectiv (sau individual). El nu poate fi definit si inteles corect decat din aceasta dubla perspective: cea a factorilor scolari (sau educativi), care apreciaza esecul scolar ca pe un rabat de la exigente si normele scolare asa cum sunt ele stipulate in programele si in legislatia scolara; si cea a elevului care vine cu o anumita determinare (motivare) in activitate si cu criterii individuale de apreciere a rezultatelor obtinute in invatare. Daca se va lua in considerare doar ceea ce scoala apreciaza ca fiind un esec scolar si se va neglija aspectul subiectiv al acestuia, respectiv ceea ce elevul in cauza apreciaza ca fiind un succes sau un esec, atunci, ca profesori, putem risca sa privim pe un elev anume ca fiind ramas in urma la invatatura, in timp ce el nu are aceasta convingere. Si invers: sa apreciem ca bune rezultatele unui elev, in raport cu sine si cu rezultatele sale scolare. Credem ca este necesar un proces de ajustare reciproca intre cei doi factori in aprecierea esecului scolar: elevul sa fie ajutat sa cunoasca in termeni cat mai clari ce inseamna in fond a ramane in urma la invatatura, sa i se prezinte, cu alte cuvinte, acele incompetente intelectuale si deprinderi gresite care nu asigura o intelegere si o folosire adecvata (eficienta) a informatiilor; iar profesorul sa faca efortul de a cunoaste lumea subiectiva a elevului, indeosebi: sensul pe care acesta il da cunoasterii si reusitei scolare; nivelul de aspiratii si de expectante in raport cu sine; interesul privind formarea sa profesionala viitoare; criteriile pe care le foloseste in aprecierea rezultatelor scolare. In absenta acestui feed-back informational, responsabilitatea producerii si amplificarii esecului scolar va fi mereu pasata de la profesor la elev, ca o minge de volei care, neputand sa ramana suspendata deasupra plasei, va cadea, pana la urma, de o parte sau de alta a terenului de joc. De asemenea, masurile psihopedagogice recuperatorii preconizate de scoala vor avea un caracter unilateral, cu adresabilitate numai la elev, fara o incercare consistenta din partea profesorilor de a-si evalua activitatea.
Realitalile scolare arata ca "esecul scolar" cunoaste, de regula, un proces evolutiv in cadrul caruia se pot distinge mat multe etape: astfel, dupa o etapa de debut urmeaza, de obicei, o etapa de acumulari, care poate culmina, in anumite imprejurari, cu o etapa de stabilizare (de cronicizare) a esecului.
Prevenirea insuccesului şcolar şi a consecinţelor lui are punct de pornire organizarea procesului de invăţământ pe criterii ştiinţifice, psihologice şi pedagogice. Distribuirea corectă a elevilor pe clase, asigurarea cu manuale şi rechizite, orar judicios reprezintă condiţiile elementare ale invăţării şcolare. Climatul stenic, stimulativ, din clasă se creează prin acţiunea plina de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin acţiunea lor unitara.
Activitatea didactică propriu-zisă, de inaltă competenţă ştiinţifică, metodică şi psihopedagogică oferă suportul angajării elevilor in efortul invăţării. Este necesar să se realizeze in fapt diferenţierea şi individualizarea invăţării, asigurăndu-se şanse de reuşită (succes) tuturor elevilor. Evaluarea rezultatelor invăţării trebuie se facă sistematic, cu maximum de obiectivitate. Solicitările şcolare să fie echilibrate, să se prevină suprasolicitarea şi subsolicitarea. Colaborarea sistematică şi cu tact cu familia prin convorbiri şi lectorate pentru părinţi previne atitudinile de rezistenţă faţa de obligaţiile şcolare. Supravegherea stării de sănătate şi a modului cum se implineşte maturizarea la vărstele pubertăţii şi adolescenţei previn instalarea inapetenţei pentru invăţare.
Cand prevenirea este ineficientă şi fenomenul insuccesului se instalează trebuie să se stabilească planuri de intervenţie terapeutică. Să se corecteze deficienţele procesului, de invăţământ, sa se intervină in familie, familia să devină o aliată a şcolii pentru corectarea handicapului şcolar.
Practica meditaţiilor şi a consultaţiilor convinge elevul de unele intenţii ale profesorului. Intervenţia terapeutică asupra elevului marcat de handicapul şcolar, de insucces, se desfăşoară in timp. Cunoaşterea şi incurajarea elevului prin antrenarea in activităţi, care-1 interesează şi prin care se poate valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul căruia se poate acţiona in favoarea redresării handicapului şcolar.
Diferenţierea invăţării prin programe cu grade treptate de dificultate şi prin procedee didactice adecvate constituie una dintre soluţiile cele mai sigure de profilaxie şi de terapie a insuccesului scolar.
Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate diferite, prin folosirea fişelor de muncă independentă limitează aria de gravitate a insuccesului şcolar.
Munca in echipe favorizează colaborarea si utilizarea de sine a fiecărui membru după capacităţile lui. Activitatea psihopedagogică de orientare şcolară şi profesională pentru examinarea corectă a opţiunilor previne neşansa insuccesului şi a eşecului şi favorizează adaptarea şcolară.
Activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiala si individualizata a elevilor aflati in situatie de esec scolar. Punerea in aplicare a unor astfel de strategii necesita insa o buna cunoastere a particularitatilor psihologice individuale si de varsta ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultaii scolare sau a unor compensari eficiente. In sens pedagogic, individualizarea presupune doua tendinte complementare: pe de o parte, asigurarea unei inde-pendente mai mari a elevului in activitatea de invatare, iar pe de alta parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate, in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Variatiile mari de ritm intelectual si de stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive care exista intre elevi, impun intr-adevar actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare (de lucru). Poate ca nimeni n-a exprimat mai sugestiv decat Emile Planchard acest desiderat al individualizarii pedagogice: »Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata".
Un rol important in obtinerea succesului scolar il are sistemul de recompense (intariri) si de pedepse. Este cunoscut mecanismul conditionarii operante, studiat de reprezentanti ai scolii « comportamentiste": daca un anumit tip de comportament este in mod consecvent urmat de recompensa, comportamentul respectiv are o mai mare probabilitate de a se produce din nou. Si invers: comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta cu o frecventa mai mica. Conditionarile negative iau adesea, in scoala si in familie, forma ,,nerecompensarii frustrante" : este cazul, de exemplu, al acelui elev ramas in urma la invatatura care depune, la un moment dat, eforturi evidente pentru a-si imbunatati prestatia scolara, dar care se demobilizeaza ulterior, deoarece eforturile lui bine intentionate nu sunt urmate de recompensele asteptate (de exemplu: laude, incurajari din partea parintilor sau a profesorilor).In folosirea sistemului de recompense si de pedepse trebuie sa alegem un moment optim. In acest sens, Mowrer a constatat ca, daca o persoana se angajeaza in realizarea unui comportament indezirabil (de exemplu, in cazul unui elev, copiatul la teze) ce conduce la un beneficiu (avantaj) imediat mic, dar la o pedeapsa ulterioara mare (in cazul descoperirii faptei), beneficiul, desi mic, poate fi suficient pentru mentinerea comportamentului respectiv. Sau situatia inversa:o pedeapsa imediata mica poate duce la renuntarea realizarii unui anumit tip de comportament, chiar daca aceasta ar conduce pe terment lung la obtinerea unei recompense considerabile. Realitatea acestor fapte impune adoptarea unor masuri educative adecvate, care sa valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau a pedepselor. Astfel este necesara fixarea unor obiective intermediare, clare si precise, atunci cand ne propunem atingerea unui obiectiv final indepartat in timp. De asemenea, in stransa legatura cu aceste obiective intermediare, trebuie sa recurgem la realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevului respectiv, care vor avea drept efect intarirea motivatiei pozitive a elevilor respectivi fata de activitatea lor de invatare.Realitatile scolare curente arata, ca succesul scolar are o pronuntata dimensiune intelectuala si motivationala, el neputand fi obtinut de un elev care nu si-a dezvoltat judecata critica, nu si-a format deprinderi de lectura personala si care nu are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri sau explicatii noi. Un elev pasiv, dezinteresat sau neobisnuit sa gandeasca si sa discute logic nu dispune in fond de acele premise psihologice (sau instrumente operationale) care alcatuiesc substanta activitatii intelectuale de invatare.
