____________________________________________________________________________________________



.

Surpriza placuta!

Azi incercam sa aflu care e treaba cu motorul de cautare "Technocrati", dupa cum se poate observa chiar si aici, l-am adaugat si la postul "Motor de cautare in blogg-uri".

Am incercat o simpla cautare a acestui blogg folosind technocrati, vad ca se gaseste si "Teacher's corner", fac un print screen cu rezultatele returnate in urma cautarii, il lipesc in Photoshop sa aduc imaginea la un format de dimensiuni mai mici, editez mesajul, scriu "click pe imagine" si retrimit mesajul pe blogg. Il viziualizez si verific link-ul, dau click pe noua imagine inserata si spre surprinderea mea am gasit recomandari pentru blogg-urile "Teacher's corner".

Utek, iti multumesc si aici pentru aprecieri.

Sunt multumita sufleteste ca ideea de "Teacher's corner" vi se pare utila, totodata acest lucru ma si obliga, voi incerca sa mentin "fresh" acest coltisor de Internet. Nu tin neaparat sa fac aceasta treaba singura, daca aveti idei, sugestii, critici, va astept sa le impartasiti in "Teacher's corner".



Good Luck!

A mai ramas putin pana la examenul de gradul II.


Carti de psihologie

Unele dintre materialele de mai jos sunt sub incidenta dreptului de autor.
Pt a descarca introduceti la ID: valive si la PAROLA: spdg17

Psihopedagogie speciala - Note de curs

Psihologia varstelor

Maria Carcea - Psihologia educatiei - Suport de curs

Maria Roth - Protectia copilului - dileme, conceptii si metode

Patologii si Terapii Comunicationale

Oamenii si gestiunea resurselor umane - curs

Mihaela Gaisteanu - Psihologia copilului

Management educational

Jean Piaget - Nasterea inteligentei le copil

Inteligenta emotionala

Gestionarea Crizelor e Imagine

Gaston Bachelard - Pamantul si reveriile vointei

Gaston Bachelard - Aerul si visele

Encyclopedia of The Cognitive Science

Dr. M. Scott - Drumul catre tine insuti

Dolto - Cand apare copilul

Dincolo de bine si de rau

Dezvoltarea copilului

David B Givens - The Nonverbal Dictionary Of Gestures, Signs, Body Language Cues

Dati copilului o inteligenta superioara

Consiliere Psihologica - curs

Comportament si cultura organizationala

Chestionarele de personalitate in evalurea psihologica

Carcea Maria - Strategii de activare a potentialului creativ

Capitole de psihologie educationala

Autocunoasterea

Studiul personalitatii adolescentilor 12-18 ani

The Mind Accelerator Book

Motor de cautare in bloguri

Google ofera un motor de cautare in bloguri, adresa este http://blogsearch.google.com




Un alt motor de cautare in bloguri este http://www.technorati.com/



Carti online

Am o colectie de linkuri catre biblioteci virtuale, colectie pe care v-o arat si voua:

1) Digibook
username: digibook
pass: cartionline

2)Logos Library

3)Scriptorium

4) Romanian voice

5) Polirom

6) Manuale Teora

7) Online books 4 free

8) Free books

9) Carti

10)Carti

login:desprecarti@yahoo.com
Password: romania

11) Pedagogie

12) Biblioteca Universitatii Constantin Brancoveanu Braila






Grupuri yahoo despre carti (in limba romana) :

1) http://groups.yahoo.com/group/cartionlinecom/

2) http://groups.yahoo.com/group/e-carti/

3) http://groups.yahoo.com/group/ebooksRO/

Unele dintre materialele de mai sus se afla sub incidenta drepturilor de autor.

16. Cercetarea pedagogica. Inovarea teoriei si practicii educationale

1. Cercetarea pedagogica. Concept, specific, roluri, functii, tipologie. Relatie cercetare-teorie-practica educationala.

2. Proiectul de cercetare. Etapele cercetarii in stiintele educatiei.

3. Repertoriul metodelor si tehnicilor implicate in cercetarea specifica stiintelor educatiei: analiza, relatii, avantaje, limite.

4. Institutii.,orientari, teme si programe de cercetare educationala in reforma invatamantului din Romania.



1. Cercetarea pedagogica. Concept, specific, roluri, functii, tipologie. Relatie cercetare-teorie-practica educationala.

Cercetarea pedagogica este o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai multe variabile pe care le incumba procesul real de educatie.

Cercetarea pedagogica este o actiune de observare si investigare, pe baza careia cunoastem, amelioram sau inovam fenomenul educational. Nu toate fenomenele educationale pot fi supuse unei experimentari riguroase (exemplu: formarea sentimentelor morale). Practica educativa constituie, pentru cercetator, o sursa de cunoastere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor si de generalizare a experientei pozitive. În acest timp cercetarea pedagogica, prin concluziile ei, contribuie la inovarea si perfectionarea procesului de invatamant si de educatie.

In pedagogie, cercetarea ia forma inovatiilor. Inovatia se defineste ca fiind o operatie constienta ce are ca scop introducerea si utilizarea unei schimbari in restructurari care amelioreaza calitatea procesului de invatamant. Inovarea in invatamant este o realitate deoarece si invatamantul se reinoieste, atat la comanda societatii, cat si din interior. Inovarea pedagogiei este o miscare de la traditie la modernitate, prin introducerea unor schimbari, in scopul cresterii eficientei procesului de insturie si formare a personalitatii omului contemporan.

Se cunosc doua nivele ale inovatiei:

1) inovatia macroeducativa – la nivelul intregului sistem de invatamant;

2) inovatia la nivel microeducativ – in scoala, la nivel de lectie etc.


Tipurile de cercetare pedagogica sunt:

1) cercetarea pedagogica aplicativa – trebuie sa rezolve problemele educatiei curente, imediate, pe termen relativ scurt, in stransa legatura cu reforma invatamantului

2) cercetarea fundamantala (de dezvoltare, de perspectiva) – abordeaza problemele educative cu caracter teoretic pe termen lung, in viitor. Cercetarea pedagogica fundamentala concepe si proiecteaza educatia , invatamantul, scoala viitorului.

O alta clasificare a cercetarii pedagogice:

• fundamentala si aplicativa;
• pservationala sau experimentala;
• spontana sau stiintifica.

Functiile cercetarii pedagogice:
• functia explicativa - se rezuma doar la a constata, a descrie si a explica fenomenele
educative manifestate;
• functia praxiologica - cercetarea pedagogicp este importanta atunci cand depaseste
stadiul descriptiv-explicativ si purcede benefic in maniera interventionista, determinand
modificari, transformari, apropieri de optim si armonie;
• fucntia predictiva - cercetarea pedagogica se carcaterizeaza in a spune ceea ce trebuie
sa fie sau ceea ce va evolua in mod deosebit intr-o directie anumita;
• functia sistematizatoare;
• functia referential-informationala.

1. Elaborarea ipotezei si a proiectului de cercetare:

• ipoteza, fiind o anticipare de rezolvare stiintifica a problemei, trebuie sa fie corect
formulata, sa se bazeze pe date reale si sa dirijeze intregul prices de cercetare.

2. Documentarea si elaborarea instumentelor de cercetare:

• se vor folosi metode de informare si documentare elaborandu-se ca instrumente de lucru:
teste de cunostinte, deprinderi si abilitati, chestionare, sisteme statistice etc.

3. Organizarea situatiei experimentale:

- se stabilesc locul, durata si echipa de cercetare,precum si etapele cercetarii:
• etapa preexperimentala (constatativa) pentru a cunoaste de la ce realitate pornim;
• etapa experimentala, cand se aplica instumentele de cercetare si se culeg datele
experimentale;
• etapa finala a prelucrarii si interpretarii datelor experimentale.

Tematica redactarii lucrarii cuprinde:

• tema;
• motivarea tematica si practica a alegerii acesteia;
• istoricul problemei cercetate;
• metodologia cercetarii;
• interpretarea rezultatelor;
• concluziile;
• bibliografia selectiva utilizata.

2. Proiectul de cercetare. Etapele cercetarii in stiintele educatiei

Metodologia cercetarii pedagogice

In cercetarea pedagogica totul pleaca de la problema de cercetat, care are o natura diversa. Problema se transforma in ipoteza cercetarii. Problema se formuleaza concis, dupa care se enunta ipoteza ce constituie argumentul cercetarii.

Planul unei cercetari pedagogice cuprinde urmatoarele etape:

1) stabilirea temei de cercetat;

2) asigurarea documentarii preliminare pentru a cunoaste tot ceea ce s-a realizat mai valoros in lume in plan teoretic si aplicativ, pentru a nu porni pe un „loc gol”, sau a bate pasul pe loc, investigand probleme ce au fost deja cercetate;

3) elaborarea ipotezei stiintifice si de lucru specifice temei cercetarii pedagogice.

4) organizarea si desfasurarea activitatii de investigatie experimentala; acesta presupune asigurarea unitatilor si factorului uman de cercetare – unitati de invatamant cu subiecti, cercetatori, mijloace materiale si financiare, aparatura necesara pt. colectarea si analiza datelor, stabilirea concluziilor si alegerea solutiei optime, pe baze stiintifice si eficiente.


Izvoarele de cercetare pedagogica sunt impartite in doua categorii:


1) practica educationala, sociala; intelepciunea educatiei populare (proverbe, zicale); mostenirea pedagogica valoroasa a trecutului pe plan national si mondial (scrieri, opere, lucrari pedagogice); practica scolara contemporana – este izvorul esential si fundamental al cunoasterii pedagogice.;

2) materiale arheologice (inscripii, desene din pesteri etc); folclorul cu caracter educational (proverbe, ghicitori, zicatori, povestiri etc); documente oficiale (legi , planuri, programe de invatamant, multe dintre ele aflate in documente de arhiva); documente istorice generale si de istoria pedagogiei care privesc cultura, invatamantul din anumite perioade, in anumite tari; presa generala si presa pedagogica; operele filosofice, etice, juridice; operele pedagogice ale teoreticienilor si practicienilor; practica scoalra contemporana este cel mai imporatnt izvor de cercetare , de documentare, pe baza careia se poate face diagnoza si prognoza obiectiva a educatiei.

In alta acceptiune, metodologia cercetarii pedagogice cuprinde mai multe etape:

I. formularea problemei, a temei de cercetat; se impune ca tema sa fie aleasa cu rigurozitate,
sa fie precis delimitata sa aiba importanta teoretica si practica, sa fie actuala sau de
perspectiva etc.

II. analiza productivitatii activitatii scolare (planificari, proiecte didactice, cataloage, lucrari
efectuate de elevi la cercurile pe obiecte etc.)

III. experimentarea pedagogica
- consta in marirea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori
experimentali (exemplu: introducerea instuirii folosirii calculatorului);
- experimentul se desfasoara folosind mai multe tehnici:

• tehnica grupului;

• tehnica grupelor paralele;

• esantionarea – reprezinta alegerea unui numar de subiecti din populatia scolara ce
urmeaza a fi supusi experimentelor;

• metoda testelor
-- pedagogice (de cunostinte, abilitati, de prinderi);
-- psihologice si sociometrice (masurarea relatiilor interpersonale din grup);
--chestionarele scrise, convorbirea individuala sau in grup, anchetapsihopedagogica si studierea documentelor scolare constituie tehnici eficiente pentruculegerea si interpretarea datelor necesare cercetarii pedagogice.

• metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentului, prin clasificarea si ordonarea
acestora, folosind calculul statistic, a curbelor statistice;

• metoda scarilor de opinii si atitudini (exemplu: rezolvarile la invatamant pot fi distribuite pe o
scara cu calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient);

• metoda studiului de caz.

3. Repertoriul metodelor si tehnicilor implicate in cercetarea specifica stiintelor educatiei: analiza, relatii, avantaje, limite.

Metode de cercetare :

1) Observatia este o metoda principiala de investigatie directa, care se manifesta ca un act sistematic de urmarire atenta a procesului instrutiv –educativ, in asamblul sau, ori sub diversele lui laturi, aspecte, situatii, fara sa se aduca vreo modificare acestora din partea cercetatorului

2) Experimentul este metoda principala de investigatie pedagogica directa, fiind definita ca o „observatie” provocata. Experimentul presupune modificarea fenomenului pedagogic pe care-l investigam .Datele obtinute in acest experiment sunt corelate sau verificate cu datele din experimentul natural. Verificarea veridicitatii, valorii si eficientei datelor pedagogice obtinute prin experiment necesita comparare. Astfel cercetarea se desfasoara pe doua grupe paralele de subiecti (clase, scoli, etc): o grupa experimentala (in care se provoaca fenomenul de studiat) si o grupa de control (martor). Rezultatele experimentului trebuie verificate pe noi subiecti (clase, scoli experimentale, „pilot”). Numai daca se confirma ipotezele, atunci se poate trece la generalizarea rezultatelor obtinute.

3) Convorbirea (interviul) este o metoda de cercetare directa prin care se discuta in mod intentionat cu subiectii si factorii educativi pt. obtinerea de date in legatura cu desfasurarea procesului instructiv – educativ. Aceasta metoda se desfasoara sub forma de dialog sau sub forma de dezbateri; se recomanda ca aceasta metoda sa se desfasoare sub forma fireasca, naturala, sincera, spontana, fara a avea un caracter rigid, prea oficial.

4) Ancheta (testul sau chestionarul) este o metoda de cercetare directa, sub forma unei „convorbiri in scris” dintre cercetator si subiecti.

5) studiul documentelor scolare si a rezultatelor scolare obtinute de subiecti;

6) metoda bibliografica – bazata a documentarii;

7) metoda monografica;

8) metoda istorica;

9) metoda braistorming –ului si a studiului de caz;

10) metoda statistico – matematica, metoda auxiliara de cuantificare a rezultatelor cercetarii.

Cerintele unei cercetari pedagogice obiective:

1) inregistrare fidela a datelor

2) investigarea unui numar suficient de cazuri

3) asigurarea cadrului natural al situatiilor pedagogice de investigatie

4) folosirea imbinată a datelor din surse directe si indirecte,si a metodelor de investigatie

5) inainte de stabilirea concluziilor finale se reia actiunea de prelucrare si interpretare a datelor

6) folosirea mijloacelor tehnice moderne .