Este stiut ca insuccesul scolar este foarte strans legat de nivelul motivatiei activitatii. Se constata, in acest sens, ca unii elevi prezinta o fluctuatie ingrijoratoare a acestui nivel, fapt care-i ridica problema asigurarii de catre elevii in cauza a unui prag optimal al motivatiei in activitate. Acest prag este numit optimal, deoarece el evita cele doua extreme ale motivatiei la care recurg unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristica persoanelor orgolioase (vanitoase), la care expectantele (asteptarile) cu privire la rezultatele pe care le vor obtine sunt intotdeauna exagerate, fapt care le determina sa-si propuna obiective care intrec de regula propriile posibilitaii si capacitati de a le realiza, iar pe de alta parte, submotivarea, proprie persoanelor neincrezatoare in ele insele, care, de teama inregistrarii unui esec, isi fixeaza obiective (sau performante) care se afla cu mult sub nivelul posibilitatilor si a capacitatilor lor psihice reale. Si o extrema, si cealalta sunt la fel de periculoase pentru elevi: dorintele sau expectantele exagerate sunt urmate, de regula, de esec si, implicit, de puternice deceptii sau suferinte care vor influenta in mod negativ performantele viitoare. Dar nici mentinerea persoanei numai la un nivel de aspiratii usor accesibil nu este recomandabila, deoarece acest fapt echivaleaza, in general, cu stagnarea activitatii si a performantelor. Faptele scolare curente releva influenta pozitiva pe care o are asupra performantelor un nivel de aspiratii sau de expectante usor superior fata de posibilitatile psihice de moment: un astfel de nivel va avea darul de a determina, o data cu treptata ridicare a stachetei (sau a expectantei), si o dezvoltare progresiva a capacitatilor proprii. Nivelul optim de aspiratii sau de expectante exclude, asadar, atat decalajele in minus fata de posibilitati, cat si fixarea nivelului de aspiratii la un prag exagerat de inalt, in raport cu dificultatile sarcinii de moment sau cu posibilitatile proprii de realizare a celor propuse. Acest nivel optim al motivatiei poate fi asigurat prin realizarea de catre elevi a unor aprecieri realiste atat cu privire la dificultatea performantelor atinse, cat si cu privire la posibilitatile proprii de a le indeplini.
Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar sunt dependente, in mare masura, si de atitudinile de expectanta ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Este cunoscut, astfel, faptul ca expectantele scazute ale profesorilor si parintilor, derivate din neincrederea manifestata in posibilitafile elevului, determina nu numai o subsolicitare a capacitatilor acestuia, care va intra astfel intr-o situatie de criza informationala, dar prezinta si pericolul formarii la elevul in cauza a unui sentiment ai neputintei, a unui sentiment de inferioritate, care-l va face sa coboare tot mai mult expectantele in raport cu sine. Altfel spus, asteptarile scazute ale unui parinte sau profesor in raport cu un elev vor avea ca efect mobilizarea a foarte putine resurse din partea elevului respectiv, marind astfel probabilitatea esecului si fixand, totodata, sentimentul ineficientei personale. Dar si suprasolicitarea, derivata din expectante exagerate in raport cu un elev, este la fel de periculoasa. Fenomenul suprasolicitarii este periculos, deoarece genereaza, mai devreme sau mai tarziu, stari subiective penibile, specifice oboselii cronice. Pentru astfel de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protectie afectiva generala a elevului. Acesta va fi ajutat sa-si organizeze cat mai bine timpul zilnic de lucru, acordand atentie ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de a altema activitatile abstracte cu cele recreative, pentru a crea astfel conditiile necesare realizarii unor fenomene compensatorii la nivelul activitatii corticale.
Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze simultan restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala si de familie, cat si modificari in trasaturile individuale, de personalitate, ale elevului.
Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:
Programul de intervenţie personalizat (P.I.P.), este o tehnică de planificare şi coordonare, ca şi planul de servicii personalizat (P.S.P.). Amândouă fac ca individul să aibă o viziune cât mai completă a nevoilor sale; asigură continuitatea, complementaritatea şi calitatea serviciilor, ca răspuns la diversele sala cerinţe. P.I.P. constituie o parte a P.S.P., el este o tehnică de lucru permanent pentru unul sau mai mulţi membrii ai echipei, care îşi coordonează intrvenţiile în dirtecţia realizării scopurilor stabilite în P.S.P., pentru persoana respectivă.
Programul de intervenţie trebuie să specifice:
Programul de intervenţie personalizat şi planul serviciilor personalizat sunt două tehnici diferite, ele având funcţii diferite. În timp ce planul serviciilor fixează obiectivele generale şi stabileşte priorităţile pentru a răspunde necesităţilor globale ale individului, programul de intervenţie precizează modalităţile de intervenţie, prin care se ating scopurile vizate. Deoarece planul serviciilor vizează satisfacerea ansamblului cerinţelor individului, câmpul său de aplicare este foarte larg. Câmpul de aplicare a programului de intervenţie se limitează la un singur scop de dezvoltare şi învăţare a acestuia.
Ca atare planurile serviciilor se desfăşoară un timp mai îndelungat, faţă de programele de intervenţie care constituie doar o etapă sau o parte a întregului. Pentru a elabora un plan de servicii ce înglobează mai multe domenii, trebuie constituită o echipă interdisciplinară în timp ce pentru realizarea unui program de intervenţie este necesară o echipă restrânsă. Ea se compune doar din persoane calificate. De exemplu, logopezii vor stabili un program de intervenţie în domeniul lor de activitate. Acolo unde se încheie planul serviciilor, prinde viaţă programul de intervenţie.
Elementele programului de intervenţie personalizată
Programul de intervenţie personalizat se compune din mai multe elemente:
Prima etapă a unui program de intervenţie personalizat constă în elaborarea obiectivelor învăţării, care sunt mai specifice şi mai precise decât scopurile.
Fiecare acţiune face obiectul enunţului uniu obiectiv. Un enunţ al obiectivului învăţării conţine descrierea comportamentului reprezentativ al achiziţiei vizate, descrierea condiţiilor de realizare a comportamentului, pragul minim de reuşită pe scara achiziţiilor.
Planul de interventie personalizat reprezinta ansamblul masurilor sau actiunilor necesare care trebuiesc luate in vederea depasirii sau rezolvarii situatiei de criza sau dificultate in care persoana se afla sau s-a aflat la un moment dat.
Planul de intervenţie cuprinde totalitatea modalităţilor de realizare a obiectivelor de intervenţie. Intervenţia în cadrul şedinţelor de consiliere se focalizează pe dezvoltarea unor abilităţi comune unui grup de clienţi. Etapele formulării planului de intervenţie sunt:
Evaluarea intervenţiei vizează modificarea cunoştinţelor, atitudinilor şi abilităţilor. Se realizează prin: chestionare de atitudini si abilitati ; grile de observare comportamentala, grila de autoevaluare comportamentala ,etc.
MODEL
Elev:
Şcoala:
Clasa : a II-a
Învăţător :
Profesor itinerant:
Plan de interventie personalizat ( P.I.P.)
Disciplina: limba română
Obiective pe termen lung :
Obiective pe termen scurt :
Strategii didactice folosite : explicatia verbala, conversatia euristica, exercitiul lingvistic;
Material didactic folosit: Abecedar, manualul de lb. romana-cl. a-II-a, fise de lucru;
Perioada de interventie:
Evaluare:
Evaluare orală:
Evaluare scrisă:
Consilierea este un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relaţie asigură exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă şi oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattern-uri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
Prin procesul de consiliere se poate ajunge la o înţelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoţionale care asigură şansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.
Consilierea asigură asistenţa individului în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi, îl sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziei. În consiliere s-au conturat patru direcţii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluţiei sale: intervenţia în situaţii de criză, intervenţia ameliorativă, prevenţia, intervenţia formativă şi de dezvoltare .
Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Consilierea individuală se desfăşoară în şedinţe care oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.
Consilierea de grup presupune o relaţionare a consilierului cu un grup ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experienţa şi cunoştinţele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileşte o reţea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele şi planurile de clarificare a situaţiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacţiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar şi a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă, se clarifică dorinţe, nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului. Obiectivele consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şi abilităţi, de a-şi forma atitudini constructive.