4. Instituţii, orientari, teme şi programe de cercetare educationala în reforma
invatamantului din Romania





15. Managementul sistemului de invatamant si al institutiilor scolare. Managementul schimbarilor in invatamant

1. Conceptul de management educational.

2. Principiile, functiile si continutul managementului educational.

3. Nivelurile ale conducerii invatamantului - sistem si institutie.

4. Directorul de scoala ca manager scolar: personalitate, stiluri, eficienta.

5. Profesorul, factor de decizie.

6. Elemente de reforma in domeniul managementului educational din Romania.

1. Conceptul de management educational

Managementul educational (pedagogic) = activitate psihosociala de conducere superioara a unui sistem de invatamant.

Aceasta activitate trebuie sa abordeze eficient:

- problemele globale - functionalitatea sociala de ansamblu a sistemului de invatamant;
- problemele de pilotaj - valorificarea optima a resusrselor sistemului de invatamant;
- problemele strategice - inovarea continua a sostemului de invatamant.

Elaborarea conceptului de managemenet pedagogic presupune respectarea a 2 conditii metodologice:

- prelucrarea informatiei de la alte stiinte socio-umane care analizeaza activitatea de management;
- managementul scolar este un cadru de lucru didactic care pune in functiune programul managerial, conduce personalul didactitc si administrativ in scopul sustinerii eficientei procesului instructiv-educativ.

2. Principiile, functiile si continutul managementului educational

Activitatea manageriala este orientata de mai multe principii:

a. principiul eficientei activitatii manageriale, realizat pe baza aplicarii metodelor de informare si elaborare a deciziilor, de activizare a personalului in stabilirea deciziilor, de stimulare a initiativei si a muncii operative de conducere, prin obiectiile precise de indrumare si control, administrativ bugetare;

b. principiul conducerii participative si al unitatii de actiune a tuturor factorilor care coopereaza la realizarea obiectivelor manageriale, pe baza cunoasterii temeinice a unitatii scolare;

c. principiul organizarii si programarii rationale a tuturor activitatilor manageriale, in functie de obiective;

d. principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient si al respectarii unor norme de conduita: responsabilitate, prestigiu, autoritate, ordine, disciplina, motivatie, stimulente morale si financiare, satisfactii profesionale etc.

e. principiul inovarii permanente a metodelor si tehnicilor manageriale, a metodelor de predare-invatare-evaluare, de cercetare stiintifico-metodica si de inovare a invatamantului.

Functiile managementului scolar sunt: prevederea, decizia, organizarea, comanda (comunicarea deciziei), coordonarea si controlul.

Metode manageriale

- metode de informare si elaborare a deciziilor. In acest scop, managerul scolar utilizeaza metoda observatiei, studiul documentelor scolare, asistente la lectii, referate, analize, dezbateri, dari de seama, consfatuiri etc.

- metode de activizare in scopul participarii personalului didactic la procesul managerial: explicatia, convorbirea, convingerea, observatia critica si autocritica, exemplul, sugestia, indemnul, lauda, aprobarea, dezaprobarea etc.

- metode de stimulare a initiativei si a creativitatii: brainstorming-ul, dezbaterea libera, analogia, fuzionarea mai multor idei etc.

- metode operative – se refera la conducerea prin obiective precise, la procesele administrative si bugetare.


Valorificarea experientei de conducere exercitata la diferenta nivelului ale sistemului si ale procedurii de invatare, in calitate de profesor de specialist, profesor-diriginte, profesormetodist, profesor-consilier, profesor-cercetator, profesor-director, profesor-inspector etc.

Conducerea manageriala a sistemului invatamantului solicita prezenta cadrului didactic, care este sustinuta social, din punct de vedere epistemic si etic:

- epistemic (ce tine de cunoastere) - cadrul didactic are calitatea de factor de decizie, implicat in proiectarea si realizarea unui ciclu managerial complet, bazat pe informare, evaluare si comunicare a rezolvarii;

- etic - prezenta cadrului didactic in functie de conducere este determinata de experienta acumulata de acesta in cadrul programului de invatamant.

Cadrele didactice reprezinta o resursa manageriala inepuizabila valorificata la scara sociala a sistemului si programului de invatamant.

Conducerea stiintifica, superioara a sistemului de invatamant se organizeaza pe 3 nivele:

- nivel global→ MECT;
- nivel teritorial→ ISJ;
- nivel local→ unitati de invatamant de diferite tipuri (gradinite, scoli primare, scoli generale, scoli profesionale, scoli speciale, licee, grupuri scolare etc.).

Practica managementului pedagogic solicita valorificarea experientei de conducere, exercitata de cadrele didactice la diferite nivele ale sistemului si ale programelor de invatamant:

a. educatoar, invatator, profesor - conducere activitati didactice la nivelul unui colectiv;

b. profesor-diriginte - conducere activitati educative la nivelul clasei;

c. profesor-logoped - conducere procese de dezvoltare a limbajului copiilor;

d. profesor-metodist - conducere activitate metodica la nivel judetean (CCD) si la nivel interscolar;

e. profesor-director - conducere activitati de inspectie scolara de diferite tipuri, proiectate si realizate la nivel national (MECT) si judetean (ISJ);

f. profesor-cercetator;

g. profesor-demnitar in MECT, comisii de specialitate - conducere globala a sistemului de invatamant conform liniei de politica educationala elaborata si sustinuta la nivel macrostructural.

Tehnica elaborarii deciziei are urmatoarele etape:

• stabilirea problemei de rezolvat;
• culegerea informatiei;
• analiza informatiei;
• elaborarea deciziei;
• comunicarea deciziei;
• aplicarea deciziei;
• evaluarea eficientei acesteia.

Comunicarea in cadrul managementului scolar este o forma de comunicare interumana, care contine 3 elemente:

a. emitatorul (managerul scolar) - trebuie sa transmita un mesaj inteligibil, sa prefere explicatii, demonstratii, argumente, sa acorde libertate de gandire si de actiune receptorului, sa foloseasca feed-back-ul pentru a se convinge daca este inteles;

b. canalul de transmisie (comunicarea verbala, scrisa, nonverbala sau combinata);

c. receptorul - percepe, selecteaza, interpreteaza, adopta o anumita atitudine.


3. Niveluri ale conducerii invatamantului - sistem si institutie.

click pe imagine



4. Directorul de scoala ca manager scolar: personalitate, stiluri, eficienta

Stilul managerial este ecuatia personala pe care managerul o pune in joc in aplicarea principiilor, in prezentarea obiectivelor, in luarea deciziilor, in prevenirea si rezolvarea conflictelor.

Tipuri de stiluri:

• stilul democrat;
• stilul autoritar-excesiv;
• stilul liberal-permisiv.

a. competente necesare in proiectarea activitatii de conducere:

• cunoasterea problemelor unititii scolare;
• adoptarea principiilor si metodelor de management la specificul scolii;
• utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale.

b. competente in elaborarea deciziilor:

• aplicarea tehnicii elaborarii deciziilor;
• comunicarea, aplicarea si evaluarea deciziilor;
• cooperarea cu factorii implicati in conducere;
• prevenirea si evitarea deciziilor incorecte.

c. competente necesare controlului si indrumarii:

• stabilirea prioritatilor;
• programarea operatiunilor, a asistentelor la lectii;
• cooperarea cu sefii de catedre si de comisii metodice;
• realizarea competenta a indrumarii.

d. competente profesionale

• performante psiho-pedagogice si metodice;
• performante manageriale (aptitudini);
• capactiatea de inovare si a daptare la sisteme noi.

e. trasaturi de personalitate si calitati morale

• temperament echilibrat, fermitate, hotarare;
• responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact in relatiile cu personalul din subordine;
• comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.

5. Profesorul, factor de decizie

Profesorul reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor in sarcina educativa, membru al colectivului scolii, coleg.

Profesia de educator este - fara indoiala – incarcata de tensiune. Pentru a putea raspunde atator cerinte, el trbuie sa aibp cunostinta misiunii sale, are obligatia de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instuire.

6. Elemente de reforma in domeniul managementului educational din Romania










14. Dimensiunile creativitatii . Cultivarea creativitatii la elevi

1. Delimitari conceptuale in studiul creativitatii. Creativitatea ca proces si produs. Personalitatea creatoare.

2. Natura si structura actului creator: etape, tipuri, mecanisme, structura factoriala (factori cognitivi si noncognitivi).

3. Metode si tehnici de depistare a capacitatilor creative la elevi.

4. Predarea creativa - invatarea creativa.

5. Modalitati de stimulare a conduitei creative la elevi.



1. Delimitari conceptuale in studiul creativitatii. Creativitatea ca proces si produs. Personalitatea creatoare.

Creativitatea este o capacitate complexa si fundamentala a personalitatii, care, sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, in inbinarea cu investigatii si date noi, produce ceva nou, original, de valoare si eficienta stiintifica si social-utila, ca rezultat al influentelor si relatiilor factorilor subiectivi si obiectivi-adica a posibilitatilor (si calitatilor) persoanei si a conditiilor ambientale, ale mediului socio-cultural.

Creativitatea poate fi considerata si ca aptitudine, dipozitie a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi, originale. Existenta creativitatii se constata prin flexibilitatea, noutatea, originalitatea, fluenta, senzitivitatea, igeniozitatea elevului.


Creativitatea se dobandeste ca abilitate de a realiza ceva nou prin activitate, prin experienta (necreativitatea implica foarte multa munca). Edison spunea ca in creatie este nevoie de 99% transpiratie si 1% inspiratie. Creativitatea este un proces , deoarece necesita evolutie in timp, dezvoltari si , uneori,necesita invingerea unor obstacole.

Creativitatea se manifesta in toate domeniile cunoasterii si vietii sociale: stiinta, tehnica, economie, artistica, mangeriala, pedagogica.

Creativitatea se poate manifesta in toate etapele de varsta, pe tot parcursul vietii, insa cea mai productiva creativitate este intre 25-40 de ani.

Pe etape de varsta se pot evidentia urmatoarele exemple:

a) performante precoce in pregatire

-Gauss admis la universitate la 11 ani;

-Norbert Wiener –autorul lucrarii „Cibernetica” a obtinut licenta la 14 ani si doctoratul la 19 ani.

b) precocitate creativa (creativitatea la varste timpurii):

-Mozart compune un menuet la 5 ani;

-Eminescu a publicat incepand cu varsta de 14 ani.

c) varstele tinere sunt cele mai propice creativitatii originale, performantelor deosebite:

- Enescu „Rapsodia Romana” la 20-21 de ani.;

-Henry Coanda avionul cu reactie la 24 de ani;

-Einstein teoria relativitatii la 26 de ani;

-Bell telefonul la 29 de ani.

d)in stiinta, literatura, arta intre 30-40 ani s manifesta o puternica creativitate; in politica, creatia este deosebita intre 50-70 de ani.

e)si la varste mature tarziu se poate manifesta sau continua creativitatea :

-Bell perfectioneaza telefonul la 58 de ani, la 70 de ani rezolva problema stabilitatii avionului;

-Alexandre Dumas tatal a scris romanele sale in jurul varstei de 70 de ani;

-Goethe si Verdi au creat si la varste inaintate.

Prin creativitate se intelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original.

Termenul de creativitate este utilizat indeosebi in scoli cu trei aspecte:

a. procesul de creatie - fenomen de extrema complexitate prin care se elaboreaza fie o opera de arta, fie o inovatie tehnica, fie o noua teorema matematica etc.
b. produsul activitatii - este sau nu original, nou, deosebit; poate fi concret, dar el poate fi si unul
„psihologic”, nepalpabil, cum e cazul unei conceptii filosofice;
c. creativitatea unei persoane - creativitatea constituie o capacitate complexa a omului, o structura caracteristica a psihicului care fac posibila opera creatoare.

In mod obisnuit, cand vorbim de o personalitate creatoare, ne referim la oameni deosebiti, autori ai unor opere remarcabile. Astazi insa, psihologii sustin ca orice persoana normala are unele posibilitati de inovatie.

2. Natura si structura actului creator: etape, tipuri, mecanisme, structura factoriala (factori cognitivi si noncognitivi)


Factorii creativitatii


-coeficientul de inteligenta

-ereditatea

-factorii de natura intelectuala:

a) imaginatia ( foarte importanta la creatia originala)

E un factor care transforma impresiile, ideile, creaand noi combinatii, variate, are rolul fauririi de imagini neobisnuite. Se poate aplica celor mai variate continuturi: este implicata in matematica, in lingvistica, caracterizeaza creatia marilor balerini; chiar in domeniul afectivitatii unii traiesc in mod neobisnuit sentimente cum ar fi dragostea. Imaginatia se caracterizeaza prin:
•fluiditate (bogatia asociatiilor de imagini ori idei);
•flexibilitate (usurinta cu care o persoana este capabila sa schimbe puncte de vedere in abordarea unei situatii);
• originalitate.

b)memoria - acumularea unui bogat marerial de imagini, scene, idei, concepte

c)gandirea - permite clasificarea imaginilor furnizate de simturi si formarea unei conceptii asupra realitatii, asupra valorii lucrurilor

d)inteligenta - relatii intre inteligenta si creativitate:

- sunt cazuri cu inteligenta superioarpa dar cu slabe note de creativitate
- cei cu cote mari de creativitate au un nivel mediu de inteligenta

e)factori de personalitate :

-aptitudinile - asigura efectuarea cu succes a unei activitati si sunt importante in creativitate; aptitudini speciale: artistice, tehnice, mate ,ec, ped.. Stau la baza talentelor si geniilor,)

-caracterul -totalitatea trasaturilor psihocomportamentale esentiale si stabile ale personalitatii

- pentru a inventa ceva, rebuie un efort de lunga durata, o vointa formata, perseverenta, rabdare, entuziasm, spirit de grup si disciplina a muncii
- dorinta de a cunoaste, de a descoperi, satisfactia descoperirii, daruirea profesionala etc. sunt motive ale creatiei

f) factori externi:

-mediul social-cultural

-efortul sustinut de pregatire si investigatie etc

-psihicul individului se afla sub puternica influenta a mediului

-motivatia unei persoane este in functie de cerintele sociale


Etapele procesului creator


a) perioada de preparare :


Nu porneste de la un loc gol, de la nimic; se bazeaza pe un fond ideatic si actional aperceptiv; se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza problema, se schiteaza o ipoteza. Aceasta etapa inseamna si invatarea noua, prin documentare si experimentare, care se restructureaza cu cele aperceptive.


b) incubatia


Este rastimpul eforturilor, a incercarilor sterile, au loc asocieri, In aceasta etapa nu se gaseste solutia. poate dura chiar ani de zile.


c) inspiratia


Este monemtul ferict cand apare solutia sau, in arta , cand opera este vazuta integral. Acest fenomen se produce uneori in mod spectaculos: i se spune „inspiratie”, daca artistul traieste opera intens, constient de toate componetele si detaliile ei; in stiinta se vorbeste de „intuitie”: o cunoastere sintetica, integrala a demonstratiei care elucideaza toate aspectele problemei. Nu intotdeauna „rezolvarea” problemei se realizeaza integral: adesea iluminarea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa mai progreseze putin (cazul lui Einstein). Deci, exista personalitati creatoare la care intuitia survine brusc(cazul lui H.Poincare-matematician, care a descoperit solutia unei probleme studiate luni de zile intr-un moment de relaxare, cand urcase in trasura cel urma sa-l duca la opera) si personalitati care progreseaza treptat.


d) verificarea


Este necesara dupa conceptia initiala, pentru a elimina eventualale erori sau lacune. Artistul isi revizuieste creatia, face retusuri. E nevoie de controlul veridicitatii, autenticitatii valorii, aplicabilitatii si eficentei in plan teoretic sa aplicativ (prin experimentari pe statii pilot (clase, esantioane )) inlatura erori


Tipurile creativitatii


a)expresiva

Este cea care se manifesta la nivel de executie, prin diverse solutii mai productive cu valente de perspicacitate;

b)productiva

Este cea care se manifesta prin solutii mai eficiente de productie, ca urmare a unor combinari si recombinari,asocieri de date si solutii existente;

c)inovativa

Este legata de cea expresiva si productiva, dar aduce o solutie noua care sporeste simtitor productivitatea;

d)inventiva

Depaseste calitatea si performantele creatiei productive si inovative; in baza unei gandiri si restructurari noi, produce o idee, solutie, tehnologie noi, originale ce dinamizeaza progresul teoretic sau practic intr-un anumit domeniu tehnico-stiintific etc;

e) emergenta

Idei, teorii, solutii, tehnologii cu caracter de inventii sau descoperiri exceptionale, care revolutioneaza diversele domenii ale cunoasterii sau practicii. Cele mai valoroase creatii la acest nivel au obtinut premiul Nobel.


3. Metode si tehnici de depistare a capacitatilor creative la elevi.


Mijloace de depistare a capacitatilor creatoare in procesul de invatamant


Inainte de a vorbi de teste de identificare si stimulare, cercetarile arata ca exista interactiune intre creativitate, inteligenta, randament scolar, continutul invatamantului si rezultatele invatarii.

Teste de inteligenta

Coeficientul de inteligenta este raportul dintre varsta mintala (intelectuala) stabilita prin test si varsta cronologica inmultit cu 100.

Testele de aptitudini

Cuprind itemuri specifice depistarii si masurarii unor aptitudini anumite (tehnice, artistice etc).

Testele de creativitate

a) teste de asociatii verbale –se da un cuvant–stimul, iar subiectul trebuie sa dea rapid cat mai multe definitii ale acestui cuvant ;

b) teste de utilizare a unor obiecte: -se dau anumite denumiri de obiecte si se cere sa se dea cat mai multe variante de intreb.;

c) teste de forme ascunse- se dau anumite figuri geometrice complexe, se cere sa se precizeze anumite desene elementare componente ale figurii geometrice, dupa anumite reguli;

d) teste de povestiri incomplete;

e) teste de constructii de probleme:-se prezinta un dat-standard de informatii; se cere sa se formuleze cat mai multe probleme posibile pe baza datului -standard de informatii.

Metodele de stimulare a creativitatii: metode logico-matematice, metode psihosociale, metode aplicative scolare.

Din metodele logico-matematice amintim:

1) inventarul de atribute (insusiri)- se alcatuieste lista componetelor unui obiect, la fiecare componenta se vor specifica insusirile, apoi se vor permuta locul componentelor si atributelor pentru a obtine cat mai multe variante ale obiectului.;

2) incrucisarea fortata –se alcatuieste un portret-robot cu cat mai multe detalii ale unui obiect pe care se urmareste a-l transforma . Se alege dintr-un esantion diversificat un alt obiect si se procedeaza la descrierea lui analitica. Se cere „altoirea” detaliilor pe un trunchi unic, incercand a se realiza, in mod creativ, o incrucisare fortata

3) tehnica catalogului–se porneste de la un produs ce trebuie perfectionat; se selecteaza caracteristici deosebite ale unor produse (din cataloge publicitare); se cere sa se adapteze caracteristicile selectate produsului de perfectionat.

Metodele psihosociale (creativitatea in grup) sunt : asaltul de idei (brainstorming-ul); ideea engineering (tehnica ideilor) si sinectica.

1)Asaltul de idei (brainstorming) - este modalitatea complexa de a elabora in grup, spontan si in flux solutiile unor teme sau probleme teoretice sau practice.

Etapele brainstorming-ului:

a)anuntarea temei si obiectivelor ei;

b)emiterea de catre participanti a ideilor, formulelor, solutiilor de abordare sau rezolvare a temei, fara nici o restrictie;

c) incheierea sedintei de brainstorming atunci cand s-a considerat, de catre grupul de experti, ca s-a emis un numar relativ suficient de date necesare rezolvarii problemei puse in discutie

d) evaluarea datelor si stabilirea rezultatelor.


2)Tehnica ideilor(idea engineering)

Asemanatoare cu brainstorming-ul. Deosebirea consta in aceea ca grupul de experti dirijeaza dezbaterea dupa o anumita tematica dinainte stabilita, de care trebuie sa tina seama participantii. Are avantajul ca se reduce mult timpul de desfasurare al sedintelor, diminueaza eforturile si concentreaza imaginatia si gandirea creatoare a participantilor spre idei cat mai valoroase si eficiente.

Sinectica

Este o modalitate de creatie in cadrul grupului, ca urmare a unor combinatii si analogii eterogene, uneori chiar fara o legatura evidenta sau chiar fantastica intre datele temei sau problemei de rezolvat.

Sinectica presupune:

- transformarea mintala a unui obiect, proces, fenomen ciudat in unul familiar;

- realizarea transformarii inverse.

In acest sens se folosesc 4 tipuri de analogii:

1) personala - se realizeaza indentificarea cu un proces, fenomen sau situatie pentru gasirea solutiei de rezolvare, de ex. „sa presupui ca esti peshte si cauti sa iesi din acvariu”;

2) directa - a trece ideile dintr-un domeniu in altul (de ex. din bionica in tehnica);

3) simbolica - trecerea problemei de la concret la abstract;

4) fantastica - dinamizarea participantilor la sedinta de a depasi in planul imaginatiei limitele controlabilului (rationalului)


4. Predarea creativa - invatarea creativa.

Presupunem existenta unui potential creativ al subiectului manifestat in: receptivitate fata de nou, curiozitate stiintifica, originalitate, capcitate de elaborare, fluenta gandirii, gandire divergenta, inventivitate etc.

Etapele invatarii creative sunt:

• punerea problemei sau crearea unei situatii problematice;
• imaginarea modlui de rezolvare, analiza problemei, gasirea solutiei de rezolvare;
• verificarea.

- invatarea creativa se realizeaza folosind invatarea euristica prin problematizare, dialog euristica, descoperire, modelare, etc.

Cai de apreciere a creativitatii elevilor:

-realizari obtinute la olimpiade, concursuri, competitii
-un rol important in au testele de investigare a originalitatii (exemplu: gasirea cat mai multor solutii pentru problema x)
- chestionarele pot fi folositoare pentru selectarea elevilor creativi pe baza aprecierii profesionale a elevilor din clasa


5. Modalitati de stimulare a conduitei creative la elevi


Cata vreme era socotita un privilegiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu s-a ocupat in mod special de acest aspect, desi, s-au creat pe ici pe acolo clase speciale pentru copii supradotati. In ultima vreme insa, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolii comtemporane.Un prim accent ar trebui pus atunci cand se formuleaza obiectivele instructiv-educative. Cultivarea imaginatiei trebuie sa apara alaturi de educarea imaginatiei , a gandirii.

Obiectivele se reflecta in continutul invatamantului, in planurile si programele de invatamant. Importanta este si atitudinea profesorului, relatia sa cu elevii. Nu este indicata o pozitie autoritara, despotica, deoarece se creeaza blocaje afective. Copiii nu indraznesc sa puna intrebari, se tem de esec, de ironii. Este nevoie de un climat democratic, destins, prietenos. Profesorul sa incurajeze imaginatia, sugestiile deosebite. Scolarii sa-si manifeste in voie curiozitatea, spontaneitatea. Trebuie sa fie firesc ca o idee originala, mai aparte, sa atraga un punct in plus la notare, chiar daca prin acesat idee nu s-a putut solutiona chestiunea in discutie.

Exista teste speciale in vedera diagnosticarii creativitatii, dar cei deosebiti oricum pot fi observati prin felul de a rezolva probleme neobisnuite sau prin intrebarile neasteptate pe care le pun.

Un loc central este ocupat de problematizare sau invatarea prin descoperire. Activitatea extrascolara ofera numeroase prilejuri pentru cultivarea imaginatiei, creativitatii (cercurile, vizitarea expozitiilor, muzeelor, excursiile largesc orizontul)

Profesorii vor trebui sa cunoasca, in primul rand, trasaturile comportamentului creator, caracterizat prin nivelul de inteligenta generalp, gandirea divergenta, fluenta gandirii, receptivitate fata de probleme, curiozitate stiintifica, spirit de observatie dezvoltat, imaginatia creatoare, originalitatea, ingeniozitatea, independenta gandirii, capacitatea de a gandi abstract, de a efectua rationamente in lant, perseverenta, intuitia etc. Randamentul scolar nu reflecta fidel nivelul de creativitate al unui elev.

Creativitatea este impiedicata adesea de o serie de obstacole:
- conformismul (oamenilor obisnuiti nu le place ceea ce iese din comun; ei nu au incredere in fantezii);
- algoritmii (o suita de reguli efectuate intr-o ordine aproximativ constanta);
- obstacole emotive: teama de anumite greseli, descurajarea rapida.

Stimularea creativitatii elevilor:

- renuntarea profesrului la tonul autoritar, realizarea unor relatii prietenesti, democratice favorabile sistemului creativ;
- scolarii trebuie lasati sa-si manifeste in voie spontaneitatea, curiozitatea;
- trebuie sa apara teme si situatii care stimuleaza fantezia (elevii sa imagineze singuri probleme, sa continue o nuvela etc.);
- vizitarea expozitiilor, excursiile largesc orizontul elevilor;
- existenta unor laboratoare si ateliere foarte bine dotate.

13. Orientarea scolara si profesionala. Consilierea psihopedagogica in scoala

1. Bazele sociale si psihopedagogice ale consilierii si orientarii in scoala. Tipuri de abordari in consiliere si orientare.

2. Principii, obiective, continut si metode utilizate in procesul consilierii.

3. Consilierea, orientarea si dezvoltarea carierei - strategii si terapii educationale.

1. Bazele sociale si psihopedagogice ale consilierii si orientarii in scoala. Tipuri de abordari in consiliere si orientare.

Activitatile de consiliere vizeaza:

- orientarea scolara si profesionala;
- consilierea psihologica si psihopedagogica;
- consilierea elevilor supradotati;
- consilierea elevilor problema.

Consilierea si orientarea scolara (O.S.P.) vizeaza:

I. orientarea curriculara (indrumarea elevilor catre cursurile optionale in functie de aptitudini, aspiratii, interese);
II. consilierea elevilor (absolventi) – alegerea scolii potrivite;
III. pregatirea absolventilor pentru ocuparea unui loc de munca (intocmirea unui CV, a portofoliului, redactarea unei cerei, pregatirea pentru interviu, vesimentatia).

Observatii:

- un cabinet de consiliere poate functiona la nivelul insitutiei de invatamant; serviciile de consiliere si orientare pot fi asigurate de psiholog, medic, profesor-diriginte, pedagog;
- baza sociala a O.S.P. derica din obiectivul final, cel al integrarii elevilor in societate si profesiune; munca de orientare trebuie sa tina seama si de nevoile exprimate in cifrele de scolarizare, de tendintele evolutiei lumii profesiunilor, de raportul dintre cererea si oferta de forta de munca calificata pentru fiecare sector al economiei;
- activitatea de O.S.P. are insa implicatii si in alte probleme speciale:
• problema absolventilor care nu-si gasesc un loc de munca potrivit calificarii lor;
• problema incompatibilitatii elev-profilul scolar, specialist-profesiune.
- daca aceptam ideea ca pregatirea tinerilor pentru a sti sa ia o decizie in mod constient si motivatia este o problema de educatie, implicit, acceptam si ideea ca orientarea se funamenteaza pe o baza psihopedagogica. Orice activitate de orientare trebuie sa porneasca de la diagnoza capacitatilor elevului, a intereselor, aptitudinilor, motivatiilor, starii de sanatate in sens larg.

2. Principii, obiective, continut si metode utilizate in procesul consilierii

Continutul O.S.P. se structureaza in 4 directii principale de actiune:

a. cunoasterea personalitatii elevilor – informatiiile furnizate de elev sunt trecute de catre diriginte in fisa scolara;
b. educarea elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii;
c. informarea scolara si profesionala – informarea vizeaza tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, posibilitatile si formele de calificare profesionala, lumea profesiunilor si dinamica ei specifica, necesarul fortei de munca in diferite sectoare de activitate;
d. indrumarea elevilor spre anumite tipuri de scoli sau grupuri de profesiuni – acordarea unui sfat de orientare cu caracter facultativ.