Scopurile consilierii au în vedere:
Deoarece consilierea educaţională este un proces complex, acest proces se va derula urmând anumite etape şi tehnici specifice în funcţie de problema şi personalitatea celui consiliat.
Etapa iniţială în consiliere presupune stabilirea unei relaţii efective între consilier şi elev. Stabilirea acestei relaţii este absolut necesară pentru a se produce schimbări pozitive. Numai acceptarea şi încrederea oferită de o astfel de relaţie asigură acest lucru. Formularea scopurilor împreună privind schimbări comportamentale, dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziei şi eliminarea gândurilor negative este de asemenea un pas care trebuie realizat. În această etapă este foarte important ca elevul să primească semnale că este acceptat aşa cum este el, cu problemele pe care le are. Acest lucru este indispensabil pentru continuarea procesului de consiliere. Tot în această etapă sumarizarea are un rol deosebit: împreună se evidenţiază elementele esenţiale, rămân în centrul atenţiei aspectele principale putându-se întrezări de acum anumite opţiuni.
Etapa secundară în consiliere va progresa cu asistarea copilului pentru a-şi dezvolta interesele sociale, de cooperare şi comunicare cu ceilalţi. Se va pune accent pe ajutorul oferit copilului să se cunoască şi să se autoevalueze. Se va asigura atmosfera caldă şi empatia, fără să fie excluse interpretările şi confruntarea constructivă. În această etapă se va putea utiliza ca tehnică de lucru informarea, acest lucru însemnând că foarte multe informaţii vor fi dirijate de la consilier spre copil. Totodată utilizarea sugestiei poate fi de un real folos pentru elev. Se pot sugera eventuale opţiuni care se vor adăuga la cele deja identificate de copil şi chiar modalităţi, căi care pot fi luate în discuţie. Tehnica adresării întrebărilor este utilă deoarece poate ajuta mult în modul de a vedea lucrurile şi de a scoate în evidenţă anumite aspecte care altfel ar putea rămâne în umbră .
Etapa finală a consilierii va pune accentul pe dirijarea atenţiei copilului spre acte şi comportamente constructive. Vor fi învăţate proceduri specifice, dezvoltate planuri de acţiune începând cu cele mai simple şi până la cele mai complexe în vederea adoptării unui nou comportament. În această etapă confruntarea va asigura sprijin acordat copiilor pentru asumarea propriei responsabilităţi. Încurajarea este una din cele mai bune mijloace de a ajuta copilul să-şi realizeze nevoile şi să-şi asimileze noi comportamente.
Aria de consiliere educaţională se desfăşoară pe 3 compartimente:
Consilierea educaţională este realizată de către specialişti formaţi în domeniul psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei sau sociologiei care îşi desfăşoară activitatea la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi în Cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică.
Orientarea şcolară si profesională trebuie să se facă in funcţie de individ si de cerinţele societăţii.
Orientarea şcolară si profesională se cere să fie privită in totalitatea componentelor ei structurale: cunoaşterea elevilor, pregătirea lor psihologică pentru autocunoaştere plauzibilă; informarea asupra domeniilor de activitate, asupra grupelor de profesiuni înrudite, asupra diversitătii profesiunilor şi asupra profilurilor de licee, scoli profesionale şi asupra celor postliceale; instruirea profesiona incipientă; stabilizarea aspiraţiilor si cristalizarea opţiunilor privind drumul urmat in viaţă; cultivarea unor interese, înclinaţii şi aptitudini speciale.
Pregătirea tineretului pentru opţiunea profesională trebuie să aibă in vedere următoarele :
A fost determinatä la nivelul societatii de tendintele de mecanizare, automatizare, cibernetizare ale economiei care au dus la necesitatea ridicarii, calificarii si specializarii profesionale.
La nivelul scolii, reformele invatamintului, care in esenta au condus la intilnirea dintre pregatirea teoretica si pregatirea practic-productivä, au raspuns necesitatilor economico-sociale.
Astfel, pentru a fi eficientä consilierea profesionala trebuie sä indeplineasca urmatoarele conditii:
XV. Succesul şi insuccesul şcolar: cauze şi forme de manifestare. Strategii de abordare psihopedagogică a dificultăţilor în învăţarea şcolară. Programe de intervenţie personalizată. Asistenta psihopedagogica in scoala. Aplicaţii.
1. Succesul si insucesul scolar
2. Strategii de abordare psihopedagogica a dificultatilor in invatarea scolara
3. Asistenta psihopedagogica in scoala
1. Succesul şi insuccesul şcolar: cauze şi forme de manifestare.
Evaluarea rezultatelor muncii scolare evidentiaza valoarea, nivelul, performantele si eficienta eforturilor depuse de toti factorii educationali si randamentul muncii de invatare. Randamentul muncii scolare e evidentiat de rezultatele calitative la invatare ale elevilor. Randamentul scolar include evaluarea rezultatelor obtinute sub toate laturile personalitatii elevului, ca si ale intregului proces instructiv–educativ al institutiei scolare, inclusiv eficienta pregatirii si invatamantului in plan social.
Randamentul scolar priveste succesele si insuccesele scolare.
Succesele scolare includ : procent relativ mare de promovabilitate, cu note bune si foarte bune ( 7-10), rezultatele practice de calitate si eficienta capacitatii intelectuale, moral–cetatenesti si profesionale ale elevilor de nivel ridicat si in concordanta cu cerintele contemporane (adaptabilitate, creativitate), respectand disciplinele invatarii scolare, integrarea socio- profesionala eficienta si imediat dupa absolvirea institutiei de invatamant.
Insuccesele scolare includ in general urmatoarele : numar mare de corigente, numar mare de repetenti, de exmatriculati, de abandonuri scolare, numar mare de elevi sanctionati, multe note sub 5 in timpul anului scolar, integrarea socio – profesionala slaba etc.
Conditii ale unui randamentul scolar bun: nivelul si calitatea continutului invatare, calitatea pregatirii profesionale, calitatea metodelor si mijloacelor de predare–invatare, modul de organizare a timpului liber al elevilor, motivatia invatare, calitatea relatiei profesor-elev, existenta conditiilor de studiu (laboratoare, cabinete, biblioteci, material didactic), calitatea influentei educatiei, ale factorilor educatori (familie, mass-media, organizatii de tineret ), a sanatatii elevilor, a calitatii evaluarii cunostintelor.
Succesul are o primă accepţiune — aceea de reuşită, desi nu orice reuşită este un ,succes. O altă accepţiune asociată este, victoria în competiţie.
Succesul este rezultatul autorealizării de,sine, cu eforturi mari cu sacrificii, cu muncă asiduă, din trebuinţa de autoexprimare si autorealizare, din trebuinţa de prestigiu
Succesul şcolar este recunoaşterea capacităţii de exprimare, prin performanţele învăţării, valorificându-se la maximum capacităţile si disponibilităţile biopsihice. Succesul şcolar se manifestă prin rezultate maxime la examene, ,concursuri, olimpiade. Succesul şcolar presupune obligatori-u conduita scopului, cunoaşterea de sine, conştientizarea forţelor, mobilizarea în depăşirea obstacolelor, perseverenţa in depăşirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, invingerea proprillor limite fac parte din lupta pentru succes,; este uneori mai grea competiţia eu tine însuţi decăt cu alţii. In spatele succesului şcolar se află renunţări la activităţi plăcute, neliniştea si teama de nereuşită, spectrul eşecului.
Succesul, ca şi opusul său, insuccesul, depind de numeroşi factori social-obiectivi, factori ce ţin de structura individului.
Mediul social-cultural creează ambianta generală a politicii şcolare, fundamentul respectului pentru această instituţie. El creează oportunităţi realizării umane prin şcoală. Mediul familial pregăteşte şi intreţine spiritul de respect pentru şcoală, pregateste şi întretine efortul de invăţare. Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiraţii prosociale, proşcolare, influenţează aspiratiile şcolare şi profesionale.
Factorii interni au o pondere, deosebită in realizarea şcolara si in performanţele recunoscute ca, succes. Starea generală de sanatate condiţionează biologic reuşita în invăţare. Capacităţile intelectuale (perceptive, de memorie, gândire şi imaginaţie) şi abilitatile(deprinderi, aptitudini) sunt cele care determină in cea mai mare măsură înalta performanţă şcolară.