Principiile O.S.P.

a. pregatirea psihologica a elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii – permite prevenirea si eradicarea fenomenului de indecizie, a lipsei de realism in alegerea studiilor si profesiunilor;

b. conducerea de catre scoala a procesului de orientare – O.-S.P. este opera colectiva a mai multor factori: scoala (rol de conducere), familie, mass-media, elevul insuti, unitatile economice;

c. audtodezvoltarea si autodeterminarea elevului in procesul orientarii – elevul trebuie sa fie fauritorul propriei sale perspective scolare si profesionale;

d. asigurarea unei concordante optime intre structura personalitatii elevilor si cerintele
psihofiziologice ale profesiunii;

e. cunoasterea si respectarea cerintelor vietii sociale in procesul orientarii (trebuie sa existe echilibru intre necesitatile fortei de munca si optiunile elevilor);

f. activizarea rezervelor probabile ale personalitatii elevilor in procesul orientarii (acest principiu este aplicabil elevilor cu deficiente de adaptare, cu dificultati de invatare si in cazul elevilor handicapati);

Metodologia O.S.P.

- metode si tehnici de cunoastere a personalitatii elevilor (observarea, convorbirea, chestionarul, analiza produselor, activitatea elevilor, analiza datelor biografice, autocaracterizarea, testul psihologic etc.)

- modalitati si mijloace de educare a elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii – un rol important il joaca:

• metodele de instruire, activitatile participative: efectuarea unor lucrari practice, rezolvarea de probleme, problematizarea, invatarea pur descoperativa;
• activitatea individuala cu elevii: cercuri, concursuri;
• influentarea personalitatii profesorului.

- metode si mijloace scolare de informare scolara si profesionala (conferinte, cursuri, intalniri cu specialisti, vizite in institutii, expozitii, muzee, reviste de specialitate etc.)

- metode si mijloace de consiliere si indrumare – profesorul poate apela la doua modalitati principale de actiune:

• modalitatea bazata pe trecutul elevului; profesorul va cauta in trecutul elevului argumente care sa-i permita sa prevada evolutia lui in viitor
• modalitate bazata pe perspectivele de evolutie ale personalitatii elevului; profesorul trebuie sa anticipeze ce va putea elevul in viitor

3. Consilierea, orientarea si dezvoltarea carierei – strategii si terapii educationale

material preluat de pe cnpetrurares... - vezi la linkuri

12. Psihologia grupurilor scolare. Dirigintele si dirigentia. Managementul clasei de elevi

1. Natura si caracteristicile grupurilor scolare. Clasa de elevi ca grup socio-educativ. Valentele formative ale clasei de elevi si grupului scolar. Relatii intergrupale.

2. Metode si tehnici de studiere si caracterizare a grupurilor scolare.

3. Managementul clasei de elevi: concept, problematica sociala, psihologica, normativa, operationala si inovatoarere.

4. Dirigintele si dirigentia:roluri si strategii de interventie, formare, evaluare.

1. Natura si caracteristicile grupurilor scolare. Clasa de elevi ca grup socio–educativ. Valentele formative ale clasei de elevi si grupului scolar. Relatii intergrupale

- grupul = o pluralitate dinamica de persoane intre care exista relatii si influente;
- membrii grupului isi desfasoara activitatea intr-un anumit mnediu, comunica intre ei, de influenteaza reciproc, isi confrunta opiniile etc.
- in cadrul grupului fiecare persoana are o anumita pozitie reala, un anumit STATUS;

Clasa are un aport deosebit in procesul de socializare. S-a demonstrat ca relatiile armonioase cu ceilalti conduc la o stima de sine ridicata, la dorinta de a coopera si contribuii la cresterea nivelului de aspiratie. O a doua functie a grupului-clasa este securitatea – el se constituie intr-un mediu prielnic de manifestare pentru elevi. O alta functie este aceea de reglemetare a relatiilor din interiorul grupului, care se refera la faptul ca grupul, prin diverse reactii, are puterea de a sanctiona comportamentele membrilor sai. O alta functie este aceea de reglementare a relatiilor intraindividuale care se refera la construirea identitatii de sine din perspectiva calitatii de membru al grupului.

Grupurile scolare

Exista o serie de procese de grup, care actualizeaza structura si functiile grupului in stransa dependenta cu scopurile acestuia.

1) Procesul de realizare a sarcinii are o importanta aparte, sarcina constituind ceea ce trebuie sa faca grupul pentru a-si atinge scopul. In masura in care indeplinirea sarcinii apropie grupul de scopul sau, membrii vor fi motivati sa depuna eforturi pentru realizarea ei. Sarcina trebuie precis fromulata; sarcina comuna este cea de invatare.

2) Procesul de comunicare este initiat si se desfasoara in stransa legatura cu cel de realizare a sarcinii.

3) In ceea ce priveste procesele afective, este evident ca atractia dintre membrii grupului clasa constituie o conditie fundamentala a performantelor scolare inalte. Este si o sursa de satisfactie personala pentru membrii si un factor al coeziunii grupului.

Profesorul are nevoie sa cunoasca reteaua relatiilor afective, de atractie sau de respingere din clasa. Pe elevii izolati trebuie sa-i ajute sa reintre in grup si sa evolueze multumitor in cadrul lui. Pentru aceasta are la dipozitie un set de tehnici sociometrice care pun in evidenta relatiile de simpatie, antipatie, raporturi de indiferenta din clasa; testul sociometric (bazat pe intrebari ) permite profesorului sa stabileasca statutul sociometric al fiecarui elev, sa indentifice liderii, pe cei preferati de majoritatea membrilor grupului sau pe cei izolati.

4) Procesul de influenta din clasa de elevi asigura uniformitatea comportamentelor. Simpla prezenta a celorlalti si faptul ca elevul nu invata izolat, ci inconjurat de colegi care desfasoara acelasi tip de activitate, se constituie in forma de influenta sociala, numita facilitare sociala.

Grupul scolar se caracterizeaza si prin omogenitatea lui. Grupul educativ are o compozitie relativ omogena, cel putin din punct de vedere al varstei, nevoilor, intereselor si aspiratiilor. Exista calitati ale membrilor grupului ce functioneaza drept criterii pentru alcatuirea claselor, putandu-se asigura omogenitatea sau eterogenitatea claselor, a colectivelor de elevi. In trecut capacitatea si apartenenta sexuala a elevilor erau asemenea criterii. Problema fundamentala in privinta formarii claselor omogene si eterogene este legata de succesul sau esecul scolar al elevilor, dar si de eficienta profesorului. Clasele omogene sunt constituite dintr-o singura categorie de elevi din punct de vedere al inteligentei, pe cand clasele eterogene din 4 sau 5 categorii. Practica a demonstrat ca cei din clasele eterogene au obtinut rezultate mai bune decat cei din clasele omogene.

Organizarea omogena a colectivelor de elevi inlesneste, in cazul claselor cu elevi foarte buni, predarea si comunicarea profesorului cu grupul elevilor. Pentru copii are avantajul ca expunerea si discutiile din clasa au loc la un nivel accesibil tuturor. Acest lucru devine un handicap in cazul claselor slabe, pentru ca elevii de aici nu vor ajunge niciodata sa discute chestiunile dificile, avand astfel de pierdut in fata celor buni. Interactiunea dintre elevii buni si elevii slabi aduce foloase ambelor categorii. Totusi, in clasele eterogene, care cuprind trei categorii de elevi: buni, medii si slabi, cei mai dezavantajati sunt elevii cu rezultate medii, ei de regula fiind lasati in afara interactiunii.

Un alt aspect foarte important in gruparea elevilor il constituie stima de sine. In clasele omogene acest lucru este protejat (in cazul elevilor slabi ei nu au de suferit de pe urma compararii lor cu elevii buni, pentru ca nu exista elevi buni in acea clasa!). Pe de alta parte, acesti copii ajung sa inteleaga ca fac parte dintr-o clasa slaba si ca au fost repartizati astfel tocmai pentru ca nivelul cunostintelor si abilitatilor lor nu este suficient pentru a fi trimisi intr-o clasa buna. Clasele omogene devin eficiente doar in cazul elevilor foarte dotati, si numai daca se combina cu programe intensive de instruire.

Grupurile scolare pot fi:

• formale (clasele de elevi);
• informale (microgrupurile din interiorul clasei de elevi) → microrganisme de studiu, de joaca, de prieteni etc.

- clasa de elevi este un grup formal avand fucnctii de instuire sli formare a personalitatii elevilor, de reglementarea a relatiilor sociale, de invatare si evaluare a acomportamentului acestora;
- grupurile informale sunt neinstitutionalizate si formate pe baza unor interese comune (afective, culturale, biologice, acteantisociale);

- grupurile sunt conduse de lideri care pot fi de diferite tipuri:

• lideri autoritari;
• lideri de tip democratic;
• lideri de tip laissez – faire;

- clasa de elevi este un grup social, cu un inalt grad de socializare, de istruire, dezvoltare si formare a personalitatii elevilor, liderii actionand pentru realizarea scopurilor siasigurarea coeziunii grupului;
- relatiiile dintre membrii imbraca mai multe forme:

• relatiile de comunicare, stabilirea de idei;
• relatiile de cunoasterea trasaturi de vointa si caracter, a comportamental;
• relatiile de preferinta, de respingere sau indiferenta.

- in cadrul clasei de elevi, fiecare elev este atat obiect al educatiei (asupra lui se exercita influentele grupului), cat si subiect (si el influenteaza pe ceilalti);

- factorii de grup care influenteaza formarea elevilor si mai ales coeziunea grupului scolar sunt:
• factori externi:
a) stilul de conducere al dirigintelui (care trebuir sa fie democratic);
b) normele de conducere a grupului trebuie formulate impreuna cu elevii;
c) rolul (sarcinile) pe care il are fiecare elev in colectiv.
• factori interni:
a) interesul, atractia si mandria fiecarui elev pentru ca face parte din grupul respectiv.

2. Metode si tehnici de studiere si carcaterizare a grupurilor scolare

Pentru cunoasterea si caracterizarea psihopedagogica a elevilor, profesorul are la dispozitie un grup de metode:

- metoda observatiei (elevul poate fi observat la lectii, in recreatie, pe strada, in familie etc.);
- metoda experimentului – strans legata de metoda observatiei;
- metoda analizei produselor activitatilor scolare;
- metoda aprecierii obiective.

Exemplu: li se da o lucrare la matematica si li se ceresa scrie pe olista pe primii 5 colegi care cred ca au rezolvat bine problema si pe ultimii 5 care cred ca n-au rezolvat-o. In urma cercetarii lucrarilor, profesorul confrunta aprecierile lui cu ale elevilor, apoi aprecierile elevilor intre ei.

- metoda convorbirii;
- metoda chestionarului;
- metoda testelor sociometrice;

a) presupune formularea de intrebari prin care se solicita una sau mai multe persoane pe care le prefera chestionatul etc;
b) experimentatorul trebuie sa cunoasca grupul pe care-l cerceteaza;
c) problematic e numarul de intrebari – dupa unii trebuie mai multe, dupa altii mai putine
d) matricea sociometrica - datele din testul sociometric sunt prelucrate si puse intr-un tabel;
e) sociograma colectiva - structura unei clase (cu elevii si relatiile dintre ei notate prin simboluri);

-metoda chestionarelor – formularea de intrebari precise, clare, concise, intr-un limbaj accesibil, fara cuvinte ambigue, fara intebari tendentioase, ipotece;
-metoda scarilor de apreciere;
-metoda proba „ghici cine?” obtinand astfel un tablou sinoptic:
- metoda studiului de caz – fazele de rezolvare sunt:

• prezentarea cazului;
• exprimarea opiniilor celor care participa;
• formularea de intrebari de catre animatorul discutiei;
• concluzia generala si propuneri de solutii.

- tehnicile sociometrice – sunt folosite pentru masurarea relatiilor interpesonale. Aceste teste ofera dirigintelui informatii cu privire la: relatiile interpersonale din cadrul clasei, liderii microgrupurilor etc.
- psihodrama (improvizarea unui scenariu pe o tema data, in care feiecare subiect primeste un rol, a carui interpretare permite constientizarea unor cauze, ce au declansat anumite stari tensionale);
- jocul de rol, folosit pentru aprecierea comportamentului si pregatirea in copul intrarii intr-un grup (exemplu: rol de tata in familie, sofer, inginer, de interprinzator comercial etc.).

3. Managementul clasei de elevi: concept, problematica sociala, psihologica, normativa, operationala si inovatoare (+ 4. Dirigintele si dirigentia, roluri si strategii de interventie, formare, evaluare)

- formarea integrala si armonioasa a personalitatii elevilor sub aspect intelectual, profesional, moral – civic, estetic si fizic se realizeaza atat in procesul de invatamant, cat si in cadrul orelor educative, organizate de catre diriginti;
- activitatea profesionala ca diriginte reprezinta o munca de conducere;
- atributii:
• conceperea si asigurareaorelor de dirigentie (obiective, tematica, desfasurare);
• crearea atmosferei psihosociale si de studiu in clasa;
• cooperearea cu toti profesorii clasei;
• organizarea de vizite si excursii;
• sprijinirea elevilor la invatatura;
• cooperarea cu familia;
• contributia la orientarea scolara si profesionala a elevilor;
• organizarea si realizarea activitatilor in afara clasei;
• intocmirea fisei psihopedagogice;
• acordarea notei la purtare;
• „educatorul activ” al clasei.

11. Proiectarea pedagogica a activitatilor de instruire si educatie. Moduri si forme de organizare a activitatilor didactice

1). Conceptul de proiectare pedagogica. Functiile proiectarii pedagogice: anticipare, orientare, organizare, dirijare, reglare-autoreglare, decizie, inovare.

2). Etapele proiectarii pedagogice: definirea obiectivelor si a sistemului de referinta spatio-temporal: determinarea continuturilor; stabilirea strategiei optime de actiune; stabilirea criteriilor si a instrumentelor de evaluare.

3). Niveluri ale proiectarii pedagogice. Finalizarea proiectarii pedagogice:
- 3.1 Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru de invatamant, saptamana, ora;
- 3.2 Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect.