Insuccesul, cu forma sa gravă de ,eşec, inseamnă nereuşită, infrângere sub povara propriei neputinţe sau a greutăţilor exterioare. Insuccesul şi eşecul sunt respinse de societate, de colectivitate, de individ. Ca reacţii faţă de insucces apar dispreţul, dezamăgirea, cumpasiunea care pe, unii ii alină, pe alţii ii umileşte.
Conduita insuccesului este, deplorabilă influenţează in rău ambianţa relaţiilor cu alţii. Atitudinile ce se exprimă din cauza insuccesului a eşecului sunt fie contestatare, de revoltă neputincioasă sau agresivă, fie de resemnare apăsătoare. In mod normal, în favoarea se tinde spre ieşirea din insucces, reabilitatea sau compensarea lui.
Fenomenul negativ persistent cu care se confruntă şcoala este insuccesul. Se reflectă in randamentul deficitar al invăţării, sub nivelul cerinţelor şi obiectivelor şi, uneori sub nivelul propriilor capacităţi. Insuccesul şcolar se manifestă sub două aspecte: rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar şi eşecul şcolar sub două forme: abandon şi repetenţie.
Rămânerea in urmă la invăţătură sau retardul scolar se manifestă prin incapacitatea temporară de a face faţă activitatilor şcolare, incapacitatea sau refuzul de a invăţa, de a nu avea rezultate in concordanţă cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate să inveţe, dar refuza, ii lipseşte motivaţia. Retardul este de scurtă durată, explcat prin dificultăţi temporare - oboseală, stare de boală, după vacanţă, evenirnente stresante din viaţa intima sau de familie; sunt şanse mari de redresare. Retardul poate fi de lungă durată, cu şanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor să-1 ajute, se apropie de o forma a eşecului.
Eşecul şcolar este forma severă a insuccesului şcolar şi se manifestă prin abandon şi prin repetenţie, aceasta este o sancţiune a neindeplinirii obligaţiilor scolare. Insuccesul şcolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale şi profesionale şi asupra relaţiilor de convieţuire cu semenii.
Mediul social-cultural deteriorat în anumite perioade de frământări, convulsii sociale influenţează negativ si politica şcolară şi calitatea organizării pedagogice a instituţiilor de invăţământ. Din acest punct de vedere, mai cu seamă, deficienţele activităţii de predare şi erorile de evaluare au cea mai rnare influenţă negativă asupra randamentului invatarii. Nedreptăţirea frecventă prin notare şi excesele de severitate, blochează şi demobilizează elevul. Evenimentele stresante in viata de familie (boală, divorţ, conflicte), dezinteresul familiei faţă de şcoală si mediul prietenilor ostili şcolii influenţează negativ atitudinile faţă de obligaţiile şcolare.
Factorii interni au un rol ,esenţial in exprimarea refuzului de a invăţa. Bolile acute şi, cronice, perioadele de convalescenţă, intrerup ritmul invăţării. Lacunele instalate împiedica recuperarea retardului. Deficienţele intelectuale, aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.
Cauzele obiective derivă din factorii externi, ponderea cea mai mare având-o cauzele generate de organizarea şcolară, programe încărcate, orare incorect intocmite, lipsa de pregătire şi experienţă a profesorilor, lipsa lor de tact, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale şi temperamentale, erorile de evaluare. Derutează în activitatea de învăţare neinţelegerile dintre profesori, conducerea incompetentă a clasei şi a şcolii.
Mediul familial este o altă sursă a cauzelor insuccesului şcolar: condiţiile precare de viaţă, atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a părinţilor faţă de şcoală, atmosfera incordată de neinţele¬geri şi conflict, poziţia defavorabilă între fraţi .
Cauzele subiective ţin de structura biopsihică a elevului. Sănătatea afectată de boli cronice şi acute (respiratorii, circulatoril, digestive, nervoase, psihice), de perturbări ale fazelor de maturizare pubertară si adolescentină împiedică reuşita şcolară. Indispoziţia provocată de oboseala provenită din suprasolicitare şi subsolici¬tare impiedică angajarea în efortul învăţării.
Structura biopsihică a elevului afectată de deficienţe intelectuale (atenţie, memorie, gândire), afective (hiperemotivitate, apatie, nevroze, psihoze), tulburări de comportarnent (instabilitate psihomotorie, delincvenţă), deteriorează mediul clasei şi deviază preocupările de invăţare.
In fenomenul complex a insuccesului şcolar cauzele devin efecte si efectele devin cauze. Tulburările de comportament şi personalitate sunt cauză şi efecte a inaceptării realităţii şcolare, a inacceptării obligatiilor şcolare. Terapia preventivă şi curativă au ca punct de plecare depistarea cauzelor, eliminarea sau diminua¬rea acţiunii lor.
Frecventa cu care se produce ,,esecul scolar" in institutiile de invatamant si, mai ales, aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate sa-l dobandeasca adeseori ne determine sa-l privim cu toata responsabilitatea. Un esec scolar cronicizat este periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si va ajunge sa dezvolte o teama de esec, cat si in plan social, fiindca un esec scolar permanentizat „stigmatizeaza", induce o marginalizare sociala a elevului in cauza (respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesionala autentica si la exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).
Dintre indicatorii care sunt utilizati de obicei pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar, mentionam:
- abandonarea precoce a scolii;
- decalaj intre potentialul personal si rezultate;
- parasirea scolii fara o calificare;
- incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice;
- esecul la examenele finale (sau de concurs);
- inadaptarea scolara etc.
a) Un esec scolar de tip cognitiv, care se refera la nerealizare de catre elevii in cauza a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta niveluri scazute de competenta la elevii respective provocand rezultate slabe la examene si concursuri scolare, respectiv corigente, repetentie. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelectuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational, de genul:
- - un nivel foarte scazut de aspiratii si de expectante in raport cu activitatea scolara si cu propriul eu;
- - reduse disponibiliti voluntare (de vointa) necesare formularii obiectivelor de invatare si depasirii obstacolelor (dificultatilor) care apar in mod inerent pe parcursul activitatii de invatare;
- - absenta unor deprinderi de munca sistematica si a obisnuintei elevului de a-si autoevalua rezultatele scolare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de scoala;
- - insuficiente la nivelul operatiilor logic-abstracte ale gandirii, de tipul: incompetenta de limbaj (a raspunde concis, sau intr-o forma dezvoltata, la intrebarile profesorului);
- incapacitatea de a relationa informatiile (de a le pune in contexte variate si flexibile);
- absenta unui mod dialectic de gandire, care sa alterneze judecatile pro si contra;
- slaba capacitate de concretizare a unui fenomen sau principiu invatat la ore;
- incapacitatea realizarii unui demers ipotetico-deductiv, necesar formularii unor concluzii sau generalizari;
- absenta spiritului critic in gandire, indispensabil manifestarii unor atitudini fata de ideile receptate si formularea unor judecati de valoare proprii.
Se poate observa din cele expuse mai sus cu privire la cele doua tipuri de esec ca acestea au ca numitor comun notiunea de ineficienta. Daca acceptam ideea ca, in plan psihologic, eficienta consta in depasirea si rezolvarea contradictiilor interne dintre solicitarile obiective, impuse din exterior, si starea de dezvoltare psihica la care a ajuns elevul, atunci putem defini insuccesul scolar ca acea situate care exprima gradul de inadecvare dintre nivelul dezoltarii psiho-fizice a elevului si solicitarile obiective ce i se adreseaza in procesul de invatamant.
Desigur, in evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam in considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci cand el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci cand situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine: de exemplu, o amplitudine redusa, atunci cand insuccesul se manifesta doar in raport cu anumite materii sau sarcini de invatamant, ca expresie a lipsei de interes si de inclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii. Acest insucces partial, daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta a elevilor in cauza sau la examene restante. Cand esecul vizeaza toate materiile de invatamant, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobandeste un caracter generalizat. Un astfel de elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta, aversiune fata de invatatura si dispret fata de autoritatea scolara in general, iar in clasa perturba orele prin tachinarea colegilor si realizarea unor glume de prost gust (bufonerie). Trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca, pe langa aceste situatii de esecuri reale, exista in realitatea scolara si numeroase situatii de false esecuri scolare, sau incercari de exagerare ori diminuare de catre unii elevi a nereusitelor lor de moment. Aceste situatii evidentiaza faptul ca insuccesul scolar reprezinta, in mare masura, o notiune subiectiva, deoarece autoaprecierea negativa si neincrederea manifestata in propriile capacitati sunt atitudini care pot influenta formarea rapida a impresiei de incompetenta personala sau de nereusita in raport cu sarcina propusa. Astfel, timizii autentici, indecisii, resemnatii apreciaza, de obicei, in mod exagerat dificultatea sarcinilor scolare de moment, considerandu-le chiar de netrecut, deoarece nu au incredere in propriile posibilitati de actiune. Cel mai mic esec inregistrat ii determina pe acesti elevi sa se devalorizeze si mai mult si sa dezvolte o teama de esec, pe care-l vor privi ca pe o fatalitate.
Faptul ca esecul scolar reprezinta, in mare masura, un fenomen subiectiv reiese si din urmatoarea situatie: acelasi rezultat obtinut de doi elevi poate fi considerat de catre unui din acestia ca un succes, iar de celalalt ca un esec. Acest lucru depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel, pentru un elev mai putin ambitios si care este constient de faptul ca dispune de capacitati intelectuale mai modeste, nota 7 este apreciata ca fiind foarte buna, in timp ce pentru un elev orgolios, supramotivat, aceasta nota reprezinta un regres (o deceptie).
Aceste aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul ca el are un pronuntat caracter individual, depinzand nu numai de factori obiectivi exteriori, ci si de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele, il obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub aspect psihologic, pentru a intelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi sa fie in permanenta nemultumiti in raport cu sine si sa se considere in situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze frecvent intr-un mod pozitiv si sa aprecieze ca sunt intr-o reala situatie de succes scolar. Esecul scolar trebuie privit, asadar, atat ca un fenomen obiectiv, cat si ca unui subiectiv (sau individual). El nu poate fi definit si inteles corect decat din aceasta dubla perspective: cea a factorilor scolari (sau educativi), care apreciaza esecul scolar ca pe un rabat de la exigente si normele scolare asa cum sunt ele stipulate in programele si in legislatia scolara; si cea a elevului care vine cu o anumita determinare (motivare) in activitate si cu criterii individuale de apreciere a rezultatelor obtinute in invatare. Daca se va lua in considerare doar ceea ce scoala apreciaza ca fiind un esec scolar si se va neglija aspectul subiectiv al acestuia, respectiv ceea ce elevul in cauza apreciaza ca fiind un succes sau un esec, atunci, ca profesori, putem risca sa privim pe un elev anume ca fiind ramas in urma la invatatura, in timp ce el nu are aceasta convingere. Si invers: sa apreciem ca bune rezultatele unui elev, in raport cu sine si cu rezultatele sale scolare. Credem ca este necesar un proces de ajustare reciproca intre cei doi factori in aprecierea esecului scolar: elevul sa fie ajutat sa cunoasca in termeni cat mai clari ce inseamna in fond a ramane in urma la invatatura, sa i se prezinte, cu alte cuvinte, acele incompetente intelectuale si deprinderi gresite care nu asigura o intelegere si o folosire adecvata (eficienta) a informatiilor; iar profesorul sa faca efortul de a cunoaste lumea subiectiva a elevului, indeosebi: sensul pe care acesta il da cunoasterii si reusitei scolare; nivelul de aspiratii si de expectante in raport cu sine; interesul privind formarea sa profesionala viitoare; criteriile pe care le foloseste in aprecierea rezultatelor scolare. In absenta acestui feed-back informational, responsabilitatea producerii si amplificarii esecului scolar va fi mereu pasata de la profesor la elev, ca o minge de volei care, neputand sa ramana suspendata deasupra plasei, va cadea, pana la urma, de o parte sau de alta a terenului de joc. De asemenea, masurile psihopedagogice recuperatorii preconizate de scoala vor avea un caracter unilateral, cu adresabilitate numai la elev, fara o incercare consistenta din partea profesorilor de a-si evalua activitatea.
Realitalile scolare arata ca "esecul scolar" cunoaste, de regula, un proces evolutiv in cadrul caruia se pot distinge mat multe etape: astfel, dupa o etapa de debut urmeaza, de obicei, o etapa de acumulari, care poate culmina, in anumite imprejurari, cu o etapa de stabilizare (de cronicizare) a esecului.
2.Strategii de abordare psihipedagogica a dificultatilor in invatarea scolara
Prevenirea insuccesului şcolar şi a consecinţelor lui are punct de pornire organizarea procesului de invăţământ pe criterii ştiinţifice, psihologice şi pedagogice. Distribuirea corectă a elevilor pe clase, asigurarea cu manuale şi rechizite, orar judicios reprezintă condiţiile elementare ale invăţării şcolare. Climatul stenic, stimulativ, din clasă se creează prin acţiunea plina de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin acţiunea lor unitara.
Activitatea didactică propriu-zisă, de inaltă competenţă ştiinţifică, metodică şi psihopedagogică oferă suportul angajării elevilor in efortul invăţării. Este necesar să se realizeze in fapt diferenţierea şi individualizarea invăţării, asigurăndu-se şanse de reuşită (succes) tuturor elevilor. Evaluarea rezultatelor invăţării trebuie se facă sistematic, cu maximum de obiectivitate. Solicitările şcolare să fie echilibrate, să se prevină suprasolicitarea şi subsolicitarea. Colaborarea sistematică şi cu tact cu familia prin convorbiri şi lectorate pentru părinţi previne atitudinile de rezistenţă faţa de obligaţiile şcolare. Supravegherea stării de sănătate şi a modului cum se implineşte maturizarea la vărstele pubertăţii şi adolescenţei previn instalarea inapetenţei pentru invăţare.
Cand prevenirea este ineficientă şi fenomenul insuccesului se instalează trebuie să se stabilească planuri de intervenţie terapeutică. Să se corecteze deficienţele procesului, de invăţământ, sa se intervină in familie, familia să devină o aliată a şcolii pentru corectarea handicapului şcolar.
Practica meditaţiilor şi a consultaţiilor convinge elevul de unele intenţii ale profesorului. Intervenţia terapeutică asupra elevului marcat de handicapul şcolar, de insucces, se desfăşoară in timp. Cunoaşterea şi incurajarea elevului prin antrenarea in activităţi, care-1 interesează şi prin care se poate valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul căruia se poate acţiona in favoarea redresării handicapului şcolar.
Diferenţierea invăţării prin programe cu grade treptate de dificultate şi prin procedee didactice adecvate constituie una dintre soluţiile cele mai sigure de profilaxie şi de terapie a insuccesului scolar.
Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate diferite, prin folosirea fişelor de muncă independentă limitează aria de gravitate a insuccesului şcolar.
Munca in echipe favorizează colaborarea si utilizarea de sine a fiecărui membru după capacităţile lui. Activitatea psihopedagogică de orientare şcolară şi profesională pentru examinarea corectă a opţiunilor previne neşansa insuccesului şi a eşecului şi favorizează adaptarea şcolară.
Activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiala si individualizata a elevilor aflati in situatie de esec scolar. Punerea in aplicare a unor astfel de strategii necesita insa o buna cunoastere a particularitatilor psihologice individuale si de varsta ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultaii scolare sau a unor compensari eficiente. In sens pedagogic, individualizarea presupune doua tendinte complementare: pe de o parte, asigurarea unei inde-pendente mai mari a elevului in activitatea de invatare, iar pe de alta parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate, in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Variatiile mari de ritm intelectual si de stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive care exista intre elevi, impun intr-adevar actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare (de lucru). Poate ca nimeni n-a exprimat mai sugestiv decat Emile Planchard acest desiderat al individualizarii pedagogice: »Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata".