4). Unitate si diversitate in proiectarea activitatilor de instruire si educatie. Modele de proiectare a lectiei, a altor activitati scolare si extrascolare.

5) Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.

6) Moduri si forme de organizare a activitatilor didactice: concept, tipologie (frontal, pe grupe, individual etc): Lectia-activitate didactica de baza. Alte forme de organizare.

7) Aplicatii: proiectarea unui sistem de lectii, de alte activitati scolare si extrascolare. - n-am

1). Conceptul de proiectare pedagogica. Functiile proiectarii pedagogice: anticipare, orientare, organizare, dirijare, reglare-autoreglare, decizie, inovare.

Proiectarea activitatii didactice este determinata de cerinta cresterii calitatii si eficientei instruirii. Orice activitate trebuie sa fie eficienta si este cu atat mai eficienta cu cat este proiectata mai bine. Proiectarea activitatii didactice reprezinta un ansamblu de procese si operatii de anticipare a acesteia. I se asigura un caracter sistematic, rational .

- procesul deliberativ de fixare mentala a pasilor ce vor fi parcursi in realizarea instructiei si educatiei;
- un demers de anticipare a obiectivelor continuturilor, metodelor si mijloacele de invatare, a instrumentelor
de evaluare si a relatiilor ce se stabilesc intre toate aceste elemente.

In conducerea desfasurarii activitatilor instructiv-educative, profesorul exercita mai multe functii:

- orientarea si planificarea activitatilor instructiv-educative:

• se incepe cu studiul resurselor umane, materiale, al programelor scolare si al mijloacelor de invatamant;
• precizarea obiectivelor si a continuturilor;
• se aleg apoi strategiile didactice, metodele, mijloacele de invatare, formele de activitate cu elevii si
instrumentele de evaluare.

- conceperea si desfasurarea metodica a lectiilor in concordanta cu obiectivele vizate;

- dirijarea proceselor de predare-invatare:

• dirijarea directa a proceselor de predare se obtine folosind metodelor de comunicare expozitive si interogative;
• dirijarea indirecta presupune folosirea partiala a metodelor interogative si, pe scara larga, a metodelor activ–participative (euristice);
• dirijarea euristica dezvolta la elevi creativitatea si ii ajuta sa redescopere noi adevaruri prin efort propriu de gandire.

- reglarea procesului de invatarea pe baza de feed-back:

• feed-back-ul are functia de control, de reglare si autoreglare;
• profesorul poate regla din mers predarea si invatarea; profesorul poate sa ia microdecizii in scopul optimizarii procesului predare-invatare mergand pana la o reproiectarea a instruirii.

- controlul si evaluarea activitatilor de invatarea a elevilor:

• prin metode de control si evaluare.

- optimizarea, ameliorarea si inovarea procesului de predare-invatare-evaluare; optimizarea se realizeazaprin:

• precizarea obiectivelor pedagogice;
• structurarea logica a continutului;
• adecvarea continutului la nivelul de intelegere al elevilor;
• folosirea mijloacelor moderne de invatamant;
• folosirea metodelor activ–participative;
•eficacitatea procesului de invatamant creste atunci cand profesorul comunica elevilor obiectivele operatiunilor (competitii specifice), ii motiveaza, ii determina sa participe activ la lectie;
• inovarea se obtine prin propunerea de noi mijloace si metode de invatamant, de noi programe si materiale scolare.

- evaluarea si autoevaluarea activitatilor instructiv–educative:

• evaluarea este realizata prin asistenta la ore, rapoarte de activitate, situatii statistice privind rezultatele la invatatura.

Componentele proiectarii activitatii didactice :

1.stabilirea obiectivelor activitatii

2.determinarea continutului activitatilor

3.stabilirea strategiilor de predare–invatare in vederea realizarii obiectivelor precizate

4.evaluarea rezultatelor obtinute .

Cerinte didactice :

-proiectarea priveste intreaga activitate instructiv educativa, indiferent de amploarea ei, de cadrul de desfasurare

-proiectarea trebuie sa fie o activitatea continua, permanenta care premerge demersul instructiv educativ, trebuie urmarite adoptarea unor decizii anticipative si stabilirea unui algoritm pe care trebuie sa il urmeze proiectarea

-proiectarea presupune raportarea actiunilor la trei cadre de referinta :

a) activitatea anterioara momentului in care este anticipat un anumit demers

b)situatia existenta (cunoasterea conditiilor in care se va desfasura activitatea, a resurselor a mijloacelor disponibile)

c) stabilirea modului de organizare si desfasurare a activitatilor viitoare si predictia rezultatelor ce urmeaza a fi obtinute.

Continuturile si structura proiectarii activitatii didactice

1)cunoasterea resurselor si a conditiilor de desfasurare a procesului didactic; trebuie cunoscute conditiile didactico-materiale la timpul de invatare disponibil, la nivelul de pregatire al elevului, la capacitatea lui de invatare

2)organizarea continutului procesului de instruire-consta intr-o analiza logico didactica a continutului logico informational, in vederea sistematizarii acestuia, a accesibilitatii lui, a esentializarii lui, a ritmului de parcurgere

3)precizarea scopurilor si a obiectivelor-scopul se refera la sarcina didactica fundamentala, obiectivele la modul de realizare si evaluare a scopului stabilit.

4)stabilirea activitatilor de predare-invatare.

5)stabilirea modalitatii de evaluare a rezultatelor.

1, 2,3 =conditii premergatoare activitatilor didactice, iar 4,5 =moduri de realizare si evaluare a rezultatelor obtinute .Se realizeaza anticipat .

2. Etapele proiectarii pedagogice;

*definirea obiectivelor si a sistemelor de referinta spatio – temporal;
*determinarea continuturilor;
*stabilirea strategiei optime de actiune;
*stabilirea criteriilor si a instrumentelor de evaluare

Profesorul trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:

• Ce voi face?
• Cu ce voi face?
• Cum voi face?
• Cum voi sti daca ceaa ce trebuie dacut a fost facut?

Raspunsurile la cele patru intrbari vor continua etapele proiectarii didactice:

Ce voi face?

- vizeaza obiectivele, care trebuie sa fie fixate si realizate;
- obiectivele stabilite ce va sti si ce va sti sa faca elevul dupa lectie; obiectivele trebuie formulate explicit prin utilizarea unor „verbe de actiune”.

Cu ce voi face?

- stabilirea resurselor educationale (delimitarea continutului invatarii, a resurselor psihologice, a resurselor materiale);
- un profesor este cu atat mai bine cu cat reuseste sa-l invete pe elev exact ceea ce poate elevul si are realmente nevoie; orice copil poate fi invatat ceva, cu conditia alegerii celor mai potrivite metode si mijloace de educatie.

Cum voi face?

- vizeaza conturarea strategiilor didactice optime. Imaginatia pedagogica a cadrului didactic este cea care prezideaza aleferea si combinarea, mai mult sau mai putin fericite, a metodelor, materialelor si mijloacelor folosite in invatamant. Profesorul trebuie sa stabileasca scenariul didactic.

Cum voi sti daca ceea ce trebuie facut a fost facut?

- vizeaza stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor invatarii;
- o activitate didactica este cu atat mai eficienta cu cat obiectivele ei au fost realizate intr-un timp cat mai scurt, cu cheltuieli minime de resurse materiale, cu mai putina oboseala si cu mai multa placere pentru efortul depus.


3). Niveluri ale proiectarii pedagogice. Finalizarea proiectarii pedagogice:

- 3.1 Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru de invatamant, saptamana, ora;
- 3.2 Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect.


1) Proiectarea anuala a activitattii are in vedre o perspeciva mai indelungata asupra predarii unei discipline. Proiectarea anuala presupune:

a)definirea scopului instructiei educative urmarite in predarea acestei discipline
b)analiza structurilor continutului si delimitarea lui in capitole, teme
c)stabilirea ritmului de parcurgere a materiei
d)distribuirea timpului pe activitati de predare, de recapitulare si sinteza, si de evaluare.

Rubrici: semestrul, capitolul, nr. ore alocat fiecarui capitol, forme de evaluare.

2)Proiectarea semestriala a activitatii este o continuare si o particularizare a celei anuale .Consta in :

a)programarea capitolelor pe o anumita durata de timp
b)stabilirea strategiilor utilizate in parcurgerea acelor capitole, a metodelor, procedelor, a mijloacelor de invatare, materiale didactice.

Rubrici:Obiective operationale, tema capitol, perioada de realizare, nr. ore, mijloace de invatamant.

3)Proiectarea sistemului de lectii adica a acelor lectii care au o anumita legatura unele cu altele

4) Proiectarea activitatii pe lectii –constituirea demersului educational concret, desfasurat intr-o ora didactica si in care trebuie sa fie prevazute cel putin unele elemente esentiale; proiectul unei lectii anticipeaza modul de definire al ei. El tine de anumite conditii (resuse materiale, umane dar si de o oarecare doza de realism, de idealitate). In situatiile de la clasa unele prevederi ale proiectului de lectie nu pot fi realizate.

Rubrici : obiective opearationale, (masurabile si evaluabile ), continutul informational al lectiei, strategiile didactice (metode, mijloace de invatamant, mijloace materiale), tipuri de invatare, probe de evaluare, nr. de ore, perioada

Mai exista proiectare elaborata pe: ciclu, an, semestru, saptimana, ora

In functie de orizontul de timp luat ca referinta, distingem doua tipuri fundamentale de proiectare pedagogica:

- proiectarea globala – are drept referinta p aerioada mai mare din timpul de instruire: de la un ciclu scolar la un an de studiu; se concretizeaza in elaborarea planurilor de invatamant si a programelor scolare;
- proiectarea esalonata – are drept referinta perioade mai mici de timp si se concretizeaza in:

• planificarea anuala;
• planificarea semestriala;
• proiectarea unitatilor de invatare;
• proiectarea lectiei.

Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect

4. Unitate si diversitate in proiectarea activitatilor de instruire si educatie. Modele de proiectare a lectiei, a altor activititi scolare si extrascolare

(+ 5. Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare)

Modelul 1 se refera la lectia de transimtere si asimilare a informatiilor si are mai multe variante:

- varianta introductiva – prima ora de curs;
- lectie de comunicare si insusire de cunostinte;
- varianta in care domina organizarea predarii si invatarii prin problematizare, dialog euristic si descoperire;
- lectia mixta sau combinata;
- varianta instruirii programate – invatarea cu ajutorul calculatorului.

Modelul 2 este destinat consolidarii si sistematizarii cunostintelor si se foloseste in mai multe variante:

- lectia de consolidare curenta – dupa o lectie de transmitere si asimilare;
- lectia de consolidare a cunosstintelor dupa predarea unui capitol;
- lectia de recapitulare si sistematizare finala.

Modelul 3 are ca scop verificarea si evaluarea cunostintelor prin:

- chestionare orala;
- lucrari de control;
- aplicatii practice.

Modelul 4 este destinat formarii de principii si deprinderi:

- de munca intelectuala;
- de a manui anumite unelte si masini.

Lectiile din clasa sunt completate de alte forme de organizare a procesului de invatare:

• meditatiile;
• observatiile in natura;
• temele pentru acasa;
• cercurile de elevi;
• vizitarea de expozitii, spectacole, filme;
• excursii si vizite la interprinderi, insititutii si in natura;
• grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.

Fisa de evaluare a activitatii didactice cuprinde ca indicatori:

• proiectarea didactica 1,5p;
• realizarea activitatii didactice 5p;
• comportamentul didactic 1p;
• evaluarea 1p;
• cunoasterea elevilor 0,25p;
• autoevaluarea 0,25p;
• activitatea metodica si stintifica 0,25p;
• activitatea educativa 0,25p;
• conduita in scoala 0,25p.
Total 10p

Autoevaluarea activitatii didactice se face tot dupa acesti indicatori.

6. Moduri si forme de organizare a activitatii didactice:concept, tipologie (frontal, pe grupe, individual). Lectia activitate didactica de baza. Alte forme de organizare

Evolutia formelor procesului didactic.

Scoala apare in oranduirea sclavagista. Numarul elevilor era redus, astfel ca specificul invatarii este individualitatea. Interventia pedagogului poate fi mai bine acordata la nivelul personalitatii celui educat. Ca si dezavantaj lipseste emulatia, influenta colectivului.

Prin sec. XVI – XVIII apare invatamantul colectiv, iar in sec XVII-lea, pedagogul ceh Komenius experimenteaza invatamantul pe clase, pe lectii pe care il teoretizeaza in „Didactica Magna”. Se defineste clasa ca fiind un colectiv relativ omogen ca varsta si dezvoltare, iar lectia, o unitate de timp, prin care se transmite o secventa din continutul unei noi discipline.

Invatamantul colectiv este productiv, in sensul ca intr-o unitate de timp este invatat un numar de 30 –40 de elevi. Prin sec. XVIII – XIX a mai functionat si sistemul monitorial (Bell -Lancaster). Se incredinteaza unui invatator un numar foarte mare de elevi (300). Acesta alege 30 din cei mai buni elevi ai sai, pe care ii pregateste pentru a-i ajuta, a-i invata pe ceilalti. Era un sitem ieftin, dar neproductiv. In 1820, apare curentul scolii noi, care pleda pentru copil, pentru cel educat care era in centrul atentiei. Pedagogul se „mula” dupa elev.

Binet impune sistemul claselor mobile : programe obligatorii si facultative, suplimentare. In functie de capacitatea elevului se putea parcurge intr-un singur an calendaristic o clasa, sau mai multe; in functie de propriul ritm elevul putea fi la o materie intr-o clasa si la alta materie in alta clasa.

Planul Dalton : inlocuirea claselor cu laboratoare in care elevii invata singuri, apoi erau verificati. Metoda are avantajul ca stimuleaza elevii sa invente independent, dar are si dezavantaje cum ar fi ca se dezvolte egoismul, scade rolul profesorului. Este mai potrivita elevilor mai mari.

Metoda complexelor consta in impartirea materiei in niste teme complexe, studiate in functie de propunerile si cerintele elevilor. Sunt nesistatizate.(ex. Cum ne ingrijim sanatatea?).

Metoda Decroly, a centrelor de interes consta in satisfacerea unor interese, trebuinte.