Un rol important in obtinerea succesului scolar il are sistemul de recompense (intariri) si de pedepse. Este cunoscut mecanismul conditionarii operante, studiat de reprezentanti ai scolii « comportamentiste": daca un anumit tip de comportament este in mod consecvent urmat de recompensa, comportamentul respectiv are o mai mare probabilitate de a se produce din nou. Si invers: comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta cu o frecventa mai mica. Conditionarile negative iau adesea, in scoala si in familie, forma ,,nerecompensarii frustrante" : este cazul, de exemplu, al acelui elev ramas in urma la invatatura care depune, la un moment dat, eforturi evidente pentru a-si imbunatati prestatia scolara, dar care se demobilizeaza ulterior, deoarece eforturile lui bine intentionate nu sunt urmate de recompensele asteptate (de exemplu: laude, incurajari din partea parintilor sau a profesorilor).In folosirea sistemului de recompense si de pedepse trebuie sa alegem un moment optim. In acest sens, Mowrer a constatat ca, daca o persoana se angajeaza in realizarea unui comportament indezirabil (de exemplu, in cazul unui elev, copiatul la teze) ce conduce la un beneficiu (avantaj) imediat mic, dar la o pedeapsa ulterioara mare (in cazul descoperirii faptei), beneficiul, desi mic, poate fi suficient pentru mentinerea comportamentului respectiv. Sau situatia inversa:o pedeapsa imediata mica poate duce la renuntarea realizarii unui anumit tip de comportament, chiar daca aceasta ar conduce pe terment lung la obtinerea unei recompense considerabile. Realitatea acestor fapte impune adoptarea unor masuri educative adecvate, care sa valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau a pedepselor. Astfel este necesara fixarea unor obiective intermediare, clare si precise, atunci cand ne propunem atingerea unui obiectiv final indepartat in timp. De asemenea, in stransa legatura cu aceste obiective intermediare, trebuie sa recurgem la realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevului respectiv, care vor avea drept efect intarirea motivatiei pozitive a elevilor respectivi fata de activitatea lor de invatare.Realitatile scolare curente arata, ca succesul scolar are o pronuntata dimensiune intelectuala si motivationala, el neputand fi obtinut de un elev care nu si-a dezvoltat judecata critica, nu si-a format deprinderi de lectura personala si care nu are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri sau explicatii noi. Un elev pasiv, dezinteresat sau neobisnuit sa gandeasca si sa discute logic nu dispune in fond de acele premise psihologice (sau instrumente operationale) care alcatuiesc substanta activitatii intelectuale de invatare.
Este stiut ca insuccesul scolar este foarte strans legat de nivelul motivatiei activitatii. Se constata, in acest sens, ca unii elevi prezinta o fluctuatie ingrijoratoare a acestui nivel, fapt care-i ridica problema asigurarii de catre elevii in cauza a unui prag optimal al motivatiei in activitate. Acest prag este numit optimal, deoarece el evita cele doua extreme ale motivatiei la care recurg unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristica persoanelor orgolioase (vanitoase), la care expectantele (asteptarile) cu privire la rezultatele pe care le vor obtine sunt intotdeauna exagerate, fapt care le determina sa-si propuna obiective care intrec de regula propriile posibilitaii si capacitati de a le realiza, iar pe de alta parte, submotivarea, proprie persoanelor neincrezatoare in ele insele, care, de teama inregistrarii unui esec, isi fixeaza obiective (sau performante) care se afla cu mult sub nivelul posibilitatilor si a capacitatilor lor psihice reale. Si o extrema, si cealalta sunt la fel de periculoase pentru elevi: dorintele sau expectantele exagerate sunt urmate, de regula, de esec si, implicit, de puternice deceptii sau suferinte care vor influenta in mod negativ performantele viitoare. Dar nici mentinerea persoanei numai la un nivel de aspiratii usor accesibil nu este recomandabila, deoarece acest fapt echivaleaza, in general, cu stagnarea activitatii si a performantelor. Faptele scolare curente releva influenta pozitiva pe care o are asupra performantelor un nivel de aspiratii sau de expectante usor superior fata de posibilitatile psihice de moment: un astfel de nivel va avea darul de a determina, o data cu treptata ridicare a stachetei (sau a expectantei), si o dezvoltare progresiva a capacitatilor proprii. Nivelul optim de aspiratii sau de expectante exclude, asadar, atat decalajele in minus fata de posibilitati, cat si fixarea nivelului de aspiratii la un prag exagerat de inalt, in raport cu dificultatile sarcinii de moment sau cu posibilitatile proprii de realizare a celor propuse. Acest nivel optim al motivatiei poate fi asigurat prin realizarea de catre elevi a unor aprecieri realiste atat cu privire la dificultatea performantelor atinse, cat si cu privire la posibilitatile proprii de a le indeplini.
Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar sunt dependente, in mare masura, si de atitudinile de expectanta ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Este cunoscut, astfel, faptul ca expectantele scazute ale profesorilor si parintilor, derivate din neincrederea manifestata in posibilitafile elevului, determina nu numai o subsolicitare a capacitatilor acestuia, care va intra astfel intr-o situatie de criza informationala, dar prezinta si pericolul formarii la elevul in cauza a unui sentiment ai neputintei, a unui sentiment de inferioritate, care-l va face sa coboare tot mai mult expectantele in raport cu sine. Altfel spus, asteptarile scazute ale unui parinte sau profesor in raport cu un elev vor avea ca efect mobilizarea a foarte putine resurse din partea elevului respectiv, marind astfel probabilitatea esecului si fixand, totodata, sentimentul ineficientei personale. Dar si suprasolicitarea, derivata din expectante exagerate in raport cu un elev, este la fel de periculoasa. Fenomenul suprasolicitarii este periculos, deoarece genereaza, mai devreme sau mai tarziu, stari subiective penibile, specifice oboselii cronice. Pentru astfel de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protectie afectiva generala a elevului. Acesta va fi ajutat sa-si organizeze cat mai bine timpul zilnic de lucru, acordand atentie ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de a altema activitatile abstracte cu cele recreative, pentru a crea astfel conditiile necesare realizarii unor fenomene compensatorii la nivelul activitatii corticale.
Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze simultan restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala si de familie, cat si modificari in trasaturile individuale, de personalitate, ale elevului.
Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:
- Sporirea rolului invatamantului prescolar. Statisticile pedagogice arata ca aproximativ jumatate din rebuturile scolare constatate in ciclul primar si gimnazial isi au originea in diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii (disponibilitatea de a comunica cu ceilalti din jur), cunostintele si deprinderile minime necesare insusirii scrisului-cititului, familiarizarea cu rigorile unui program scolar organizate.
- Stabilirea unor relatii stranse de parteneriat intre scoala si familie, deoarece pentru multi elevi factorii esecului scolar se situeaza in familie, si nu in cadrul contextului scolar. Pentru buna functionare a relatiei »scoala-familie" este necesar ca parintii sa acorde importanta scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, sa se arate preocupati de formarea profesionala a copiilor, de perspectivele lor sociale. Nu mai putin importanta este asigurarea in familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat ca precaritatea culturala a familiei poate provoca un retard al dezvoltarii intelectuale generale a copilului. .
- Sprijinirea scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane corespunzatoare unui invatamant de calitate: dotare cu laboratoare si echipamente moderne; cadre didactice calificate si motivate in activitatea lor; programe scolare de calitate, periodic revazute si imbunatatite; un climat scolar tonifiant, stimulator.
- Profesorul reprezinta piesa de baza in actiunea de asigurare a reusitei scolare. Pentru aceasta, el trebuie sa dispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si de o competenta psihopedagogica, exprimata prin urmatoarele capacitati: diagnosticarea capacitatii de invatare, care sa permita o discriminare corecta dintre elevi; stimularea si incurajarea elevilor, prin cristalizarea sentimentului de succes; respectarea ritmului individual al invatarii; ierarhizarea si diferentierea sarcinilor didactice; identificarea lacunelor si a dificultatilor intampinate de elevi; alternarea predarii unitare cu a celei diferentiate; organizarea recapitularii si sistematizarii; folosirea mijloacelor didactice in concordanta cu continutul celor predate si cu particularitatile de asimilare ale elevilor; evaluarea corecta a rezultatelor obtinute; modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina dificultati in activitatea de invatare; dozarea temelor si a exercitiilor folosite la ore.
- Proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionala adecvate, care sa se desfasoare pe tot parcursul scolaritatii, dar mai ales la sfarsit de cicluri si la trecerea in viata activa. In realizarea acestor actiuni trebuie sa primeze interesele elevilor, dar si cererea pietei muncii.
Programe de interventie personalizata
Programul de intervenţie personalizat (P.I.P.), este o tehnică de planificare şi coordonare, ca şi planul de servicii personalizat (P.S.P.). Amândouă fac ca individul să aibă o viziune cât mai completă a nevoilor sale; asigură continuitatea, complementaritatea şi calitatea serviciilor, ca răspuns la diversele sala cerinţe. P.I.P. constituie o parte a P.S.P., el este o tehnică de lucru permanent pentru unul sau mai mulţi membrii ai echipei, care îşi coordonează intrvenţiile în dirtecţia realizării scopurilor stabilite în P.S.P., pentru persoana respectivă.
Programul de intervenţie trebuie să specifice:
1. Directive realizate;
2. Mijloacele utilizate pentru a atinge obiectivele (metode psihologice şi terapii educaţionale integrate, aplicate pe un singur individ);
3. Durata intervenţiilor;
4. Evaluare la finalul P.I.P.;
Programul de intervenţie personalizat şi planul serviciilor personalizat sunt două tehnici diferite, ele având funcţii diferite. În timp ce planul serviciilor fixează obiectivele generale şi stabileşte priorităţile pentru a răspunde necesităţilor globale ale individului, programul de intervenţie precizează modalităţile de intervenţie, prin care se ating scopurile vizate. Deoarece planul serviciilor vizează satisfacerea ansamblului cerinţelor individului, câmpul său de aplicare este foarte larg. Câmpul de aplicare a programului de intervenţie se limitează la un singur scop de dezvoltare şi învăţare a acestuia.
Ca atare planurile serviciilor se desfăşoară un timp mai îndelungat, faţă de programele de intervenţie care constituie doar o etapă sau o parte a întregului. Pentru a elabora un plan de servicii ce înglobează mai multe domenii, trebuie constituită o echipă interdisciplinară în timp ce pentru realizarea unui program de intervenţie este necesară o echipă restrânsă. Ea se compune doar din persoane calificate. De exemplu, logopezii vor stabili un program de intervenţie în domeniul lor de activitate. Acolo unde se încheie planul serviciilor, prinde viaţă programul de intervenţie.
Elementele programului de intervenţie personalizată
Programul de intervenţie personalizat se compune din mai multe elemente:
- obiectivele învăţării;
- strategiile de intervenţie şi de învăţare pentru fiecare dintre obiectivele utilizate;
- un mecanism continuu de revizuire a programului de intervenţie şi de luare a deciziilor ce privesc continuarea programului.
Prima etapă a unui program de intervenţie personalizat constă în elaborarea obiectivelor învăţării, care sunt mai specifice şi mai precise decât scopurile.
Fiecare acţiune face obiectul enunţului uniu obiectiv. Un enunţ al obiectivului învăţării conţine descrierea comportamentului reprezentativ al achiziţiei vizate, descrierea condiţiilor de realizare a comportamentului, pragul minim de reuşită pe scara achiziţiilor.
Planul de interventie personalizat reprezinta ansamblul masurilor sau actiunilor necesare care trebuiesc luate in vederea depasirii sau rezolvarii situatiei de criza sau dificultate in care persoana se afla sau s-a aflat la un moment dat.
Planul de intervenţie cuprinde totalitatea modalităţilor de realizare a obiectivelor de intervenţie. Intervenţia în cadrul şedinţelor de consiliere se focalizează pe dezvoltarea unor abilităţi comune unui grup de clienţi. Etapele formulării planului de intervenţie sunt:
a)formularea obiectivului de lungă durată — exemple: formarea unei stime de sine pozitive, dezvoltarea abilităţilor de management al stresului, dezvoltarea abilităţilor sociale, profesionale etc.;
b)formularea obiectivelor specifice se realizează în funcţie de natura problemei şi obiectivul de lungă durată; obiectivele specifice trebuie formulate în funcţie de componentele comporta-mentale, cognitive sau emoţionale ale descrierii problemei;
c) strategiile de intervenţie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific în parte şi sunt realizate prin mai multe activităţi specifice.
Evaluarea intervenţiei vizează modificarea cunoştinţelor, atitudinilor şi abilităţilor. Se realizează prin: chestionare de atitudini si abilitati ; grile de observare comportamentala, grila de autoevaluare comportamentala ,etc.
MODEL
Elev:
Şcoala:
Clasa : a II-a
Învăţător :
Profesor itinerant:
Plan de interventie personalizat ( P.I.P.)
Disciplina: limba română
Obiective pe termen lung :
1. Să scrie corect litere, silabe, enunturi;
2. Să scrie corect, lizibil ingrijit respectand spatiul dintre cuvinte;
3. Să citeascaă, în ritm propriu, litere, silabe, cuvinte;
4. Să desprindă informaţii esenţiale dintr-un text audiat;
5. Să îmbine enunturi într-un mesaj propriu;
6. Să distingă cuvintele dintr-o propozitie dată, silabele dintr-un cuvânt, şi sunetele dintr-o silaba;
7. Să pronunţe clar şi corect enunţuri;
8. Să redea prin cuvinte proprii, cu sprijin, un paragraf/fragment dintr-un text audiat;
Obiective pe termen scurt :
1. Să citească corect, in ritm propriu, litere, silabe, cuvinte ;
2. Să numere cuvintele în cadrul enunţului;
3. Să identifice poziţia literelor în cadrul silabelor/cuvintelor;
4. Să distingă sunetul iniţial, final sau din interiorul unui cuvânt;
5. Să efectueze exercitii de scriere a literelor, silabelor, cuvintelor si propozitiilor;
6. Să realizeze exerciţii de copiere, transcriere;
7. Să răspundă la întrebari legate de textul audiat;
8. Să aprecieze corect spaţiul dintre cuvinte;
Strategii didactice folosite : explicatia verbala, conversatia euristica, exercitiul lingvistic;
Material didactic folosit: Abecedar, manualul de lb. romana-cl. a-II-a, fise de lucru;
Perioada de interventie:
Evaluare:
Evaluare orală:
- exercitii de citire a literelor, silabelor, cuvintelor;
- să răspundă la întrebări legate de textul audiat;
Evaluare scrisă:
- dictarea literelor, silabelor, cuvintelor;
- copierea unui text;
- să costruiasca propozitii ordonând logic două, trei cuvinte date;
- să transcrie corect, caligrafic un text;
3. Consilierea in scoala
Consilierea este un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relaţie asigură exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă şi oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattern-uri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
Prin procesul de consiliere se poate ajunge la o înţelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoţionale care asigură şansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.
Consilierea asigură asistenţa individului în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi, îl sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziei. În consiliere s-au conturat patru direcţii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluţiei sale: intervenţia în situaţii de criză, intervenţia ameliorativă, prevenţia, intervenţia formativă şi de dezvoltare .
Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Consilierea individuală se desfăşoară în şedinţe care oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.
Consilierea de grup presupune o relaţionare a consilierului cu un grup ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experienţa şi cunoştinţele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileşte o reţea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele şi planurile de clarificare a situaţiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacţiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar şi a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă, se clarifică dorinţe, nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului. Obiectivele consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şi abilităţi, de a-şi forma atitudini constructive.
Scopurile consilierii au în vedere:
- sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei individualităţi
- asistarea în procesul de autocunoaştere, sprijin în procesul de căutare-formare a identităţii
- dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare
- dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi
- formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor
- sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental
Deoarece consilierea educaţională este un proces complex, acest proces se va derula urmând anumite etape şi tehnici specifice în funcţie de problema şi personalitatea celui consiliat.
Etapa iniţială în consiliere presupune stabilirea unei relaţii efective între consilier şi elev. Stabilirea acestei relaţii este absolut necesară pentru a se produce schimbări pozitive. Numai acceptarea şi încrederea oferită de o astfel de relaţie asigură acest lucru. Formularea scopurilor împreună privind schimbări comportamentale, dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziei şi eliminarea gândurilor negative este de asemenea un pas care trebuie realizat. În această etapă este foarte important ca elevul să primească semnale că este acceptat aşa cum este el, cu problemele pe care le are. Acest lucru este indispensabil pentru continuarea procesului de consiliere. Tot în această etapă sumarizarea are un rol deosebit: împreună se evidenţiază elementele esenţiale, rămân în centrul atenţiei aspectele principale putându-se întrezări de acum anumite opţiuni.