Sistemul tutorial – aparut in Anglia, in secolul XX, urmarea sa se imbine invatamantul individualizat cu cel in echipe mici (2-6 elevi), profesorului revenindu-i rolul de indrumator. Saptamanal se organizau 1-2 sedinte de aproximativ 2 ore de lucru cu profesorii, in care elevii sustineau referate, insotite de dezbateri.

Sistemul modular –dezvoltat in secolul XX, materia de studiu este impartita in secvente (module) relativ scurte, care sunt studiate teoretic si practic, in mod individual de elvi, profesorii avand rolul de consultant.

Sistemul Dottrens (secolul XX) – sistem de invatamant individualizat, prin fişe: de dezvoltare, recuperare, de lucru (exercitii), de control.

Sistemele alternative prevazute de legea invatamantului din Romania : sistemul Waldorf, sistemul Step by step.

Forma de baza a activitatii didactice este lectia.

Forme secundare de invatamant: consultatiile (pentru elevii buni, pentru cei slabi; individual sau in grupuri mici), meditatiile (clasele terminale), forme extradidactice (peridid.): cercurile, concursurile, olimpiadele

Organizarea activitatilor didactice reprezinta actiunea complexa de asigurare ordonata, disciplinara, rationala, coerenta, eficienta a activitatilor didactice, a fortelor si mijloacelor umane si materiale necesare componetelor esentiale ale procesului de invatamant – obiective, continuturi, strategii didactice, evaluarea.

Proiectarea reprezinta actiunea complexa de concepere anticipata, sistematizata a modelelor activitatilor didactice in functie de care vor fi indeplinite componentele procesului de invatamant: obiective, continuturi, strategii, evaluarea, precum si formele de activitate didactice.

Organizarea si proiectarea se conditioneaza reciproc. Ele sunt sisteme didactice deschise, maleabile, flexibile, adaptabile si creative.

Directiile principale de organizare si proiectare a procesului de invatamant privesc:

1) timpul de desfasurare a procesului de invatamant pe cicluri de studii, anual, semestrial, saptamanal, zilnic si pe fiecare ora didactica (lectie);

2) obiectivele operationale;

3) continuturile invatamantului (curriculum-ul) selectat pe grupe de discipline, cicluri de studii, clase, profile, specializari.

4)modurile de desfasurare si de organizare a activitatilor didactice (frontal, pe echipe, individual);

5) evaluarea rezultatelor scolare si realizarea feed-back – ului.


Componentele procesului de invatamant

Elementele procesului de invatamant sunt:

-obiectivele

-continuturile informationale si educationale

-caile si mijloacele de realizare a obiectivelor (metode, strategii, procedee si mijloace).

In sens restrans, continutul procesului de invatamant se numeste curriculum.

In sens larg, curriculum inseamna intregul program al activitatii educationale cu toate componentele si interactiunile dintre ele.

Continutul invatamantului, ca si componeneta a procesului de invatamant necesita o obiectivare, care se realizeaza intr-un sistem de de documente scolare:

-plan de invatamant

-programa analitica

-manualul scolar.

Continutul reflecta ceea ce se face prin invatare si in ansamblul cunostintelor, al abilitatilor (priceperi si deprinderi) intelectuale. Ansamblul cunostintelor sunt grupate intr-o serie de obiecte de invatamant numite discipline scolare.

Continutul invatamantului ar putea fi definit ca ansamblul disciplinelor scolare. Continutul invatamantului are caract social, nu e fixat odata pentru totdeauna, se modifica conf schimbarilor sociale, deoarece progresul social inseamna progres tehnic. Acest continut se reimprospateaza permanent, ceea ce determina caracterul formativ al sau.

Planurile de invatamant

Reprezinta un document oficial, intocmit de institutiile de invatamant, aprobat de Minister (daca unitatea de invatamant nu e autonoma). Se asigura continutul invatamantului pentru fiecare profil de scoala, ciclu de studiu exista plan de invatamant primar, gimnazial, liceal. E obligatoriu de aplicat pentru toate unitatile de invatamant de acelasi grad si profil. Planurile de invatamant prevad denumirile obiectelor de invatare si numarul de ore afectate pentru tot anul scolar. In planurile de invatamant sunt prevazute denumirea tipului de scoala, specializare, profil, profesia obtinuta, durata studii, sist de verificare, structura anului scolar. Disciplinele de invatamant sunt grupate pe arii curriculare. Planurite de invatamant trebuie sa asigure o anumita stabilitate in timp, sa prevada cele mai noi discipline de invatamant, sa stabileasca o pondere rationala a numarului de ore/discipline, evitandu-se exagerarile. Planurile de invatamant trebuie sa aiba un caracter relativ unitar pentru un anumit grad si profil de scoala, iar disciplinele de specialitate sa aiba o gama variata de discipline inrudite si de discipline optionale.

Programa analitica

Obiectiveaza continutul de baza al invatarii pentru fiecare obiect de invatare. Se numeste analitica pentru ca prezinta continuturile disciplinelor de invatamant pe capitole, subcapitole, uneori detaliate pana la titlurile lectiilor. Acestea sunt elaborate de specialisti ai ministerului, dublati de practicieni, psihologi etc. Sunt acte obligatorii, nu pot fi modificate. Programa ia forma unei brosuri, contine: nota introductiva (prezinta locul si importanta studierii disciplinei, obiective, indrumari metodice), repartizarea orelor pe activitati didactice (predare-invatare, laboratoare, evaluare), continutul programei-denumirea capitolelor, lectiilor, bibliografie. Programa analitica presupune o planificare calendaristica, realizata de fiecare profesor in parte la inceputul fiecarui an scolar, semestru.


Manualul scolar

E documentul in care se obiectiveaza in forma scrisa principalul continut al unei discipline de invatamant. Este elaborat de specialisti. Se elaboreaza la cel mai inalt nivel al programei. In prezent (2001) se lucreaza si dupa manualul unic, dar exista si manuale alternative. Manualul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-de ordin structural: sa includa informatii de ultima ora, sa evite grselile, interpretarile gresite, sa prezinte legatura cu alte discipline, sa se evite cunostintele de uzura morala.

-de ordin metodic: sa se foloseasca un limbaj modern de exprimare (clar, riguros), sa contina exemple, aplicatii, scheme recapitulative, grafice, ilustratii, desene etc, dupa fiecare capitol sa apara intrebari, exercitii, probleme, probe de verificare

-de ordin estetic: sa fie o carte frumoasa, intr-un format bine ales

-de ordin igienic: hartia manualului sa fie de calitate, sa se asigure o scriere vizibila (la clasele mici litere mai mari), aerisita, insotita de sublinierea ideilor mai importante. Profesorul trebuie sa cunoasca foarte bine manualul dar nu trebuie sa se limiteze la el, predarea trebuie sa respecte continutul manualului, dar nu trebuie redat intocmai.

Orarul scolar

Este un document oficial, ce izvoraste din prevederile planurilor de invatamant, asigura programarea continutului in cadrul activitatii didactice, indeosebi a celor cu caracter bilateral (predare-invatare), pe o perioadad scoalra determinata: semestru, an scolar, avand ca modul care se repeta–saptamana. El se elaboreaza de catre cadrele didactice (echipa de orar), tinandu-se cont de prevederile planului de invatamant (nr. ore/saptamana/disciplina).

Pentru ca un orar sa fie bine realizat, trebuie sa se tina cont de programarea rationala a disciplinelor si activitatilor didactice, programarea orelor numai intr-o parte a zilei pentru ca in timpul liber elevul sa poata studia individual. Nu trebuie sa apara ferestre in orarul elevilor, si trebuie respectata recreatia de catre profesor.

Metode de invatare si mijloace de invatamant

Strategiile didactice

Reprezinta sistemul teoretico-actional global, fundamentat de principiile didactice care asigura orientarea, desfasurarea si finalizarea educatiei pe termen lung.

Tehnologia didactica

Reprezinta sistemul teoretico-actional executiv de real al predarii-invatarii concrete si eficiente prin intermediul metodelor, mijloacelor si formelor de activitate didactica.

Metodele de invatamant

Sunt o componenta importanta a strategiilor didactice dar si a tehnologiei didactice, reprezinta sistemul de cai, procedee, tehnici, mijloace adecvate de instruire, care asigura desfasurarea si finalizarea de performanta si eficienta a proces de invatamant .

Metodele de invatare se clasifica in:

A.

1)Metode clasice(traditionale): expunerea, conversatia, demonstratia intuitiva, lectura (studiul cu cartea)

Au aparut altele noi: dialogul, demonstratia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale, experimentul

2)Metode moderne: descoperirea, problematizarea, modelarea, simularea, asaltul de idei, studiul de caz

B.

1)Metode de predare: prelegere, demonstratie, conversatie, evaluarea.

2)Metode de invatare care servesc mai mult celui educat: studiul cu cartea, studiul individual, descoperirea, exercitiul

3)Metode de predare-invatare: predarea-invatarea in echipa, experimentul, asalt de idei (brainstorming), simularea.

4) Metode de evaluare: probe scrise-orale, practice, teste docimologice.

C.

1)Metode active: experimentul, exercitiul, studiul de caz.

2)Metode de cunoastere directa: observatia, experimentul, studiul de caz

3)Metode de cunoastere indirecta: demonstratia intuitiva, modelarea, simularea.

4)Metode de cercetare: observatia, experimentul, convorbirea, chestionarul, metoda statisticii-matematice, analogia, inductia, deductia, asaltul de idei, studiul de caz

D.

1) Metode verbale:

-metoda expunerii continue si sistematice: povestire, explicatie, prelegere;

-conversatia (catehetica si euristica);

-dezbaterea si problematizarea, metoda asaltului de idei, munca cu manualul, citirea explicatia, metoda invatarii programate.

2) Metode intuitive:

-observatia independenta

-demonstratia

-modelarea

3) Metode active:

-exercitiul,

-lucrarile de laborator,

-algoritmizarea

-invatarea prin descoperire

-invatarea prin cercetare.

4) Metode de simulare:

-jocul didactic

-invatarea prin dramatizare (joc de rol)

-invatarea pe simulator

5) Metode de verificare si apeciere:

-verificare orala

-verificare scrisa

-verificare practica

-examen

METODELE VERBALE

EXPUNEREA

Metoda complexa de comunicare sistematica si continua a cunostintelor dintr-un anumit domeniu de specialitate. Se realizeaza prin limbaj oral. Forma traditionala bazata pe monologul profesorului are o serie de dezavantaje: ora e monotona, elevul ajunge la plictiseala, pasivitate, inhibitie. Pentru a elimina aceaste dezavantaje limbajul se combina cu demonstratia intuitiva, mijloace audio-vizuale, logico-matematice,etc.

Forme ale expunerii:

-povestirea didactica, descrierea, explicatia, prelegerea.

Povestirea e forma de expunere cu caracter plastic-intuitiv, care sporeste valoarea comunicarii, mai ales la elevii de varsta mica. Povestirea trebuie sa fie inchegata, continutul ei sa prezinte fapte concludente. Specific povestirii e apelul la ratiune dar si la afectivitate. Este potrivita claselor mici, iar la gimnaziu si liceu se foloseste de regula la disciplinele socio-umane.

Descrierea e o forma a expunerii prin care se prezinta caracteristicile unui obiect, proces, fenomen. Se bazeaza pe observatie intuitiva, dar se si poate dirija aceasta observare.

Explicatia e forma de expunere care urmareste sa clarifice, sa lamureasca si sa asigure intelegerea semnnificatiilor, principiilor, cauzelor, care definesc obiectele, fenomenele, procesele. Specific ei e apelul la ratiune.

Prelegerea e forma de expunere complexa, cu un caracter abstract si un nivel stiintific inalt, care ofera posibilitatea comunicarii unui volum mare de informatii, intr-o unitate de timp de regula 2 ore didactice. Foloseste descrierea si explicatia, imbinata cu cu modalitatile de demonstratie intuitiva, logico-matematice, specifice predarii fiecarei discipline de invatare. Are formele:

-prelegere magistrala

-prelegere dialog

-dezbatere

-discutie (imbina comunicarea orala cu conversatia didactica, intrebari-raspunsuri, se afla si punctul de vedere al elev), prelegerea cu demonstratii vii si aplicatii (imbina mesajele orale cu cele intuitive sub dirijarea profesorului cu participarea efectiva a elevilor ).

CONVERSATIA

Metoda care vehiculeaza cunostintele prin intermediul dialogului (intrebare-raspuns), discutiilor, dezbaterilor.

Forme:

- conversatia catehetica are la baza invatarea mecanica, pe de rost. E specifica evului mediu. Azi se foloseste doar in cazuri limita cand trebuie memorata o formula empirica, anii de nastere a unor personalitati.

-conversatia euristica e o forma bazata pe invatare constienta folosind dialogul. Socrate a folosit dialogul euristic ca un proces de descoperire. Metoda euristica ofera elevului posibilitatea de a descoperi si a intelege singur cunostintele ce trebuie sa le invate si apoi le reproduce in forma libera personala avand grija sa se respecte adevarul stiintific.


Dezbaterea - e o forma eficienta de conversatie. Se caracterizeaza prin schimbari de pareri pe baza unei analize aprofundate asupra unei probleme stiintifice sau practice, incheiat cu anumite deliberari, omologate de profesor.

Intrebarile

-sa se refere la materia predata,

-sa fie clare, concise, corect gramatical si stiintific

-sa stimuleze gandirea, spirit critic, creativ

-sa nu contina raspunsul,

-sa nu duca la raspunsuri monosilabice,

-sa nu fie cursa,

-intrebari ajutatoare, suplimentare

-sa nu fie mai multe intrebari in una singura.

Raspunsurile

-clare, inteligibil, constiente, complete, sub forma de scurte expuneri, individuale nu cor, timp rational de gandire, elevul sa nu fie intrerupt, sa fie urmarite si apreciate obiectiv.

DEMONSTRATIA DIDACTICA

E modalitatea de a cunoaste adevarul stiintific prin prezentarea, observarea obiectelor, fenomenelor, proceselor, studiate, adica de instruire prin intermediul mijloacelor de invatare naturale, sau in stare de substitut (machete, mulaje, imagini), anumite imbinari cu instrumentele logico-matematice.