Etapa secundară în consiliere va progresa cu asistarea copilului pentru a-şi dezvolta interesele sociale, de cooperare şi comunicare cu ceilalţi. Se va pune accent pe ajutorul oferit copilului să se cunoască şi să se autoevalueze. Se va asigura atmosfera caldă şi empatia, fără să fie excluse interpretările şi confruntarea constructivă. În această etapă se va putea utiliza ca tehnică de lucru informarea, acest lucru însemnând că foarte multe informaţii vor fi dirijate de la consilier spre copil. Totodată utilizarea sugestiei poate fi de un real folos pentru elev. Se pot sugera eventuale opţiuni care se vor adăuga la cele deja identificate de copil şi chiar modalităţi, căi care pot fi luate în discuţie. Tehnica adresării întrebărilor este utilă deoarece poate ajuta mult în modul de a vedea lucrurile şi de a scoate în evidenţă anumite aspecte care altfel ar putea rămâne în umbră .
Etapa finală a consilierii va pune accentul pe dirijarea atenţiei copilului spre acte şi comportamente constructive. Vor fi învăţate proceduri specifice, dezvoltate planuri de acţiune începând cu cele mai simple şi până la cele mai complexe în vederea adoptării unui nou comportament. În această etapă confruntarea va asigura sprijin acordat copiilor pentru asumarea propriei responsabilităţi. Încurajarea este una din cele mai bune mijloace de a ajuta copilul să-şi realizeze nevoile şi să-şi asimileze noi comportamente.
Aria de consiliere educaţională se desfăşoară pe 3 compartimente:
- Consilierea elevilor în probleme legate de: autocunoaştere, imaginea de sine, adaptare şi integrare socială, reuşita şcolară, crize de dezvoltare, situaţii de criză, rezolvarea şi depăşirea unui conflict, însuşirea de tehnici de învăţare eficiente, orientare a carierei.
- Consultaţii cu profesorii în probleme legate de: cunoaşterea elevilor, înţelegerea problemelor elevilor, sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului între cerinţele şcolare şi posibilităţile elevilor, în identificarea cauzelor inadaptării şcolare, optimizarea relaţiei şcoală-elev
- Consultaţii cu părinţii în probleme legate de : cunoaştere a copiilor lor, înţelegerea nevoilor şi a comportamentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, şcolară, socială, ameliorarea relaţiei cu propriii copii, sprijinirea şcolii în educaţia copilului.
Consilierea educaţională este realizată de către specialişti formaţi în domeniul psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei sau sociologiei care îşi desfăşoară activitatea la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi în Cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică.
Consiliere si orientare personala, sociala, profesionala
Orientarea şcolară si profesională trebuie să se facă in funcţie de individ si de cerinţele societăţii.
Orientarea şcolară si profesională se cere să fie privită in totalitatea componentelor ei structurale: cunoaşterea elevilor, pregătirea lor psihologică pentru autocunoaştere plauzibilă; informarea asupra domeniilor de activitate, asupra grupelor de profesiuni înrudite, asupra diversitătii profesiunilor şi asupra profilurilor de licee, scoli profesionale şi asupra celor postliceale; instruirea profesiona incipientă; stabilizarea aspiraţiilor si cristalizarea opţiunilor privind drumul urmat in viaţă; cultivarea unor interese, înclinaţii şi aptitudini speciale.
Pregătirea tineretului pentru opţiunea profesională trebuie să aibă in vedere următoarele :
- domeniul activităţii de pregătire a tineretului pentru opţiunea scolară/profesională aparţine educaţiei si se implica in toate compartimentele şi la toate nivelurile învăţământului;
- caracterul interdisciplinar al activităţilor de orientare şcolară si profesionala;
- rolul personalului didactic in procesul orientării scolare şi profesionale, accelerarea maturizării profesionale a tânărului;
- un cadru institutional, un personal specializat şi o anume organizare şi a scolilor, care să corespundă obiectivelor propuse.
- a acorda celor aflati în situatii de indecizie cu privire la viitorul lor scolar si profesional informatii credibile, exacte si direct utilizabile, suport moral si emotional;
- a-i ajute pe tineri sa se adapteze cu mai mare usurinta la dinamica prezenta sociala si economica (pentru ca acestia sa nu fie obligati sa opteze pentru “munca la negru”, activitati economice gospodaresti, sa emigreze sau sa presteze activitati comunitare sezoniere);
- a reduce presiunea emotionala a statutului de somer, deplasând atentia spre aflarea de solutii si alternative;
- a pleda sau a face educatie antreprenoriala;
- a-i ajuta pe tineri sa se auto-descopere în planul resurselor lor intelectuale, abilitatilor, deprinderilor, capacitatilor, aptitudinilor, talentelor etc. ignorate, latente sau ne-exersate (de exemplu: simtul limbii, capacitatea de învatare, de relationare sociala, de lucru în echipa, perseverenta, curiozitate intelectuala interna etc.);
- a-i sprijini pe toti solicitantii în demersul ameliorarii imaginii de sine (deteriorata în urma unor esecuri de integrare în piata muncii), pentru ca acestia sa nu accepte cu usurinta statutul de somer, sa nu simta vinovati de aceasta, frustrati sau nefericiti;
- a acorda o atentie si un sprijin special “grupurilor de risc”: persoanelor cu anumite forme sau grade de handicap, copiilor strazii, grupurilor minoritare religios sau etnic, fetelor, celor cu niveluri reduse de educatie sau formare profesionala etc.;
- a nu le da celor care apeleaza la serviciile consilierilor false sperante si asteptari, realismul si caracterul practic al consilierii trebuie sa fie prevalente;
- a combate stereotipurile social vehiculate cu privire la profesii (curate - murdare, banoase - prost platite, de înalt statut social - degradante, rezervate anumitor clase sociale sau origini familiale etc);
- a oferi persoanelor informatii în strânsa legatura cu interesele, aspiratiile, valorile si aptitudinile posibil a fi dezvoltate,
- a-i învata pe tineri ce si cum sa aleaga, a-i face liberi în alegerilor lor (pentru ca sunt în cunostinta de cauza);
- a reduce distanta dintre lumea scolii si cea a muncii, a scoate institutia educativa dintr-o izolare relativa fata de lumea profesiilor, practica relatiilor inter-umane si viata sociala, în general.
A fost determinatä la nivelul societatii de tendintele de mecanizare, automatizare, cibernetizare ale economiei care au dus la necesitatea ridicarii, calificarii si specializarii profesionale.
La nivelul scolii, reformele invatamintului, care in esenta au condus la intilnirea dintre pregatirea teoretica si pregatirea practic-productivä, au raspuns necesitatilor economico-sociale.
Astfel, pentru a fi eficientä consilierea profesionala trebuie sä indeplineasca urmatoarele conditii:
- profesiunea trebuie inteleasa si tratata ca un mod de viata si un rol social, nu numai o ocupatie economica;
- modelul carierei trebuie privit din punct de vedere al psihologiei dezvotarii, si nu al psihologiei diferentiale. Aceasta inseamna ca in evolutia subiectului educational, formarea si dezvoltarea sa este obiectivul principal, si nu selectia acestuia pentru o anumita profesiune;
- asumarea conceptului de cariera ca fiind nu ascensiunea pe plan social, ci imbinarea mai multor ocupatii apropiate si integrarea lor unei cariere unice;
- principiul creativitatii trebuie sa fie principiul coordonator superior al invatamintului;
- piatra unghiulara a adaptarii si integrarii socio-profesionale trebuie sä fie relatia complexa si dinamica dintre invatamint-practica si profesiune.
tema 14, gradul II , programa noua, la psihopedagogie. Ma poate lamuri cineva?
RăspundețiȘtergereSi eu am aceeasi problema: tema 14 este "Lectia ,def. tipuri de lectii.." sau "Proiectarea,implementarea si evaluarea doc. curriculare?..."Si daca e cu proiectarea, atunci unde as putea-o gasi? Multumesc
RăspundețiȘtergereva rog sa imi spuneti ptr definitivat ati invatat temele afisate la adresa http://pshihopedagogie.blogspot.com ???
RăspundețiȘtergereva rog sa imi spuna cineva care ae deful