Forme:

-demonstratia cu ajutorul mijloacelor didactice naturale sau din procesul de productie (scule, aparate, dispozitive)

-demonstratia cu ajutorul mijloacelor didactice de substituire (obiectuale, grafice, audio-vizuale)

-demonstratia cu ajutorul expunerii didactice.

Orice demonstratie trebuie pregatita de profesor dinainte, se imbina observatia dirijata cu obs independenta. Se poate realiza si in vizite, excursii.

MODELAREA

E modalitatea de studiere a unor obiecte, fenomene, procese, prin intermediul unor copii materiale si ideale, denumite modele.

Tipuri de modele:

-materiale (relativ similare, miniaturale )

-materiale iconice (fotografia, desen, scheme, schite, diagrame)

-materiale ideale (logico-matematice: concepte, ratiuni, judecati).


PROBLEMATIZAREA

Modalitatea de a crea in mintea elevului o stare conflictuala intelctuala pozitivia, determinata de necesit cunoasterii unui fenomen, obiect sau proces sau a rezolvarii unei probleme.

Tipuri de problematizari:

-intrebari problema: se refera si produc o stare conflictuala de regula in abordarea unei chestiuni (se folosesc la verificarile curente, examene, seminarii);

-problema –produce un conflict intelectectual mai complex, are anumite dificultati de aflare;

-situatia problema –produce o stare conflictuala puternica si complexa, include un sistem de probleme teoretice sau practice.

Etapele problematizarii:

1)crearea (alegerea) tipului de problematizare

2)reorganizarea fondului aperceptiv, dobandirea de noi date si restructurarea datelor vechi cu cele noi intr-un sistem unitar cerut de rezolvarea tipului de problematizare

3)stabilirea variantelor informative sau actionale de rezolvare si alegerea solutiilor optime

4) verificarea experimentala a solutiilor obtinute –daca e cazul.

METODE ACTIVE

1.EXERCITIUL

Se foloseste la toate clasele si la toate obiectele, mai ales cele care formeaza deprinderi si priceperi. Consta in repetarea unei actiuni in vederea atingerii unui scop.

Tipuri de exercitii:

1)introductive(calcul oral)

2)de baza (contribuie la formarea priceperi si deprinderi)

3)cu caract creator.

Conditiile privind efectuarea de exercitii:

-trebuie sa fie clar scopul, performanta urmarita, sa se previna formarea unor deprinderi eronate, sa fie urmarita corectitudinea, prezenta controlului si autocontrolului, realizarea unor exercitii variate, interesante in raport cu continutul.

2.LUCRARILE DE LABORATOR

- constau in reactualizarea teoriei (se repeta teoreme), se precizeaza sarcina (se dau indrumari precise), lucreaza elevii, se analizeaza rezultatele, imbin teoria cu practica, trebuiesc luate masuri de prevenire a accidentelor

3. LUCRARILE PRACTICE

- se realizeaza in atelier
-constau in prezentarea sarcinilor, explicarea si demonstrarea pe baza lucrarii de efectuat, se efectueaza dirijat lucrarea, prezentarea si aplicatiile lucrarii.

4.ALGORITMIZAREA

-consta in folosirea unor algoritmi (insiruire de pasi)

exemple: analzele literare, gramaticale, cmmdc.

-algoritmii trebuie sa fie dedusi logic, sa-i antrenam pe elevi sa deduca ei algoritmul.

5.INVATAREA PRIN DESCOPERIRE

Forma de invatare prin care elevul descopera lucruri noi.

Consta in:

-se dau cateva sarcini (sa se completeze tabelul), sa contina ceva nou

-sa se foloseasca manualul in aceasta etapa elevul sa dispuna de surse de informare: manual, planse, atlase)

-elevul sa dispuna de priceperi si deprinderi, o anumita tehnica a muncii cu cartea, a muncii intectuale.

-cea mai mare parte a orei e munca independenta.

-Se analizeaza si se completeaza rezultate.


6.INVATAREA PRIN CERCETARE

Se dau elevilor anumite sarcini de cercetare a unor fenomene, obiecte sau procese, se dau indicatii si bibliografie. Elevii realizeaza un referat, eseu. Se poate lucra individual sau in echipe. Se expun clasei si se discuta.

METODE DE SIMULARE

Forme:

1)JOCUL DIDACTIC

-„la magazin” invata sa calculeze, are si influenta morala,

„ghidul si vizitatorii” la limba straina - se simuleaza in grad sporit procese psihice, mobilizeaza intelectul.

2)INVATAREA DRAMATIZATA

-se imprumuta procedeele artei dramatice;

-citire pe roluri, povestire dramatizata etc.

3)INVATAREA CU OPONENT

Exista doua cadre didactice de aceeasi disciplina la ora, se insista la anumite aspecte.

4)INVATAREA PE SIMULATOARE

-la scoala de soferi, la piloti, e mai periculoasa, mai economica, mai productiva


MIJLOACELE DE INVATAMANT


Sunt unelte didactice. Materalul didactic reprez ansamblul de obiecte, produse, documente si instrumente naturale si de substitutie folosite in actul de predare-invatare.

Exemplu: roci, plante, animale, piese, diapozitive, unelte, reprezentari grafice, instrumente logico-mat.

Mijloacele de invatamant reprezinta ansamblul de aparate sau sisteme tehnice care mijlocesc folosirea materialelor didactice in scop instructiv-educativ.

Ex: casetofon, retroproiector, tv, simulator, pc.

Mijloacele de invatamant isi aduc contributia la perfectionarea procesului de invatamant prin intermediul ilustrarii si explicarii intuitive-logico-matematice. Are loc si perfectionarea metodelor didactice prin intermediul implicarii bazei materiale si a instrumentelor logico-matematice.

Functiile mijloacelor de invatamant:

-functia cognitiv-formativa (documente didactice ),

-functia de legare a procesului de invatamant cu realitatile socio-profesionale

-functia de educatie estetica si moral civica

-functia de dezvoltare multidimensionala si integrala a personalitatii.


Clasificarea mijloacelor de invatamant:

1. Mijloace de invatamant naturale-reale si originale:

-naturale propriu-zise:colectii de roci, minerale, ierbare, insectare, stative de substante chimice

-naturale confectionate pentru nevoile activitatilor social utile:obiecte, piese, dispozitive, mecanisme, aparate, sisteme informatice.

2. Mijloace de substitutie:

-obiectuale(fizice) :mulaje, corpuri geometrice, machete,

-obiecte iconice(figurative):

a)reprezentari imagistice (grafice): fotografie, desene, schite, diagrame.

b)reprezentari grafice complexe: planse, harti, glob pamantesc, tabele.

c)reprezentari audio-vizuale: discuri, casete, folii pentru retroproiector, diapozitive, imagini pe calculator, filme didactice, emisiuni didactice.


3. Mijloace de invatare logico-matematice (modele ideale):


-concepte, judecati, rationamente, formule si simboluri matematice diverse, algoritmi speciali de recunoastere, de rezolvare de probleme.


4. Mijloace de invatamant actionale:

-modele experimentale didactice

-modele lucrative –lucrari de laborator

-modele simulative prin folosirea simularilor

-modele lucrative informatice efectuate cu ajutorul calculatorului.


5. Mijloace de invatamant mixte: carti, indrumare, culegeri


6. Mijloace de invatamant informatice: calculatoarele personale, softuri educationale.


7. Mijloace de invatamanat de evaluare a cunostintelor:


-modele de evaluare orala

-modele de evaluare scrisa

-modele si mijloace de evaluare informatice

Sistemul de invatamant pe clase si lectii

Se aplica, cu toate innoirile necesare, in învatamantul preuniversitar din Romania. Acest sistemul a aparut in Europa in secXVI, iar fondatorul lui este pedagogul Jan Amos Comenius – Komensky, in sec XVII in „Didactica Magna”.

Caracteristicile sistemului de învatamant pe clase si lectii sunt:

-organizarea elevilor se face pe grupe de 25-30 de elevi, numite clase;
-durata organizarii in învatamantul general este bine determinata (4 ani pentru fiecare ciclu: scoala primara, gimnaziu, liceu; pentru scoala profesionala durata variaza intre 1-4 ani);
-scolarizarea, sub aspectul curriculumului, este fundamantata de planurile de învatamant si programele analitice.



Activitatile bilaterale si interactive desfasurate de elevi si profesori pe durata orei scolare se numesc lectii.

Organizarea pe clase si lectii reprezinta „sistemul traditional” de invatamant

Critici la adresa acestuia:

- lipsa de adcvare a patricularitatilor individuale ale elevilor;
- autoritarismul relatiei profesor–elev;
- organizarea continuturilor pe discipline care fragmeanteaza realitatea, impiedicand interpreatarea corecta si intelegerea situatiilor de viata reala.

Lectia – forma fundamentala

Obiectivele lectiei :

a) stabileste, in mod sistatic, modulele informationale pentru fiecare disciplina de învatamant, in concordanta cu programele analitice;

b) imbina, in mod adecvat, rational si eficient, modul de activitate didactica frontal, cu cele in echipa si individual, dezvoltand spiritul loial de competitie intelectuala si profesionala;

c) imbina, pregatirea teoretica cu pregatirea practica si de cercetare stiintifica, asigurand varietatea tipurilor de activitati didacrice;

d) asigura dezvoltarea si manifestarea, capacitatilor generale si speciale (profesionale), dinamizand spiritul de observatie si participarea activa, independenta si creativa, formare calitatilor cognitive si socio- profesionale necesare integrarii cu randament a absolventilor învatamantului in viata socio– utila.

Cerinte generale ale conceperii, organizarii, proiectarii si desfasurarii lectiilor:

a) cunoasterea locului si importantei specifice disciplinei de învatamant in pregatirea elevilor;

b) cunoasterea continutului programei analitice, a manualului si bibliografiei suplimentare specifice disciplinei de învatamant;

c) asigurarea relatiilor interdisciplinare;

d) stabilirea felului de activitate didactica (teoretica sau practica), a tipului de lectie si incadrarea lui intr-un sistem de lectii.;

e) elaborarea structurii specifice tipului de lectie stabilit;

f) stabilirea obiectivelor de specialitate, operationale si acelor pedagogice;

g) stabilirea continutului temei noi;

h) stabilirea adecvata a strategiilor didactice necesare desfasurarii lectiei;

i) stabilirea modului de desfasurare a acticitatilor didactice;

j) stabilirea timpului (in minute) pentru fiecare etapa a lectiei.

Tipurile si structura lectiilor

Tipul de lectie este un model didcatic sub forma unui asamblu de elemente caracteristice (momente sau etape) pe baza caruia se proiecteaza structura unei anumite lectii.

Principalele tipuri de lectii sunt :

*de comunicare de noi cunostinte
*de recapitulare
*de fixare si aplicarea cunostintelor
*de formare a priceperilor si deprinderilor
*de verificare si apreciere a cunostintelor
*lectii mixte (combinate).

Structura lectiei este un model didcatic care stabileste numarul de etape didactice si le ordoneaza intr-un mod coerent, corespunzator unui anumit tip de lectie.

Proiectarea poate sa se realizeze intr-o structura in care componentele ei sunt prezentate succesiv sau incadrate intr-o forma tabelara.

In procesul didactic se urmaresc cateva sarcini de instruire:

- transmiterea de cunostinte;
-recapitularea, fixare de cunostinte;
- verificare, evaluare de cunostinte;
- formare de priceperi si deprinderi.

In functie de acestea se clasifica si tipurile de lectii :

1) lectie mixta;
2) lectie de transmitere de noi cunostinte;
3) lectie de formare de priceperi si deprinderi (fixare);
4) lectie de recapitulare si sistatizare;
5) lectie de verificare si evaluare.

Fiecare lectie poate avea mai multe variante:

1) in functie de continut: lectie introductiva;

2) in functie de metode: lectie de dezbatere, lectie de instruire – programata;

3) in functie de mijloacele didactice: lectie pe baza de tv, diapozitive, modele;

4) in functie de forma de lucru: lectie frontala, munca pe grupe, individuala;

5) in functie de disciplina: lectie de formare de priceperi si deprinderi (lectie de exercitii, lectie de lucrari practice, lectie de lucrari de laborator)

Evenimentele instruirii sunt:

1) Captarea atentiei – stimuleaza interesul, curiozitatea elevului; un film releva un fenomen neobisnuit si astfel se dirijeaza atentia.

2) Informarea elevului cu privire la obiectivul urmarit – obiectivele trebuie comunicate efectiv, trebuie exprimate in cuvinte pe care elevul sa le inteleaga rapid.

3) Stimularea reactualizarii capacitatilor invatate anterior – o mare parte a noi invatari este o combinare a ideilor (de ex. masa rezulta din combinarea ideilor acceleratie si forta si inmultire), poate fi o comunicare care solicita o recunoastere, o reamintire.

4) Prezentarea materialului stimul – stimulii care trebuie prezentati elevului sunt cei implicati in performanta care reflecta invatarea.

5) Dirijarea invatarii;

6) Obtinerea performantei – in sirijarea invatarii elevul a „vazut” cum sa procedeze; acum ii cerem sa arate ca stie cum sa procedeze. Noi ii cerem nu numai sa ne convinga pe noi, ci si pe el insusi.

7) Asigurarea feed-back-ului – nu exista cai standard de formulare sau de prezentare a feed –back –ului ca o comunicare. Confirmarea corectitudinii, la stiintele exacte exista de regula la sfasitul manualului. Cand profesorul urmareste performanta elevului, comunicarea feed-back-ului poate fi sub forma unui gest de aprobare, un zambet, un cuvant (bravo!, bine!);

8) Evaluarea performantei;

9) Intensificarea retentiei si asiguarea transferului – teme pentru acasa!

In proiectarea unei lectii trebuie tinut cont si de:

1. obiective sau scopuri;
2. metode, materiale, mijloace, experiente si exercitii de invatare;
3. evaluarea succesului elevilor.

1) Lectia mixta (combinata) are urmatoarele etape:

Partea I

1) Date generale (data la care se tine lectia, disciplina de invatamant, clasa si profilul, titlul (tema) lectiei, durata lectiei si cel care o propune);

2) Obiectivele lectiei – operationale si pedagogice.

3) Strategii didactice :

a) mijloace didactice (materiale didactice; instalatii aparatura, fise de lucru, de evaluare);

b)metode de invatare: conversatie, experiment si demonstratie, observatia independenta, problematizarea, explicatia, descoperirea;

c) moduri de activitate cu elevii

– frontal (reactualizarea, discutarea rezultatelor din experimente etc); - in echipa (efctuarea unui experiment);
- individual (activitate cu fise de lucru);

d) surse informationale (bibliografie) – manual, culegeri de probleme etc.

Partea II.

Desfasurarea lectiei:

1) moment organizatoric (2 – 3 min) Pregatirea clasei pentru ora, „buna ziua”, prezenta, liniste, creta/burete etc;

2) verificarea cunostintelor din lectia precedenta si reactualizarea celor necesare comunicarii temei noi (10 –15 min);

2.1. controlul temelor de casa (prin sondaj, sau prin rezolvarea problemelor care nu s-au stiut rezolva);

2.2. verificarea cunostintelor din lectia precedenta (prin intrebari, exercitii si probleme);

2.3. reactualizarea cunostintelor sau legatura cu cunostintele anterioare.

3) Comunicarea noilor cunostinte (25-30 min);

3.1. anuntarea titlului lectiei care se scrie la tabla;

3.2. proiectarea continutului noi invatarii in secvente;

4) Fixarea noilor cunostintesi realizarea feed-back-ului (5 – 8 min) – intrebari, exemple si probleme

5) Tema de casa

Pot aparea situatii deosebite: criza de timp, golul de timp.
Se pot folosi fisele anexe:
-fisa de lucru privind verificarea si reactualizarea cunostintelor (fisa de evaluare);
-fisa -lucrarea de laborator;
-fisa de fixare a noilor cunostinte si realizare de feed-back;
-fisa de dezvoltare.

2)Lectia de comunicare de noi cunostinte

Are doua variante; una este asemanatoare cu lectia mixta, doar ca reactualizarea duraza 3- 4 minute, iar timpul de predare este mai mare (aprox. 40 min).

Alta varianta :

1) convorbiri introductive (5 minute);
2) anuntarea titlului si importanta lectiei (2 minute);
3) transmiterea noilor cunostinte (40 minute);
4) tema de casa.

Fixarea se poate realiza si pe parcursul predarii sau poate aparea ca o etapa. Aceste structuri nu sunt rigide, ele pot fi modificate. De exemplu, verificarea lectiei se poate face la final; Verificarea tine loc de legatura atunci cand lectia noua se bazeaza mult pe cunostintele mai vechi. Uneori se poate preda, se da tema, apoi se face fixarea pentru a capta mai bine atentia elevilor, se dau indicatii despre tema.

3) Lectia de fixare si consolidare a cunostintelor

1) moment organizatoric (2-3 minute);

2) fixarea si consolidarea cunostintelor –reactualizarea teoriei (5 – 10 minute);

- exercitii, probleme, lucrari (30 minute);

3) concluzii si realizarea feed-back-ului, prezentarea rezultatelor, aprecierea notarii (5-6 minute);

4) tema.

OBS: Accentul cade pe elev; la inceput se lucreaza cu profesorul, apoi semiindependent (prin indicatii), apoi independent (la inceput exercitii mai simple, apoi mai complicate)

4) Lectia de recapitulare, sistematizare, sinteza a cunostintelor

1) moment organizatoric (2-3minute);

2) recapitularea sistematizarea si sinteza cunostintelor (40 minute);

2.1.) anuntarea temei si importanta ei (1-2 minute);

2.2.) planul de recapitulare (reactualizare, scriere pe tabla) (3minute);

2.3.) recapitularea dupa plan (30 –35minute);

3) Concluzii, feed-back, aprecieri, notare (5-6minute);

4) tema

Sunt putine astfel de lectii, la inceput de semestru, de capitol etc.
Cerintele ei sunt: realizarea unor sinteze in plan general, si sa cuprinda elemente noi (astfel apare plictiseala). Pot cuprinde si cateva noi cunostinte, dar nu prea multe (aprofundare, improspatare).

5) Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor

1) Moment organizatoric (2-3minute);

2) Efectuarea de exercitii (aplicatii) (40minute);

3) Concluzii, feed-back (5-6minute); 4) tema.

6) Lectia de verificare si evaluare a cunostintelor

6.1.) Lectia de evaluare orala :

1) moment organizatoric (2-3minute);
2) Verificarea cunostintelor elevilor (35 –40minute);
2.1.) anuntarea temei si importantei;
2.2.) precizarea planului de lucru;
2.3.) ascultarea elevilor;

3) notarea elevilor, aprecierii, concluzii, feed-back (5-6minute);

4) tema.

6.2.) Lectia de evaluare scrisa a cunostintelor (teze, extemporale):

1) moment organizatoric (2-3minute);

2) efectuarea lucrarii scrise (45minute) .

OBS: Lectiile de evaluare continua evaluarea curenta; se realizeaza de regula la sfarsitul capitolului, semestrului. Ele se anunta elevilor, danduli-se indrumarile de studiu. Concluziile feed-back-ul se realizeaza dupa corectarea lor, in lectii speciale de analiza si corectare a lucrarilor scrise.


Alte forme de organizare si proiectare a procesului de invatamant

1) Proiectele –sunt forme de activitate didactica deosebit de importante si eficiente in pregatirea profesionala a elevilor. Se organizeaza si proiecteaza in sedintele de proiect, care sunt de 3 tipuri:

a) sedinta de prezentare a temei si e initiere in studiul ei.
Profesorul distribuie tema de proiect, se prezinta punctele ei esentiale, explicatii de abordare, bibliografia, se discuta intrebarile si problemele puse de elevi.

b) sedinta de lucru la proiect sunt programate in orar. Elevii lucreaza efectiv la proiect, profesorul observa, analizeaza, indruma.

c) sedinta de sustinere a proiectului – elevii care au finalizat proiectele le prezinta profesorului pentru control. Sunt cazuri in care ele sunt restituite pentru refacere, pentru completari. Acei carora li s-a admis proiectul, il vor sustine intr-o sedinta speciala, in fata conducatorului de proiect si a clasei respective. Sustinerea se face oral si daca e cazul se raspunde la observatiile si intrebarile conducatorului de proiect.

2) Consultatiile Sunt forme de activitati didcatice suplimentare, in afara orelor din orar, cu caracter faculatativ pentru elevi, in care se realizeaza o serie de obiective: lamurirea cunostintelor teoretice sau aplicatiile mai dificile, sprijinirea elevilor ramasi in urma la invatatura, stimularea elevilor cu rezultate bune la invatatura, cunoasterea personalitatii elevilor si stabilirea de relatii mai stranse cu ei.

3) Meditatiile sunt activitati didactice, relativ obligatorii, programate in afara orelor din orar, pentru instruirea suplimentara de catre profesori indeosebi a elevilor ramasi in urma la invatatura sau a celor mai slabi la invatatura.

4) Vizitele si excursiile de studiu sunt activitati didactice, organizate si proiectate sub forma de calatorii, deplasari de studiu, care au ca obiectiv instructiv – cognitiv principial largirea si aprofundarea cunostintelor, legarea lor de viata, de practica.
Sunt de urmatoarele tipuri:
-introductive;
-curente;
- finale;
- de documentare.

Etapele vizitelor si excursiilor de studii


a) pregatirea vizitei sau excursiei;
b) desfasurarea vizitei sau excursiei;
c) valorificarea rezulatelor obtinute: in timpul vizitei sau excursiei, la terminarea vizitei obiectivului, la scoala
d) conditii necesare
–pregatirea ghizilor;
-imbinarea utilului cu placutul;
-apare manifestarea respectului fata de cei cu care elevii vin in contact, cunoasterea mai buna a elevilor.

5) Practica in productie/pedagogica

6) Studiul individual - reprezinta forma de activitate complexa si variata de invatare independenta, libera, personala, atat pentru indeplinirea obiectivelor activitatii didactice, bilaterale, cat mai ales a activitatii extradidactice in cadrul timpului ce-l are la dispozitie fiecare elev. Este forma fundamentala de perfectionare a personalitatii si profesionalitatii dupa absolvirea scolii sau facultatii in cadrul educatiei permanente.

Studiul individual are urmatoarele obiective:

1) imbogatirea si aprofundarea continua a cunostintelor, dezvoltarea priceperilor si deprinderilor intelectuale si profesionale, in pas cu progresul;
2) dezvoltarea capacitatilor si aptitudinilor intelectuale, profesionale, manageriale;
3) insusirea unei tehnici si formarea unei obisnuinte de perfectionare libere.

Componentele studiului individual sunt:

1) studiul cu cartea;
2) pregatirea pentru lectii si evaluare;
3) indeplinirea temelor pentru acasa;
4) folosirea informatiilor oferite de mass-media.

7)Timpul liber sau loisir–ul se poate denumi „timp la dispozitie”.
Trebuie sa fie folosit rational, in scopuri constructive multiple. Bugetul de timp general este in planul vietii sociale sub forma celor 3 optiuni:
- 8 ore de munca profesionala;
- 8 ore de activ. extraprofesionala;
- 8 ore odihna/ refacere.

Diferentierea activitatii didactice se realizeaza prin imbinarea muncii frontale cu cea pe grupe mici si individualizata. Acesta este o modalitate de ridicare a eficientei lectiei. O expunere (utilizand metodele de comunicare orala: povestire, explicatie, prelegere etc) coerenta produce in randul elevilor si anumite stari afectice. Activitatile diferentiale permit desfasurarea mai supla, mai nuantata a procesului didactic, o stimulare mai eficienta a dezvoltarii aptitudinilor individuale ale elevilor.

Imbinarea lectiei cu alte forme de organizare a activitatii instructiv - educative

Sistemul organizarii activitatii de invatare-evaluare in laboratoare (metoda de baza experimentul), cabinete (actiunea nu se preteaza la experimente; functie informationala), ateliere scolare (educatie prin munca; practica in afara scolii, in intreprinderi).

Functiile organizarii si desfasurarii activitatilor de invatare-evaluare in cabinete si laboratoare:

1) ofera posibilitatea vehicularii unei cantitati mai mari de informatii fata de lectia traditionala, tinuta in clasa;
2) asimilarea informatiei in timp mai scurt;
3) familiarizarea elevilor cu elementele cercetarii stiintifice rezultand o activitate totala a elevilor;
4) apare o autentica divizare a clasei in grupe, individualitati;
5) leaga teoria cu practica obtinandu-se orientare scolara si profesionala.

Activitati auxiliare lectiei:

a) sub forma individuala (lecturi, exersare in vederea imbunatatirii preformantelor);
b) pe grupe (cercuri pe obiecte (mat., fizica), alte cercuri (literare, artistice)). Conducerea cercului este asigurata de un cadru specializat;
c) excursiile si vizitele cu obiective instructiv – educative.

Forme noi de organizare

1) Sistemulul modular – intocmirea modular flexibila a programelor, organizarea parcurgerii lor in raport cu capacitatea elevilor si ritmurilor individuale de lucru; continutul programelor e divizat in moduli sau unitati. Studiul este individual, fiecare elev parcurge modulele in ritm propriu. Promovarea se face anual, cu posibilitatea de a completa pregatirea la una sau mai multe discipline la care elevul nu a realizat cerintele minim sau la 2 ani, pentru a da posibilitatea elevului sa recupereze ramanerile in urma.

2) Instruirea pe grupe (clase) de nivel – elevii nu mai sunt grupati doar din punct de vedere al varstei cronologice, ci dupa capacitatea de munca, a receptivitatii si al ritmului de insusire a cunostintelor, al intereselor si inclinatiilor.

Exista :

a) clase de nivel (gruparea elevilor de aceeasi varsta dupa aptitudinile lor generale; se obtin clase omogene (nu eterogene!));

b) grupe de nivel –materii (la clase eterogene);

c) instruirea pe grupe temporar constituite;

d) clase pentru elevi cu aptitudini deosebite in anumite domenii;

e) clase de sprijinire a elevilor lenti. Gruparea se face prin testari.

3) Non–gradet school (scoala fara clase) –SUA, au nevoie de orar flexibil, orar modular.

4) Sistemul team–teaching

-scoli cu grupe de nivel (mai ales la nivel materii).
-Clase: grupe mari (elevi din 2 sau mai multe clase nivel)
-prelegeri, conferinte;
-grupe mici in functie de sarcinile didactice scriu referate, lucrari, proiecte;
-studiu individual.
Orar: ziua are 21 de module a cate 20 minunte se pune accent pe munca individuala. Predarea se face de o echipa de profesori.

5) Activitati practice si jocuri bazate pe interesele spontane ale elevilor:

- valorifica interesele spontane pentru cunoastere ale copilului;
- se bazeaza pe formula „learning by doing” (a invata facand);
- se renunta la planurile, programele si metodele traditionale.

Individualizarea totala a invatarii, in conditiile unei programe unice:

- elevul primeste programa si incheie cu profesorul un „contract de lucru” prin care se obliga sa-si insuseasca o parte din teme;
- elevul are libertate totala in organizarea invatarii; fiecare elev evolueaza in ritmul sau si trece la o noua etapa de invatare atunci cand decide el, in urma verificarii insusirii cunostintelor.

6)Organizarea activitatii in clase organizate pe discipline, nu pe criteriul varstei

- imbina activitatea individuala cu activitatea comuna;
- elevii pot fi in clase diferite, la discipline diferite.

7)Organizarea activitatii pe „centre de interes”

- organizarea instruirii pe baza de „proiecte” (teme complexe) ce presupune cunostinte din mai multe domenii si efectuarea de lucrari practice;
- „centrele de interes” raspund unornevoi umane fundamentale (hrana, luptacontra intemperiilor, activitate in comun).

8)Organizarea activitatilor pe grupe de elevi

Acestea sunt doar cateva modalitati de organizare a activitatii didactice nascute din critica sistemului traditional. Aceste modalitati au fost la randul lor criticate si prea putine au trecut proba timpului.


7. Aplicatii: proiectarea unui sistem de lectii, de alte activitati scolare si extrascolare